Dom’le primar, certati-va pe polivalenta cat vreti, dar faceti stadion de alea 20 de milioane

Surpriză cu polivalenta de la Giroc. Mă așteptam ca terenul propus de primărie să nu fie liber de sarcini și îi consideram atunci pe pesediști inabili că n-au știut să-l lase pe Nicolae Robu să-și rupă gâtul în propriile strategii. Să lase Compania Națională de Investiții să aleagă proximitatea stadionului „Dan Păltinișanu” ca loc pentru sala polivalentă, categoric cea mai bună poziționare, pentru ca mai apoi la predarea parcelei să observe că aceasta nu este liberă de sarcini, pe motiv de multiple concesiuni în zonă, litigii, linii de de ferată etc. Nu, pesediștii au mers la mână sigură și s-au lovit ei de problema asta, ceea ce arată că nici PSD nu mai este ce-a fost. În ultima ședință a CJ, președintele Călin Dobra a avut nevoie de două treimi din voturi pentru a rezolva niște chestiuni de patrimoniu cu foste clădiri ale fostei unități militare, dar pentru așa ceva ar fi avut nevoie de câteva voturi de la PNL. Două bucăți. E, uite că la asta nu s-au gândit. Sau poate că tocmai aici e cheia „investiției”.

Dacă au avut nevoie de un cap tare în care să spargă un eventual eșec al proiectului, să știți că Nicolae Robu se potrivește de minune. Nu cunosc acum vreun motiv pentru care Nicolae Robu ar da voturile consilierilor PNL pentru construcția sălii la Giroc, prin urmare PSD trebuie să fie mai maleabil la negocieri. Ar mai fi varianta în care ambele capete vor fi la fel de tari, și al lui Robu, și al lui Grindeanu-Dobra, iar asta va duce la următoarul text de campanie. Ceva de genul: „Noi, PSD, partid aplecat permanent asupra problemelor locale, am vrut să facem Timișoarei o sală polivalentă foarte frumoasă. Dar Nicolae Robu a sabotat proiectul și de aia nu aveți sală polivalentă foarte frumoasă. Pricepeți? Mai votați Robu? Nu, așa-i că nu mai votați? Bun, atunci votați Dobra la CJT!”.

Până aici totul este OK. N-am avut sală modernă, probabil nici n-o să avem. Dacă Robu supunea la vot tot o chestiune de patrimoniu, la urma urmelor, cu siguranță că n-ar fi avut nici el două treimi din voturi în CLT, iar atunci putea da vina pe consilierii PSD pentru sabotaj. Pe mine o altă încăpățânare a lui Nicolae Robu mă enervează mai tare decât polemica cu PSD pe sala polivalentă. Mai absurd este că se încăpățînează să facă o altă sală cu 20 de milioane de euro, din banii orașului, numai să le arate pesediștilor că a lui e mai binevenită. Dar de ce sală? Sală de 3.300 de locuri vom avea la Baza 2 a Politehnicii, suficientă pentru sport, insuficientă pentru concerte tari, e adevărat. Dar stadion normal nu avem. De ce să le dovediți pesediștilor, d-le Robu, că aveți dreptate, căci noi știm deja asta în privința polivalentei de la Giroc. Arătați-ne nouă că aveți înțelepciune și băgați ăia 20 de milioane de euro în jumătate de stadion și restul mai vedem.

Asta să ne arătați, nu să ne faceți o sală de 14.000 de locuri, la câțiva kilometri de o alta de 16.000, dar înainte de a avea stadion de vreo 20-25.000 de locuri. Nu dublu, cum megalomanic ni s-a propus să avem cine știe când, poate peste vreo două decenii, atunci când eventual un alt guvern cu ADN timișean, „Guvernul Freddy Simonis”, să zicem, va minuna Timișoara cu alte nemaipomenite investiții: bazin olimpic la Giroc, centura de vest a Timișoarei, sens giratoriu suspendat, estacade CFR, 3Sud Est și câte altele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 4th, 2017 at 09:34 )

„Ar mai fi varianta în care ambele capete vor fi la fel de tari, și al lui Robu, și al lui Grindeanu-Dobra…”
E vorba, n’aşa, de balaurul cu două capete. Hidra juno-bolşevică, cum ar veni, împotriva Cap-Pătratului liberal. De un „Guvern Freddy Simonis” chiar că ar fi nevoie. Nu e drept să plângem tot timpul, e nevoie şi de niţică „dixtracţie”!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.