Rusaliile, ziua in care Duhul Sfant s-a pogorat asupra apostolilor

Duminica Rusaliilor este o sărbătoare care se ține întotdeauna la 50 de zile după Paști. Ea celebrează ziua în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinților Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei.

După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Chiar în acea zi, ei s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii nu au putut să-și explice cum de puteau predica în graiuri diferite, unul dintre ei acuzându-i chiar pe Apostoli că ar fi „plini de must”, adică beți. Din punct de vedere bisericesc, sărbătoarea este considerată ziua de naștere a Bisericii creștine. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc la 50 de zile de la Învierea lui Isus din Nazaret. De aceea, sărbătorii i se mai spune Cincizecime.

În mitologia românească, Rusaliile sunt cunoscute drept iele, zâne, șoimane, milostive sau doamne. Sunt respectate, dar nu îndrăgite, pentru că în popor se spune că aduc tot felul de boli. Rusaliile umblă îmbrăcate în alb, dansează, iar locurile unde au jucat rămân arse și neroditoare. Oamenii își împodobesc casele și gospodăriile cu ramuri de tei, plop sau stejar. E momentul în care se sfințesc ramuri de tei sau soc, care sunt folosite apoi ca leacuri tot restul anului. Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindină și de duhurile rele. În această zi se prepară unsori cu care se vor unge ugerele vacilor pentru a spori laptele, iar femeile fac descântece împotriva ielelor. Se ung, de asemenea, ușile cu usturoi, pentru că, așa, casa va fi păzită de rele și ghinion tot restul anului. Pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu le vorbească. Fiind zâne ale apelor, de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paște înecul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne anunță compania Colterm. Sistemul a funcționat în condiții stabile, cu un nivel al producției de energie termică ușor mai ridicat celui din luna ianuarie 2025. Consumul de cărbune în luna ianuarie 2026 a fost ușor mai redus comparativ cu ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune
CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.