Bega Bulevard incepe cu o zi mai tarziu! Concert Directia 5, duminica la pranz / PROGRAM

Bega Bulevard, unul dintre evenimentele cu tradiție ale începutului de toamnă la Timișoara, se va desfășura, în acest an, doar timp de două zile. Pentru că 2 septembrie a fost decretată zi de doliu național, Primăria Timișoara a comprimat programul pentru sâmbătă și duminică.

Cursa Ratustelor (48)

Guverul României a decretat ziua de vineri, 2 septembrie 2016, zi de doliu naţional, în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia. Seismul s-a soldat cu 292 de morți, printre care și 11 români. În aceste condiții, Bega Bulevard, care ar fi trebuit să înceapă pe 2 septembrie, va porni la drum o zi mai târziu. Primăria Timişoara anunţă, de asemenea, că că drapelul României va fi arborat în bernă. Toate acţiunile şi concertele programate pentru 2 septembrie se vor desfăşura în perioada 3-4 septembrie. Bega Bulevard va debuta sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 10, între Podul Mitropolit Andrei Şaguna şi Podul Traian.
Program

Sâmbătă, 3 septembrie

ora 10 – Spectacol interactiv de magie
ora 11 – Mini Discotecă, demonstraţii şi cursuri gratuite
ora 12 – Street dance – curs şi demonstraţii
orele 10 – 20 – Ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, expoziții, informare interactivă organizate de
ora 13 – Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga
ora 17 – Smartfit Games for Kids şi Smartfit Fun Games
ora 18 – Orchestra Timişoara Big Band, deschiderea oficială, alocuţiuni
ora 18.30 – Defilare ambarcaţiuni pe Canalul Bega
ora 19 – Concerte: Sonatic, Byron, Vunk
ora 22 – Film: The Wave, regia Roar Uthaug

Duminică, 4 septembrie

ora 9 – Piti Show
ora 10 – Interpretare muzicală
ora 11 – Mini Discotecă, demonstraţii şi cursuri gratuite
ora 12 – Smart Urban Dance
orele 10 -20 – Ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, expoziții, informare interactivă
ora13.30 – Concert Direcţia 5
ora 15 – Simularea unor acţiuni de salvare pe apă – Formaţiunea SALVO
ora16.30 – Recital Sabin Mircea Parasca
ora 17 – Cursa răţuştelor – Clubul Rotaract Timişoara, Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara
ora 18.30 – Concert Phaser
ora 19.30 – Concert Alexandra Uşurelu
ora 20.30 – Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga
ora 21.30 – Film: Closer to the Moon, regia Nae Caranfil

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei

În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de Primăria Timișoara, în cadrul unui proiect care a fost finanțat pe baza propunerilor cetățenilor în bugetul participativ. Este un proiect pilot, iar echipamentele nu consumă din curentul orașului, fiind alimentate cu panouri solare. Primele două astfel de echipamente au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri
Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat un parteneriat pentru implementarea unui proiect major: „Modernizarea Bulevardului Ghioceilor”. Valoarea totală estimată a investiției este de 23 de milioane de lei, iar Consiliul Județean Timiș va asigura o cofinanțare de 7 milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș  pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.