Alo, domnu’ Miculas, ce sa caute Poli acum in prima liga?

„Nu mă tem nici dacă am porni cu acea penalizare. Mai bine -14 puncte în Liga I, decât -8 în B”, a gândit cu voce tare președintele FC Poli Timișoara, neînfricatul Ioan Miculaș. La urma urmelor, temerea e un sentiment uman și are legătură cu raționalul. Lipsa lui te poate băga în mari belele, dar conducătorul lui Poli are alte griji pe cap, nu sancțiunea de 14 puncte cu care alb-violeții ar pleca la drum într-o nouă ediție a ligii întâi. Poate că la o scară a timpului nu foarte dilatată, Ioan Miculaș nu s-ar teme de subțierea stratului de ozon și încălzirea globală a planetei, dar de o nouă umilință a clubului Poli în prima ligă nu ai cum să nu te temi. Doar dacă nu cumva munca asta istovitoare de a aduce bani la club pentru a plăti datoriile și a asigura bugetul pentru ediția viitoare a campionatului nu te-a decuplat complet de la luciditatea recomandată unui iubitor de Poli. Poate mândria de polist nu mai contează când te înhami la o astfel de treabă administrativă, astfel că tot ce-ar mai conta într-o astfel de situație ar fi tranșele de bani ce vor fi primite din drepturile de televizare din prima divizie.

Poli a retrogradat „pe burtă” din Liga 1, cu doar șapte puncte realizate în play-out, din cele 15 ale baremului regulamentar și din totalul de 42 posibile. La aceste opt puncte sancțiune se vor mai adăuga alte șase pentru datorii la jucători, Poli ajungând în situația de a porni cu un handicap de 14 puncte. Cea de-a doua sancțiune nu s-ar aplica și în B, dar asta nu l-ar face pe președintele Miculaș să chibzuiască puțin înainte de a declara ce a declarat. Căci dacă ar face-o, probabil că și-ar da seama că niciuna dintre cauzele dezastrului din ediția trecută nu a fost înlăturată de la club.

Finanțarea e aceeași, adică lipsește, pe fondul blocajului de la Curtea de Conturi și a întârzierii aducerii unui investitor privat care să alimenteze bugetul. Lotul de jucători nu poate fi mai bun, chiar dacă este unul valoros pentru vârful ligii secunde. Poate că jumătate din lotul cu care am jucat în prima ligă în urmă cu doi ani se mai regăsește la echipă. Poate că am mai pierdut în anumite compartimente, dar am câștigat prin menținerea în lot a lui Elek sau Pedro Henrique, revenirile lui Șeroni și Trandu, dar, Tanda pe Manda, comparăm două Poli retrogradate după experiențe scurte în prima ligă. Bani de transferuri rapide și de salarii mari iarăși nu avem, atunci ce ar putea alimenta vitejia președintelui Miculaș altceva decât foamea de drepturi TV?

Numai că o gură de oxigen venită în conturile clubului nu e suficientă pentru salvarea pacientului numit Poli, în forma sa patronată de administrația publică locală. Ba din contră. Poli nu ar avea aproape nicio șansă să supraviețuiască plecând de la zero puncte, cu atât mai puțin împovărată de sancțiunile de 14 puncte ale FRF și LPF. Ca și retrogradată încă din mijlocul turului, ce explozie ar mai putea aduce acest produs sportiv pentru strângerea lumii pe stadion? Evident că niciuna, ba chiar va aduce mult mai multă bășcălie și riscul ca această Poli să aibă soarta UTA-ei lui Marțian.

Alternativa la liga întâi cu tot cu banii de televizare este, mult mai rațională, înscrierea în liga a doua. Chiar și cu opt puncte în minus, Poli ar defila într-o ligă secundă de slabă calitate, iar derby-ul cu ASU Politehnica ar putea fi ingredientul care să reobișnuiască lumea cu stadionul „Dan Păltinișanu”, indiferent care dintre Politehnici ar ieși mai câștigată din această vânătoare de fani. Confruntarea directă dintre cele două echipe ar putea proiecta și așteptările noastre de la cele două cluburi, formele de finanțare și direcția în care orașul ar putea genera pe viitor o emulație, cu pragmatism sau împovărați de emoție. Nu mai bine – domnilor Robu, Grindeanu, Tudose sau Miculaș – să lăsăm „Bătrâna Doamnă” să se facă de râs pe prima scenă?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iulie 8th, 2016 at 09:18 )

NOW!DACĂ POLI TIMIȘOARA NU POATE SĂ FACĂ FAȚĂ ÎN LIGA 1 ATUNCI NIMENI NU POATE SĂ FACĂ! MAI ALES CĂCI UNA DINTRE PENALITĂȚI SE POATE ȘTERGE! ACUM EXISTĂ O ÎNTREBARE DINTOTDEAUNA A EXISTAT ORICUM !ROBULANE VREA OARE TIMIȘOARA-TIMIȘ-BANATUL SĂ FACĂ SCHIMBĂRILE NECESARE ÎN FOTBAL SAU DOAR VĂ PĂCĂLIȚI UNI PE ALȚI! ACUM ESTE MOMENTUL SĂ FACEȚI CEVA CREDIBIL SAU DACĂ NU LĂSAȚI PE ALȚI SĂ O FACĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

flo a spus: (iulie 8th, 2016 at 09:39 )

Penalizarea din play-out mi se pare o tampenie….de ce nu exista asa ceva si in play-off ca si acolo doua echipe au fost de decor daca tot vrei sa fii corect si sa ai competitie….sau doar de la aia saraci si prosti sa avem pretentii?…plus ca daca esti pedepsit cu -8 puncte ca ai retrogradat si nu ai facut baremul…care e ratiunea sa se mai aplice daca tu ai ramas in prima liga….oare prima peste linie e penalizata?…oricum e o tampenie cat china….sa speram ca ramane in liga 1 si Ionut Popa sa poata sa faca o echipa doar cu copii Timisoarei!

bady a spus: (iulie 8th, 2016 at 10:02 )

Daca penalitatile au fost introduse la inceputul campionatului nu avem ce sa comentam.Regulamentele trebuie respectate.Precis au fost introduse sa nu se faca blaturi.
Corect ar fi si echipele care intra in insolventa sa fie retrogradate.La fel echipele care la inceputul campionatului nu au bugete bine stabilite sa nu fie acceptate in prima liga,si acuma inainte de acest inceput de campionat Acs-ul,Tg.Mures nu ar avea ce cauta in prima liga.

birlic a spus: (iulie 8th, 2016 at 10:07 )

si daca picam la anu din prima divizie fara penalizari si cu jucatori romani tineri cu pofta de joc ,tot e un castig.

INO a spus: (iulie 8th, 2016 at 10:08 )

NOW! PENALIZAREA CU 8 P NU ÎȘI MAI ARE TEMEI ÎN CAZUL ÎN CARE POLI RĂMÂNE ÎN PRIMA LIGĂ! IAR DACĂ VINE ACEL INVESTITOR! REPET DACĂ VINE ATUNCI POLI TIMIȘOARA ESTE REZOLVATĂ! MAI RĂMÂNE SĂ SCHIMBAȚI ANTRENORUL! JUMĂTATE DIN ECHIPĂ! ȘI BINEÎNȚELES CONDUCEREA! DAR ASTA SE POATE FACE DIN MERS! ȘI AȘA VA FI ORICUM! ALTFEL CHIAR DACĂ RĂMÂN ÎN LIGA 1 NU AVEȚI VREO ȘANSĂ SĂ VEDEȚI FOTBAL ÎN BANAT-TIMIȘOARA-TIMIȘ ȘI VOR RÂDE IAR MITICI DE BUCALE DE VOI! AȘA CĂ! BĂNĂȚENI MÂNDRIA ȚĂRI UNIȚI-VĂ ȘI FACEȚI CEVA PENTRU FOTBALUL ĂSTA!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

soryn a spus: (iulie 8th, 2016 at 10:26 )

Narcisismul si ambitia oarba combinata cu prostia profunda la acest club o sa ii aduca sfirsitul mai repede decit o sa se termine un anumit mandat … Bravo, dar macar nu mai spuneti ca sinteti reprezentantii orasului Timisoara … ne-ati umilit destul !!!

aferim a spus: (iulie 8th, 2016 at 11:55 )

sa moara de ciuda biciclistii

anteconbega a spus: (iulie 8th, 2016 at 12:15 )

AC Recas nu e „Poli”, ce vă tot strofocaţi atâta?!

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 8th, 2016 at 17:44 )

* anteconbega *…poate nu ii Poli…dar ii echipa Capitalei Banatului…mai loaza…f,tui .

sam a spus: (iulie 8th, 2016 at 19:43 )

o eventuala participare in prima liga ar incurca serios a treia tentativa de ruinare a clubului poli de catre inventatoriii cluburilor holograma,, ….din banii din drepturile tv platim datoriile…..angajam jucatori cu contracte mici….promovam juniorii clubului……iar la anul daca minunatul regulament a lui gino nu se schimba ,ne intarim sa avem penalizare mica…….in div b…….ce vor face brancovenii? ……vor sabota cat pot clubul nostru si vor avea grija ca druckeria sa aiba presa cat mai buna acasa si la bucale, despre fotbalul jucat de holograma nici un cuvant

STOIAN MIRCEA a spus: (iulie 8th, 2016 at 21:57 )

Canalul poluator a fost secat de o bucata buna de timp dar vad ca virtual mai infesteaza zona numita POLI.[Amintesc din nou; Combega a fost acel paraias din uzina electrica din parc.]

antirob a spus: (iulie 9th, 2016 at 01:11 )

sunt neplacut surprins ca echipa lu’ dom’ primar suportata doar de el insusi si doi-trei jurnalasi 2nd and 3rd hand inca se mai baga in seama. Civilizat si moral ar fi fost sa se fi mutat inapoi la Recas dupa promovarea Politehnicii. Chiar tre’ sa vina d-na Kovesi sa-i puna lacatu’ ? Oameni buni , ati papat 15 milioane USD din bugetul local ca sa ajungeti din div. B in liga a 2-a.

anteconbega a spus: (iulie 17th, 2016 at 09:18 )

Da, şi CFR-ul e campioana Mehalei, urâtule! Pană şi Trandu a plecat la Rapid de ruşinea Recaşului. Aduci o echipă robuliană la Timişoara dintre-o comună fărăr canalizare, aşa cum e Recaşu, şi îţi închipui că faci zbici din ea. AC Recaş a făcut doar rahatul praf. Acu’, vrea să intre pe şest în prima ligă, chiar dacă va avea penalizare de 14 puncte! Cu aşa drukeri, aşa echipă. Hai Rapidu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ultimii ani, trei comune periurbane Timişoarei şi-au disputat „titlul” de cea mai bogată comună din judeţul Timiş. Este vorba de Dumbrăviţa, Ghiroda şi Giroc, toate trei fiind prezente pe locuri fruntaşe şi în topurile naţionale ale celor mai bogate comune. Surpriza de anul trecut este însă Moşniţa Nouă, care având un buget aproape dublu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care au fost cele mai bogate comune din Timiş în 2025. Surpriza de pe primul loc
Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru a cere oprirea acestor practici, care au devenit o super sursă de venit pentru unii, și înlocuirea cu sterilizările. Timișoara este unul dintre orașele unde oamenii au ieșit duminică în stradă.   Protestatarii s-au adunat, după-masă, în Piața Operei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu
Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a adevărului și a memoriei colective contemporane. Filmul explorează fenomenul bullyingului în rândul minorilor și pune sub semnul întrebării etica actului de relata astfel de fapte, într-o tensionare permanentă între comerț și integritate, traumă și exploatare, artă și piață. „Cazul Samca”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”
Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.