Robu retrage proiectul cu triciclete si trotinete: Facem dezbatere publica

Primăria Timișoara va face dezbatere publică pe tema interzicerii, în centrul orașului, a circulației bicicletelor, tricicletelor și trotinetelor. Proiectul care se referă la introducerea acestor noi restricții va fi retras de pe ordinea de zi a plenului de marți.

Pe ordinea de zi a plenului CL de marți, 27 iunie, ar trebui să apară un proiect pentru modifcare HCL 371/30.10.2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul municipiului Timișoara. Conform acestuia, „se interzice folosirea pe străzile și în piețele destinatei promenadei: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Piața Unirii, strada Alba Iulia, strada Vasile Alecsandri, strada Mărășești, strada Eugeniu de Savoya, strada Gh. Lazăr (tronsonul cuprins între strada Emanuil Ungureanu și Piața Unirii), strada Florimund Mercy, strada Enrico Caruso, strada G-ral Praporgescu a oricăror mijloace de locomoție, inclusiv a bicicletelor, tricicletelor, monocicletelor, trotinetelor, skateboard-urilor, hoverboard-urilor, segway-urilor etc. Nu se au în vedere în enumerarea deschisă de mai sus cărucioarele pentru copii și pentru persoane cu dizabilități”. Amenzile sunt în funcție de vârstă: 400 de lei, pentru cei care au între 14 și 16 ani, 600 de lei, pentru cei între 16 și 18 ani, respectiv 800 de lei, pentru cei care au depășit vârsta majoratului.

Luni și marți, timișorenii erau chemați să-și spună părerea despre acest nou proiect, fiind organizate de Asociația „Borcanul cu Ulei” două proteste. Ana Munteanu, președintele acesteia, reclamă nerespectarea Legii 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică și lipsa unei dezbateri publice. Duminică, primarul Nicolae Robu a anunțat că va retrage proiectul! „Pentru că este un proiect cu impact direct asupra unui număr mare de cetățeni, impact pozitiv, din perspectiva celor mai mulți, impact negativ din perspectiva altora, și pentru că se solicită de către cei nemulțumiți dezbatere publică, în semn de respect și față de cetățenii cu puncte de vedere minoritare, voi retrage proiectul de pe ordinea de zi a plenului de marți si voi organiza o dezbatere publică. N-au intrat zilele în sac, putem aproba aceste restricții și la următoarea ședință. Sper să nu se întâmple nimic grav până atunci”, a precizat, pentru deBanat.ro, edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

ion a spus: (iunie 26th, 2017 at 09:46 )

sa nu ai voie cu tricileta pe centru… care ii logica in spatele deciziei?

INO a spus: (iunie 26th, 2017 at 10:08 )

BOY’S! CE MAI ZICETI MAI FLACAI?! CE DIAREE AM AZI FRATILOR 🙁

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Preatanarul Iliescu a spus: (iunie 26th, 2017 at 10:26 )

Diareea nu e buna tampitule. I-a un furazolidon !

Guy a spus: (iunie 26th, 2017 at 10:28 )

O tîmpenie mai mare la nivel de primar n-am auzit. Informati-va la orasul infratit Karlsruhe cu ce se poate circula prin zona pietonala: cu orice ! E normal ca cei care produc un accident sa si raspunda pentru pagubele create´, deci nu vad unde e problema.

Chetzi a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:08 )

BOY’S! Ce iaurt am scos pe cur…asa ceva…ce vorbeeeeeesti !!!

CHETZI THE PERFECT SPIRIT OF MANAUSLAND!

Chetzi a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:14 )

BOY’S! m-am scapat pe mine….e epidemie de diaree manaussaa….ce vorbeeeeeeesti!

CHETZI THE PERFECT SPIRIT OF CACA AND MARIUTZA!

Chetzi a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:15 )

Ce buna e sputa!!!

Chetzi a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:17 )

Robu e cel mai tare primar. Robu face! Votati Robu! Jos Regenkamf

Gherasim a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:19 )

Il vrem primar pe Brancovan! Offfff, si eu m-am scapat pe mine…ce zamalau amicilor !! Asa ceva…

Farmacia Dona a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:25 )

Oameni buni, regret sa va informez de existenta unei epidemii de diaree in Timisoara. Va rog sa nu parasiti casele pe distante lungi. Cacarea vine neanuntata ! Multumesc de intelegere!

Elvis Praslea a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:27 )

Ce cacareeeeee am tras la etajul 3. Uhhhhhhhh !!!!!!!!

ZZ a spus: (iunie 26th, 2017 at 11:27 )

Cred ca e un proiect „excelent”: in sfasit nu vom mai fi accidentati de tricicletele, trotinetele, bicicletele cu roti ajutatoare ale copiilor!!!

Alungati copiii din centru!!! Sa „solicitam” parcari. Propun zone roz si violet pentru parcarea tricicletelor de copii, cu taxe la paritatea mililitru lapte/Eur.

Multumita lui Robu pitipoancele pe tocuri pot circula in siguranta si, in sfarsit, putem vedea
lanturi galbene pe tricouri albe mulate pe burti negre. Chiar ne incurcau copiii in piata: majoritatea dintre ei faceau concurenta: mai civilizati, mai educati, cu un vocabular mai elevat, mai putin galagiosi, mai curati si chiar mai inalti decat cei mentionati mai sus.

Nea’ Robu…de unde naiba le scoti? Chiar nu intelegi ca orasul trebuie sa-si tina tinerii, sa si-i creasca?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus

Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.