Progresul Ciacova – 450 de minute fara gol primit vs Avantul Topolovatu Mare – 33 de goluri in patru etape!

Progresul Ciacova şi Avântul Topolovăţu Mare sunt performerele primelor cinci etape disputate în campionatul judeţean.

La Ciacova se joacă fotbal de peste 100 de ani, mai exact din 1906, iar Progresul, echipa locală, vrea să marcheze împlinirea celor 105 ani de la înfiinţarea primei echipe de fotbal în localitate printr-o promovare spectaculoasă. Cinci jocuri şi tot atâtea victorii, aceasta este zestrea Progresului din Ciacova, în cea de-a doua serie a campionatului judeţean. Atacul merge strună, cele 14 goluri înscrise fiind dovada în acest sens, iar defensiva Progresului pare imbatabilă. Echipa din Ciacova se laudă cu cea mai bună defensivă din campionatul judeţean, neprimind niciun gol în cele 450 de minute de la debutul sezonului.
Avântul Topolovăţul Mare este cu siguranţă cea mai spectaculoasă echipă din campionatul judeţean. Fotbaliştii de la Avântul sunt un real pericol pentru porţile adverse, în jocurile din seria a treia a campionatului judeţean. În doar patru etape, atacanţii formaţiei din Topolovăţu Mare au înscris de 33 de ori, adică mai bine de opt goluri la fiecare joc! Cocoşul Orţişoara, Unirea Grabaţi, CS Ghiroda, AS Nădrag şi Bega Belinţ sunt celelalte formaţii din campionatul judeţean care nu au făcut cunoştinţă cu înfrângerea în acest sezon în campionatul judeţean. Singurele echipe cu victorii pe linie sunt Progresul Ciacova, CS Ghiroda, Bega Belinţ şi Avântul Topolovăţu Mare.
Sunt însă şi echipe care se descurcă extrem de greu chiar şi în eşalonul al cincilea, iar codaşele după primele runde sunt Glentoran Carani, Steaua Roşie Variaş, AS Utvin, AS FC Ictar Budinţ şi AS Mladost Petrovaselo, toate înregistrând până acum doar înfrângeri.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cioana a spus: (septembrie 16th, 2011 at 21:03 )

normal zero goluri după meciuri câştigate la masa verde

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere

Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.