PSD il vrea pe Marius Dugulescu viceprimar! Grindeanu: Opozitia de pana acum a fost pistol cu apa

Social-democrații încă nu s-au decis dacă boicotează ședința de constituire a CL Timișoara, programată vineri dimineață. Sunt sigure însă două lucruri: PSD nu vrea o funcție de viceprimar, dar îl va susține, în schimb, pe Marius Dugulescu! Sorin Grindeanu îi cere lui Nicolae Robu să aibă altă atitudine, dacă vrea ca lucrurile să funcționeze.

dugulescu la vot

Plenul CL Timișoara este convocat vineri, 24 iunie, de la ora 10, și nu se știe încă dacă situația de la CJ nu se va repeta, de această dată cu boicot din partea alianței PSD – PMP – ALDE. Totuși, Sorin Grindeanu, liderul social-democrat, a făcut un anunț. „PSD nu dorește să intre în noul executiv la Primăria Timișoara, chiar dacă putem să facem o anumită majoritate. Cele 9 voturi ale consilierilor PSD merg să-l susțină pe Marius Dugulescu pentru funcția de viceprimar. Dacă nu vom putea să construi o majoritate, vă asigur de un lucru: ceea ce a însemnat opoziție până acum la Timișoara, și de care s-a plâns Nicolae Robu că e «grupul împotriva Timișoarei», este pistol cu apă față de ceea ce se va întâmpla în următorii patru ani, atâta timp cât nu va încerca să-și schimbe comportamentul și modul de a face administrație, de a supune proiectele de HCL, de a respecta legea. Nu se respectă legea la CL, transparența în actul decizional. Vrei să fie votat bugetul local adus cu o oră înainte, să ai pretenția să-ți fie votat? Mi se pare o practică pe care noi n-o putem accepta”, a declarat Grindeanu.

Primarul Nicolae Robu nu a făcut un secret din aversiunea pe care o are față de „popularul” Marius Dugulescu, iar în varianta în care acesta ar ajunge viceprimar, edilul a spus că i-ar limita drastic atribuțiile, undeva spre… zero. Grindeanu are o replică pentru liberal. „L-aș ruga frumos pe Nicolae Robu, pentru binele și sănătatea dânsului, să respecte legea în ceea ce înseamnă atribuțiile pe care le dai viceprimarilor. Actul administrativ nu e după cum vrea pixul primarului. Există și o organigramă votată de CL, există lege, iar acea declarație depășește cu mult cadrul legal al statului de drept din România. Eu cred că e bine să revină cu picioarele pe pământ”, a spus social-democratul. PNL a anunțat că a făcut o alianță cu UDMR la CL Timișoara, care îi va susține pentru funcțiile de viceprimar pe Dan Diaconu (PNL) și Imre Farkas (UDMR). În urma alegerilor din 5 iunie a rezultat următoarea componență a CL: PNL – 12, PSD – 9, PMP și UDMR – câte 2, ALDE – 1 și independentul Adrian Orza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

D.D. a spus: (iunie 23rd, 2016 at 14:02 )

Sorin Grindeanu ameninta… Dar cum o face? Si pentru cine. Pentru omul lui Basescu din Timisoara. Bravo, Grindene! Basescu e unul si acelasi cu cel care taia pensiile romanilor in urma cu cativa ani? Poate imi spune tovarasul Grindeanu.

poli21 a spus: (iunie 23rd, 2016 at 16:27 )

Tovarasul grindeanu uita ca traieste in Timisoara ( din pacate ) si ameninta cu ce stiu comunistii sa faca mai bine,adica sa pirjoleasca totul in urma lor.

Dana a spus: (iunie 23rd, 2016 at 16:42 )

Tovarasu poli21 uiti ca Robu e presedinte al PNL, care PNL a boicotat CJ azi? Lui ii pasa de judet? In timp ce bisnitarul popoviciu, acest banatean de cinste e la Buc sa voteze superimunitati si iertari de pacate ca doar si el are dosar … E nevoie mare.

gicu a spus: (iunie 24th, 2016 at 09:48 )

dana, uiti ca esti cam comunista si in Timisoara comunistii nu mai au ce cauta di 17.12.1989.asa ca mucles.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.