La-nceput de săptămână am fost unul dintre sutele de mii de martori care-au constatat că legile fizicii nu iartă. Așa s-a făcut că o ploaie torențială a vărsat timp de vreo 5 ore peste Timișoara o cantitate de apă impresionantă. Nu mai știu câți litri, dar volumul respectiv l-a făcut pe primarul Nicolae Robu să exclame filosofic, precum învățatul Descartes, „plouă, deci exist”. Cu maximă sinceritate, dumnealui, primarul liberal, ne-a explicat că nu trebuie să ne supărăm pe Aquatim, societatea care prestează serviciul de colectare a apelor pluviale și reziduale, căci așa se întâmplă când plouă și la New York, și la Chicago. Deși nu am fost nici acolo, nici acolo, pot să bănuiesc că aceleași legi ale fizicii fac ca, în pivnițele unor americani, să se scurgă inevitabil valuri de ape. Asta e adevărat. La fel de adevărat este că niciun stat din lume, oricât de dezvoltat și de puternic ar fi el nu se poate pune cu legile fizicii, cum nici japonezii nu și-au protejat supușii majestății sale împăratul de nenorocirea cutremurelor și complicațiilor de la Fukushima, de exemplu.
Asta e drept, însă altceva mă nedumerește la relația comercială dintre mine, inundat, și societatea Aquatim. În lunile cu medie mare de precipitații pe metru pătrat îmi apare mai consistent pe factură serviciul de colectare a apelor pluviale, care ape se adună de pe suprafețele construite care sunt legate la rețeaua de canalizare. Perfect până acum. Este un serviciu pentru care plătesc vara sume mari, aproape cât iarna gazul pentru un apartament de două camere. Totuși, ca o paranteză, nu cred că e normal să plătesc pe întreaga suprafață aflată în proprietate, chiar și acolo unde am gazon și unde frumosul fir de iarbă plantat în pământ nu mai lasă Aquatimului ce apă să-mi adune, dar asta e partea aceea în care noi zicem „fie, lasă că nu murim din asta”.
Relația mea de client Aquatim cu furnizorul de servicii are o altă problemă. Plecând de la ideea că înțeleg faza cu legile fizicii care nu mă lasă să scap de apă în subsol, că rețeaua de canalizare e veche în cea mai mare parte a orașului, că Timișoara s-a dezvoltat și cu cap, și fără, iar conductele nu mai fac față la cât pot dezvolta dezvoltatorii urbani, OK, mă indignează, totuși, un lucru. Eu plătesc vara o sumă importantă de bani pentru colectarea de ape pluviale. Când apa mi-a fost colectată, e totul în regulă, plătesc pentru serviciul primit. Dar când nu mi se face acest serviciu sau mi se face cu întârziere, plătesc ca și când totul ar fi fost perfect?
Nu vin să spun acum de procese pentru daune, dar filosofia plății pentru un serviciu bine efectuat la fel ca pentru unul prost făcut mi se pare una la fel de mizerabilă precum apa cu rahați pe care mi-a servit-o Aquatim de la toți vecinii de pe stradă, cu sau fără supapă de sens și alte detalii tehnice. Corect, într-un final, când presiunea s-a mai ridicat de pe sistemul de canalizare, Aquatim mi-a luat și mie apa, dar după ce a „deviat” ore bune canalul stradal prin subsolul casei mele, cu tot disconfortul ce-l presupune un astfel de „serviciu” nesolicitat de la partenerul meu comercial. Pentru asta nu există alte de coduri de facturare sau sunt aceleași ca și cele pentru plata integrală, cu clientul bine-mersi mulțumit? Vedeam în filme cum se scuza și cum compensa deranjul un șef de sală când neatenția unui ospătar punea șerbetul în poala clientului. Dar alea erau filme cu domni rafinați și restaurante scumpe, nu cu pișați serviți ca parfum de levănțică.
Comentarii prin facebook