Poli Timisoara, un nou „Jafo” Onesti?

Similitudinile dintre ceea ce se întâmplă în ultimul timp la Poli Timişoara şi mega-escrocheria de la Rafo Oneşti par tot mai evidente. Ceea ce leagă cele două cazuri din start este, în mod evident, Marian Iancu, cel care s-a ocupat în mod direct şi de falimentarea celebrei rafinării, iar acum pare să facă acelaşi lucru şi la Timişoara. Fără ca autorităţile locale, care au investit banii timişorenilor aici, să schiţeze nici cel mai mic gest. Acum, că s-a descoperit că dosarul lui Poli este pe masa procurorilor DNA, asemănările sunt şi mai mari, par trase la indigo. În iarna 2004-2005, Marian Iancu ajungea la Timişoara, imediat după alegerile pe care Traian Băsescu le-a câştigat şi prin mesajul „Jafo” Oneşti, acuzând pe bună dreptate PSD de devalizarea uneia dintre cele mai mari societăţi din România. Iancu a fost direct implicat în acest caz „Jafo”, iar la Timişoara se părea că îşi doreşte atât spălarea imaginii cât, probabil, şi o imunitate în faţa legii într-un fief portocaliu. Asta, ca să nu ne aplecăm la zvonurile privind spălarea banilor acumulaţi la Rafo. Iar la început chiar a investit nişte bani la Poli. Nu mai contează că aceştia erau luaţi de la toţi românii, prin devalizarea de la Rafo.

După această perioadă de graţie, aşa-zisul investitor a schimbat foaia, realizând că se pot scoate bani frumoşi şi din fotbal. Cu condiţia să fie bani publici. A, şi să repete aşa zisul management implementat şi la Rafo: să nu achite datoriile. Fie că e vorba de fisc, fie că e vorba de alte societăţi sau persoane fizice. Nu a reuşit cu mega-tunul imobiliar „Cartierul Viola”, dar a obţinut o finanţare substanţială de la Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Cea mai mare de care s-a bucurat vreodată un club privat din România. Pe scurt, unde s-a ajuns? Poli este acum înglodată în datorii. Şi nu Mircea Sandu pare să fie vinovat pentru acest lucru, oricât şi-ar dori unii să dea vina pe şeful FRF şi pentru acest aspect. Clubul datorează numai către Fisc zece milioane de de euro, şi doar pe perioada 2006-2008. Datoriile ulterioare încă nu au fost calculate. Societatea a cunoscut tot felul de divizări, puneri sub sechestru etc. Iancu ameninţă cu intrarea în insolvenţă. Un lucru care s-a întâmplat şi la Rafo, rafinăria fiind în reorganizare judiciară de cinci ani. Şi la Rafo s-au tot schimbat firmele care administrau societatea, se divizau şi se roteau, toate cu un singur scop: evitarea achitării obligaţiilor către stat.

La Rafo au fost investiţi bani de la guvern, sub formă de tot felul de subvenţii. Asta în perioada PSD-ului, mulţi lideri ai partidului, începând cu celebrul Viorel Hrebenciuc având mari conexiuni cu rafinăria. La Poli au fost investiţi banii timişenilor şi timişorenilor. La Rafo, banii au fost devalizaţi, la Poli să spunem că s-a cam ales praful de ei. Să mai vorbim de factorul politic? Rafo a fost o afacere PSD în perioada guvernării acestui partid. Dar s-au înfruptat de aici şi membri ai altor partide. De exemplu, un fost deputat liberal, acum secretar de stat PD-L la Ministerul Transporturilor. Nu mai vorbim de relaţiile pe care Theodor Stolojan le avea cu această rafinărie, la fel ca Ioan Talpeş, fost apropiat al lui Ion Iliescu, actual ţuţăr al lui Băsescu. La Poli s-au ancorat, măcar din motive electorale, şi ţărăniştii Ciuhandu şi Orza, şi PD-L-istul Ostaficiuc, şi liberalul Robu. Şi totuşi, cât mai trebuie să aştepte toţi timişorenii, adevăraţii polişti, intervenţia energică a autorităţilor la Poli? Atunci când se va alege doar praful din acest club emblematic pentru tot Banatul, aşa cum s-a ales de „Jafo”?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (august 12th, 2011 at 21:58 )

organizarea clubului e exemplara. patronul se judeca cu toti si se injura cu Sandu-FRF, managerul de bate cind cu chivorchian cind cu sepsi iar chivorchian confectioneaza dosare „beton” cu care Poli ajunge in liga 2. astia fac cel putin 2 ani in liga a doua.

cristian a spus: (august 12th, 2011 at 23:18 )

Mai nene Ino, nu te-ai saturat sa scrii numai tampenii? Sau figurezi si pe statul de plata al frf!?

regat a spus: (august 15th, 2011 at 10:36 )

Dar cand a venit Iancu in timisCIOARA atunci nu stia-ti cine a devalizat RAFO?Atunci avea-ti interes ca ati gasit un prost cu bani,sa bage in clubul vostru de kkat.De ce nu ati latrat atunci,voi europenii si civilizatii Romaniei?Voi aia care face-ti revolutii la comanda.De ce nu ati luat atitudine sa-l indepartati si sa-i spune-ti verde in fata ca”nu avem nevoie de banii tai furati,tigan mitic”.Ca noi suntem din banat si aici,alearga cainii cu colacii in coada,ca suntem putrezi de bogati si banatenii nostrii abia asteapta sa investeasca la poli temeswar.De ce…de ce?Simplu de ce?Pentru ca sunteti CURWELE ROMANIEI.Cand vi se da,va fata vaca,cand vi se cere… sa muriti boilor de ciuda

ciobi a spus: (august 15th, 2011 at 12:15 )

@regat… tu stai prea mult prin preajma mamei tale. daca urmareai subiectul, iti dadeai seama ca iancu a fost injurat si la inceput, cand a venit la poli. sunt curios in ce cotet stai tu cel ce te intitulezi regat.

sorin a spus: (august 15th, 2011 at 12:22 )

regat, te asteptam pe aici sa vezi ce fain e sa respiri aerul civilizatiei. facem noi cinste, daca ajungi pe jos. ideea e sa poti respira aerul de aici, pentru ca e tare, iar plamanii tai plini de manele si jeguri ragatene nu ar face fata. s-ar prapadi…

gabi\riel a spus: (august 15th, 2011 at 12:22 )

… si ne pisam pe capitala voastra! dedicatie pentru regat

dj ion a spus: (august 15th, 2011 at 12:54 )

Regat, tu esti var primar cu Iancu si nu vrei sa ne spui.

regat a spus: (august 15th, 2011 at 12:57 )

Hai LA REVEDERE FRAIERILOR.Sper sa dispareti prt totdeauna din fotbalul nostru.Prost ar fii Sandu sa nu va dezafilieze clubul vostru de kkat.Pana va pishati voi pe capitala noastra ne kkam noi de vreo 90 de ani pe cocina voastra ”civilizata”.republica CONGO banat cu capitala la timisCIOARA…tarcul maimutelor corcite

ciobi a spus: (august 15th, 2011 at 13:09 )

@regat, tu mai multi nu poti. eu cred ca, dupa cum te exprimi, esti nitel homalau… cel mult bisexual. de acum esti regata. pa…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Acțiunea își propune să aducă educația ecologică mai aproape de elevi, într-un mod interactiv și ușor de înțeles. În această ediție, aproximativ 500 de elevi au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului la “Ora Reciclării”, campanie organizată de RETIM
Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate aleg?”, ci mai ales „cum îmi construiesc viitorul?”. Iar într-o realitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Admiterea la UPT în anul 2026: Nu urma viitorul. Construiește-l
Doi bărbaţi cu vârste de 57 de ani, şi respectiv 35 de ani, au fost spitalizaţi, în această după-amiază, în urma unui accident mai puţin neobişnuit. Respectiv ciocnirea într-o intersecţie dintre o motocicletă şi o bicicletă. Bărbatul cu vârsta de 35 de ani a condus o motocicletă pe bulevardul Dâmbovița, dinspre strada Ana Ipătescu, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi bărbaţi au ajuns la spital, după coliziunea dintre o motocicletă şi… o bicicletă. S-a întâmplat în Timişoara
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Sâmbătă, 18 aprilie, la Timişoara se va finaliza seria întâlnirilor regionale ale PSD în cadrul cărora liderii locali au fost consultaţi în privinţa rămânerii partidului la guvernare. Două zile mai târziu, în jur de 5.000 de membri PSD vor vota în cadrul unui minireferedum intern dacă vor ca partidul să mai rămână la guvernare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările interne din PSD pe marginea ieşirii de la guvernare se termină sâmbătă la Timişoara. Alfred Simonis, fără poziţie publică pe acest subiect
Timișoara și Banatul sunt vizitate în aceste zile de o delegație formată din reprezentanți ai Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism. Acesta este organismul care acordă titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”, membrii delegației fiind juriul care evaluează candidatura depusă prin Consiliul Județean Timiș pentru titlul amintit. Vizitatorii au fost duși prin mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Juriul care acordă titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost dus în vizită prin Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.