Barbatul prins sub masina a murit

Bărbatul de 74 de ani care a fost lovit miercuri de propria maşină a murit la spital. Pensionarul a fost preluat de un echipaj al salvării de la locul accidentului, cu multiple fracturi, dar conştient. Spre seară însă, starea bărbatului s-a deteriorat din cauza unor probleme cardiace mai vechi. Medicii s-au chinuit zeci de minute să-l resusciteze.

„Bărbatul a fost adus la Unitatea de primire Urgenţe cu traumatism toracic şi fracturi costale, provocate prin strivire. El avea o suferinţă majoră cardiacă, iar spre seară a făcut, din păcate ,un stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor medicilor, bărbatul nu a putut fi resuscitat”, a precizat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara.
Bătrânul de 74 de ani a fost rănit miercuri, după ce şi-a scos maşina dintr-un garaj subteran de pe strada Gladiolelor, însă a împins vehiculul. Fiind în pantă, maşina s-a pus în mişcare, iar bătrânul a fost lovit de automobil. Bărbatul a rămas prins sub maşină, iar un echipaj al pompierilor, chemat de vecini, a intervenit şi l-a eliberat. O ambulanţă l-a preluat şi l-a transportat la spital. Vecinii pensionarului spun că el obişnuia să scoată maşina din garaj fără să o pornească, pentru a face economie de combustibil.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

adi a spus: (iulie 21st, 2011 at 11:56 )

Imi pare rau de batranel, ieri l-am vazut la tv, era constient, glumea…Asa e natura umana, alegem sa salvam bunurile in locul vietii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Victorie cu Constanţa şi CSM Lugoj a intrat în careul de aşi al campionatului

Fetele de la CSM Lugoj au obținut o nouă victorie în actuala ediție a Diviziei A1: 3-1 (25-12, 25-22, 15-25, 25-22) cu CSM Constanța, al patrulea succes la rând în campionatul de volei. O victorie de 3 puncte pentru CSM Lugoj, care, astfel, a urcat pe locul 4 în clasament, cu 16 puncte, după CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu Constanţa şi CSM Lugoj a intrat în careul de aşi al campionatului
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara.  În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
Venirea perioadei reci s-a făcut simțită pe șoselele din zona de vest a României. Pe drumurile aflate în administrarea DRDP Timișoara s-a acționat pentru a îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Astfel, echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sută de utilaje au intervenit pentru a asigura circulația rutieră. S-au folosit 690 de tone de material antiderapant/VIDEO
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit recent un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC. În deschiderea evenimentului, decanul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
Noua administraţie din Moşniţa Nouă a descoperit mari probleme la drumul judeţean care leagă Timişoara de comuna periurbană. Cei din Primăria Moşniţa Nouă au făcut o listă cu deficienţele găsite la drum pe care au trimis-o printr-o sesizare pe adresa Consiliului Judeţean, instituţia care a realizat drumul Într-o vizită la faţa locului, primarul Gerald Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă are mari nemulţumiri vizavi de drumul cu patru benzi realizat de fosta administraţie a CJ Timiş
Top