Vladimir Cirpaci, stapin pe garajul prefecturii!

Noul proprietar al imobilului în care se află garajele Prefecturii Timiş nu mai vrea să permită accesul maşinilor acestei instituţii. Vladimir Cîrpaci a cumpărat, după metoda deja „brevetată” de conaţionalii săi, toate apartamentele şi acum vrea să facă legea în zonă. Miercuri, el a chemat poliţia, la vederea ziariştilor.

Prefectul Mircea Băcală nu-şi va mai putea lăsa maşina în garajul instituţiei. Acesta este situat pe Bd. CD Loga, în spatele sediului PSD. Clădirea de la numărul 40/A este însă pe cale să fie cumpărată de un proprietar care vrea să interzică accesul maşinilor prefecturii. „Se pare că există acea categorie de cetăţeni care vor să pună mâna pe tot centrul istoric al Timişoarei. Metoda e clasică, cumpără un apartament fără valoare foarte mare şi încep să-şi terorizeze vecinii. În spatele sediului PSD avem două garaje. În perioada când şoferul meu a fost în concediu, eu am dus maşina în garaj. O persoană m-a studiat, apoi, politicos, mi-a atras atenţia că nu voi mai parca acolo, pentru că el va cumpăra tot. Prefectura a primit, în 2000, prin hotărâre de guvern, două garaje care aparţineau Băncii Agricole”, spune Mircea Băcală. „Construcţia este a instituţiei prefectului, însă nu se ştie al cui este terenul. Există posibilitatea ca, într-adevăr, să nu-mi ofere posibilitatea să parchez în acele două garaje. Va trebui să ajung la o înţelegere cu proprietarii. Garajul instituţiei nu s-a putut intabula după 1989, pentru că terenul era al altcuiva”, explică Băcală. Acesta susţine că va solicita un drept de acces la aceste garaje. „A doua zi, când şoferul s-a dus după maşină, lacătul era forţat, S-a chinuit jumătate de oră să deschidă garajul. Probabil că a fost un semn. Dar eu le transmit să stea liniştiţi, pentru că în ţara asta există legi şi pentru ei”, spune prefectul.
La vederea ziariştilor, Vladimir Cîrpaci, cel care a cumpărat imobilul, a chemat poliţia. „Se simte intimidat de dumneavoastră”, a explicat Vişan Constantin, care s-a recomandat drept colaborator al lui Cîrpaci. „În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.), şoferul prefectului a intrat cu viteză foarte mare în curte. I s-a spus să meargă mai încet, pentru că sunt copii. Asta a fost toată discuţia. Presupun că toată chestia asta cu garajul se va rezolva în timp. Îmi spune domnul Vladimir că acesta se găseşte pe terenul lui. Se va lămuri dacă domnul prefect are act de proprietate. Nu a fost nicio problemă legată de garaj”, mai spune Vişan. După ce i-a trecut spaima de jurnalişti, Vladimir Cîrpaci a declarat că nu l-a văzut în viaţa lui pe Mircea Băcală. „Dar când a venit domnul prefect aici? Nimeni nu l-a văzut pe prefect aici. Că vrea să spună el şi vrea să ducă oamenii în reluare (!!) da, poate să ducă, dar nu e adevărat”, a afirmat acesta. „În acest imobil nu mai este nicio persoană. Pe cine să terorizeze? În momentul de faţă nu este nimeni şi toate apartamentele s-au cumpărat în mod legal”, a completat colaboratorul.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

CIOKA a spus: (iulie 27th, 2011 at 22:05 )

da cie vretz mo ca curtea ii a noasta.prifectu sash cumpiere garage nu sa fura de la munca noasta. saraciilor ! noi am lucrat la jermania nam furat bani de la romania.

timisorean a spus: (iulie 27th, 2011 at 22:53 )

E demult cunoscut faptul ca tiganii au acaparat centrul Timisoarei cu ajutorul….culmea! a primarului! Acuma ne mai miram in ce situatie s-a ajuns? Prea tarziu! Jos Ciuhandu, jos tiganii!

banateanul a spus: (iulie 28th, 2011 at 07:22 )

c.d.loga nu se mai numeste asa, acuma este c.d.tigani

CIOKA a spus: (iulie 28th, 2011 at 08:49 )

di ce manipulatz lumia ?????????????????????????
tiganu cum scritz voi ie propetar pe curte si teren. ce cauta cosmelia aia de garage in curte lui ? voua var conveni asa ceaua in curte vostra, hai ?
sash duca garageul perfectu la iel in curte nu in curte nostra !trailorai o sa ne luptam pan la ciedo so sa castigam mo !

Gigi Ciuhandu a spus: (iulie 28th, 2011 at 11:08 )

Ia va nu va mai luati de prietenii si sponsorii mei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.