Senatorul Iovescu a spus adio UNPR, dar mai vrea un mandat: Mi-am dorit de mic copil sa fac politica

Ioan Iovescu s-a despărțit de UNPR. Parlamentarul a decis să rămână independent, după ce nu a reușit să se înțeleagă cu liderul „progresiștilor” din Timiș, Ion Răducanu. El nu exclude să treacă în tabăra PSD și vrea să revină la toamnă în parlament. Între timp, Iovescu a fost protagonistul unui scandal monstru în senat.

ioan iovescu

Evoluția politică a lui Ioan Iovescu a început în PP-DD, acesta fiind un mare fan al lui Dan Diaconescu. Conflictele interne nu i-au dat pace, așa că senatorul cerea frecvent demisia conducerii partidului, după ce „domnu’ Dan” a ajuns la închisoare. Iovescu a fost, de altfel, și cel care a stins lumina la PP-DD Timiș,. El a anunțat că este curtat de PSD și că, pe vremea când încă era în partid, însuși Ilie Sârbu l-ar fi rugat să vină în tabăra social-democrată. Totuși, în 2015, când PP-DD și UNPR au fuzionat în 2015, senatorul a devenit „progresist”. Acum însă, a ales independența. „Nu s-a mai putut. Era prea mult. Am îndurat aproape un an și aici (n.r. – UNPR) fără rost. Principalele probleme au fost neînțelegerile cu Ion Răducanu. El are alt stil și își recunoaște stilul lui, asta este. Nefiind implicat în campania de la locale, normal am apelat la conducerea partidului. După congres, am spus că nu am cum să mă înțeleg cu Răducanu, când el face liste la CJ fără să mă consulte. El vrea singur, eu ce să fac? (…) Nu m-a sunat, nu mi-a răspuns la telefon (n.r. – Valeriu Steriu, președintele UNPR), mi-am dat seama că nu are rost”, a declarat senatorul, pentru deBanat.ro.

Ioan Iovescu lucrează acum la propriul proiect politic. „Am început construcția asta politică pe care vreau să o fac: ACC (n.r. – Alianța Creștinilor de Centru). Am avut în fiecare săptămână, începând din mai, întâlniri cu diverse persoane și diverse partide, ONG-uri și în prima întâlnire am insistat la cei prezenți să facem un nou partid. Să fuzionăm, să fim un singur partid. Mi-am dat seama după că asta ar fi fost o greșeală, dar asta a fost propunerea mea de atunci. Văzând reacțiile, am renunțat și am propus o alianță politică, nu electorală, pe termen nelimitat, în care avem un protocol și nimeni nu candidează decât sub stindardul alianței. (…) Am bătut palma cu un partid, Partidul Românilor de Pretutindeni, și sper să bat și cu al doilea UCDR (n.r. – Uniunea Creștin-Democrată din România)”, mai spune Iovescu. Senatorul nu exclude posibilitatea de a se alătura PSD. „Mă gândesc și la varianta asta. Am discutat cu cei de la PSD (…) Vreau să mă contreze asupra ACC și sper să pot să o înregistrez la tribunal. Dacă nu o să pot și nu o să găsesc disponibilitate la partidele mici… Discuțiile cu PSD au rămas în picioare. Ei și-au dorit mult ca eu să trec la ei, dar eu le-am spus că nu pot cu ultimatumuri (…) Să vedem la toamnă, dacă au nevoie de mine să mă caute. Dacă nu, nu e nicio prolemă (…) Aș fi ipocrit să spun că nu (n.r. – să spună își mai dorește un mandat în parlament). Mi-am dorit de mic copil să fac politică”, a conchis Iovescu.

Marți, senatorul de Timiș a fost protagonistul unui scandal la grupul UNPR, din care tocmai anunțase că pleacă. Cei de la grupul UNPR i-ar fi cerut să-și elibereze biroul, moment în care între Iovescu și fostul său coleg Constantin Popa a izbucnit o ceartă. Conform stiripesurse.ro, Ioan Iovescu locuia… în biroul său de la grupul UNPR, unde își adusese și hainele, dar și alte obiecte de uz personal. Aceeași sursă mai precizează că scandalul a izbucnit în momentul în care Popa i-a cerut lui Iovescu să plece și, pentru că acesta a refuzat, i-ar fi aruncat trollerul afară și l-a înjurat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

la revedere a spus: (iunie 29th, 2016 at 08:29 )

O intamplare l-a adus pe acest terminat cu capul in parlament insa din toamna va ramane sportiv. Ii sugerez sa invete repede o meserie altfel in jumate de an va fi muritor de foame.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz

Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.