Marea constipatie. „Fanaticul muncii” n-are timp nici sa mearga la closet

Nemernicii, trântorii și bagaboantele „care n-au realizat nimic în viața lor” și care i-au contestat lui Nicolae Robu dreptul de a lucra 27 ore pe zi, alături de șoferul Vasile, au rămas zilele astea de campanie electorală fără reacție. Nu s-ar fi așteptat nimeni ca primarul liberal să nu ne promită nimic în campania electorală, ci doar să arate în episoade frumusețile orașului, cât muncește dumnealui, ce muncește, unde muncește și de ce muncește în mijlocul campaniei electorale. Nu e rea tactica, iar sondajul ponderat al IRES îl dă cu peste 70% câștigător, ceea ce pentru Nicolae Robu, care ar fi vrut 148%, este, clar, o dezamăgire. Nu știu nici cât efect pozitiv are tactica asta, dar e clar că astfel te ferești de tot soiul de întrebări incomode. Dacă Nicolae Robu ar fi zis că el va face, va drege, va ridica stații orbitale, centură pe Saturn, stadioane și polivalente, atunci ar fi venit alegătorul, nu mai zic de contracandidați, să-i zică de la obraz: „faci pe dracuâ”. „Ai zis că faci asta și acum patru ani și n-ai mai făcut”, ar fi putut să-i replice dr. Florică Bârsășteanu, domnișorul Alfred Simonis, din mijlocul unui PSD senin, căruia nici gura nu-i pute, nici „cașcaval” de la guvernul Ponta n-a adus pentru Timișoara.

Dar hai să vedem împreună cum a arătat a opta zi de campanie pentru Nicolae Robu, conform paginii de Facebook a candidatului. De la 8 la 9, vizită pe șantiere. Apoi, între 9 și 10, discuții cu diferiți șefi de structuri din primărie. Altă oră, până la 11, Nicolae Robu semnează mape. 11-12 – întâlniri diverse la Primărie (cu arhitecți, constructori etc). 12-13 – studiu și elaborare diferite materiale în primărie, repriza I. 13-14 – predare amplasament în vederea începerii organizării de șantier la Pasajul Popa Șapcă. 14-15.30 – studiu și elaborare diferite materiale în primărie, repriza II. 15.30-17 – participare, în Sala Capitol, la ediția 2016 a evenimentului „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău”… 17-18 – activitate la PNL. 18-21 – participare la acțiuni de campanie electorală în județ, la Remetea Mare, Bucovăț și Giarmata Vii. 21-23 – participare, în Piața Victoriei, la concertele zilei 1 a celei de-a doua ediții a Festivalului RockTm-Timișoara Rocks (Vița de Vie, Guano Apes).

Asa arată o zi de campanie electorală pentru primarul Nicolae Robu și bănuiesc că dumnealui este foarte mândru de asta. Nu știu dacă ați observat, dar omul ăsta de la 8 dimineața și până la aproape de miezul nopții n-a promis nimic, n-a mâncat nimic, ca să nu mai zic că nu și-a permis nici măcar o clipă de mers la toaletă. Ce-o să zică cei de la PSD că administratorul urbei noastre nu mai mănâncă, nu mai apucă să meargă la WC de atâta muncă? Măcar Vasile poate să se ducă, poate servi o merdenea cât șeful său semnează mapele, dar edilul e pe muchia levitației transcedentale cu dieta sa yoghină de campanie. Nu vreau să fiu obraznic, dar, ca și calul țiganului, cine știe dacă n-ajunge și Nicolae Robu să câștige alegerile exact când s-a învățat să nu mai mănânce.

Poate că n-ar fi rău ca acest gen de campanie să devină obligatoriu pentru toți candidații. Cum e cu declarația de avere. Semnezi una pe an, ca să nu fie apoi vorbe de unde ai atâția bani. Ce-ar fi să ne vorbească și Alin Popoviciu (candidat PNL la șefia CJ Timiș) ce face toată ziua de campanie electorală pentru banii primiți leafă de la Parlament? Sau Sorin Grindeanu (candidat PSD la președinția CJT), cu leafă tot de la Parlament. Dar dr. Florică Bîrsășteanu (candidat PSD la Primăria Timișoara), și dumnealui plătit tot de la Parlament? Oare cum le-ar arăta ziua de muncă acestor domni? 8-12 – absență de la lucru în comisie la Camera Deputaților. 12-13 – luat prânzul la sponsorul de campanie. 13-17, din nou chiul, plenul Camerei. 17-21 – acțiuni de campanie electorală, întâlniri cu poporul, partea păgubită.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

blue a spus: (mai 31st, 2016 at 10:46 )

„Sa ne fereasca Dumnezeu de prostul harnic”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.