Mai puțin de două săptămâni ne despart de momentul în care, pe data de 16 septembrie, se va decide numele Capitalei Culturale Europene – 2021. În cursa pentru „marele premiu” au rămas patru orașe: Baia Mare, București, Cluj și Timișoara, la „bursa pariurilor” ultimele două fiind și principalele favorite. Dacă ne luăm după Vasile Blaga, „trofeul” e deja adjudecat de Cluj, însă e evident că încă nu există un verdict, ci, eventual, doar unele percepții. Normal că orice timișorean și-ar dori din tot sufletul ca Timișoara să câștige această competiție, care va aduce asupra orașului o serie de investiții, o mulțime turiști și, în consecință, un plus de dezvoltare. Dar oare s-a făcut tot posibilul ca Timișoara să câștige cursa? Sau, lăsând la o parte emoțiile și patriotismul local, merită Timișoara acest titlu?
Se știe, startul oficial al campaniei timișorene a fost destul de greoi, după mai multe acțiuni sporadice lipsite de coerență. Orice chermeză, chef sau sindrofie ori filmulețe făcute de amatori purtau la un moment dat „marca” de „Timișoara – capitală culturală”. Când să înceapă campania coerentă, ce să vezi? S-a dorit un fel de lansare năstrușnică, în opinia organizatorilor, dar care a stârnit un imens val de proteste mai mult sau mai puțin bășcălioase. Exact, e vorba de provocarea cu cele 21 de flotări. Sau 21 de genuflexiuni, au fost îngăduitori inițiatorii. Și asta, la puțin timp după ce un cor din Olanda a fost izgonit din Piața Operei de polițaii locali. Că, deh, cultură să fie, dar să știe și milițienii! Deci după ce s-au stors creiere și s-a muncit zi și noapte, cu asta s-a dat startul: flotări culturale.
Ce s-a mai făcut în Timișoara? Un ONG care să se ocupe de această competiție, patronat de unul din frații Cristescu, oameni care în general se bagă doar acolo de unde se pot scoate bani. Îi dau cuvântul aici cunoscutului regizor timișorean Florin Iepan: „Se cunoaște puțin faptul că, dacă Timișoara câștigă titlul de capitală culturală europeană, primăria și consiliul județean sunt obligate să finanțeze cu zeci de milioane de euro din fonduri publice un ONG condus de omul de afaceri Emil Cristescu. Aveți sau nu o problemă legată de acest aspect?”. Era o întrebare nepusă la o confruntare electorală cu candidații la primărie la alegerile locale.
În fine, s-au mai făcut tot felul de acțiuni, mai mult sau mai puțin clare, iar în final a fost întocmit un dosar, despre care se spune că ar fi extrem de bine documentat. Așa o fi! În trecere spus, printre acțiunile menționate a fost și lansarea unui volum scris de soțul doamnei care conduce ONG-ul amintit mai sus. Iar finalul acestei cursei a fost de-a dreptul apoteotic: un chef de fițe printre exponatele Muzeului de Artă. Cică o „rafinată” imitație la „Marele Gatsby”. Filmul, nu cartea! Chermeză pe care directorul muzeului continuă s-o apere, cu toate că atât primarul Nicolae Robu, cât și președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, au afirmat că a depășit limitele bunului simț. Dacă nu al legii. Dar cum să n-o apere, atâta timp printre invitații la „maimuțăreala” Gatsby s-a numărat și unul din frații Cristescu, acești Mecena ai familiei Neumann? Că la Timișoara, totul se face în gașcă și în familie.
În consecință, care ar fi pe scurt diferențele dintre Cluj și Timișoara în această competiție? Clujul are deja tradiționalul Festival TIFF, noi avem o imitație vulgară la „Marele Gatsby”. Clujul are Untold, Timișoara o imitație la un festival sârbesc. Clujul are infrastructură, stadion, sală de sport, hoteluri care pot găzdui oameni care vin la mari evenimente. Noi avem câta infrastructură, n-avem stadion și nici sală de sport, iar cele mai multe dintre hoteluri sunt proiectate pentru susținerea turismului sexual, practicat mai ales în anii 90. În fine, la Cluj a venit Mario Vargas Llosa pentru a susține candidatura, dar noi îi avem pe frații Cristescu să sprijine demersul. De partea cui e avantajul?
Comentarii prin facebook