Prin primăvară, plenul Consiliului Judeţean Timiş a votat achiziţionarea cu aproape 400.000 de euro a unui elicopter cu care să se poată interveni în tot soiul de intervenţii de urgenţă, ceva de genul aparatelor SMURD. Imediat după ce a fost luată decizia n-a urmat, cum era firesc, vreo licitaţie, o selecţie de oferte pentru achiziţionarea aparatului, ci doar o frumuseţe de linşaj mediatic. Din care puteam afla înainte de a se întâmpla nefăcuta cum preşedintele Ostaficiuc şi acoliţii lui pedelişti vor zbura să petreacă pe malul lacului Surduc sau cum deputatul Popoviciu va trage câte o „fugă” în colegiul său Sânnicolau Mare, să pună la cale ditamai investiţiile cu Elena Udrea. Deşi alocarea de fonduri pentru cumpărarea elicopterului a fost votată la propunerea Executivului CJT de majoritatea PSD-PNL-PNŢCD, plus cei din opoziţia pedelistă, nici o teamă prin mass-media că „zburătoarea” ar fi folosită de vicele Crăciunescu (PSD) sau de Liviu Borha (PNL) în interes de serviciu, ori de pesedişti pentru vreo plenară judeţeană la restaurantul Acapulco din Lugoj. Ce s-a decis în legislativul CJ Timiş prin proiectul de buget pe 2011 a fost desfiinţat rapid în studiourile Realitatea TV, în doar câteva minute de emisie în regim talk-show. Investiţia nu s-a mai făcut de gura lumii. Nicio problemă. Poate că suntem prea săraci pentru elicopter de urgenţă. Poate că vreun ales judeţean îşi mai reteza viitorul politic în elicele elicopterului, aproape că nici nu mai contează. Tot ce contează e ce se va face cu banul grămadă prevăzut în buget pentru elicopter. De 120.000 euro se vor repara drumuri judeţene, ceea ce nu e un lucru rău, să poată să ajungă ambulanţele în caz de urgenţă şi până la Pietroasa. Ceva mai mult de 80.000 euro vor fi folosiţi la cumpărarea de terenuri pentru centrul intermodal de la Remetea, treabă bună în perspectiva unei mai bune mişcări a mărfurilor în zona de vest. Un mizilic de 35.000 de euro va fi oferit drept fond de premiere pentru diverse cluburi sportive, ceea ce oricum e mai bine decât să fie aruncaţi ca subvenţie sau asistenţă socială diferitelor categorii sociale care-şi duc viaţa cu lefuri mici obţinute legal, pentru ca restul să-l încaseze la negru. Până aici e perfect. Decât elicopter pentru situaţii de urgenţă mai bine drumuri, sport şi investiţii. Dar ce sens ar avea toate acestea dacă nu avem unde să ne rugăm în mod civilizat la bunul Dumnezeu, ca la anul să ni se suplimenteze bugetul și partidele lor să fie votate cu îndrumare divină? Astfel că, în comisia economică, Titu Bojin (PSD) şi colegii au stabilit ca 120.000 euro, o nimica toată, să meargă la renovarea de biserici. Bună treabă! Că nu era să băgăm mortul ăla ce n-a mai apucat transport de urgenţă cu elicopterul în biserici igrasioase, să facă astm enoriaşii tocmai acum, în ajun de alegeri, când se ştie de când lumea că părintele e un bun exemplu în ziua votului pentru oiţele din parohia dumisale.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
Tipic PSD-ist!Unde sa se duca banii…la biserici, in alocatii, in pensii! Asa vor sa prosteasca lumea si in mileniul 3? Se vede ca Bojin e unu de scoala veche care face lucrurile in spiritu rosu.
Bojine, lasa placile astea vechi, sau la sate mergi pe reteta asta si la orase bagi micii si berea a la Vanghelie?
@Mircea
prietene, ce legatura are comunismul cu bisericile? cati bani s-au dat bisericilor din 47 pana in 90? baiete, in anii 50 si 60 adevaratii preoti au infundat biswericile comuniste, iar tu spui numai bazaconii. pai daca mai ramanea cativa ani animalul ala de ceausescu, de care tie probabil ca iti place, nu mai erau biserici in tara asta. cu copiii si batranii ce ai… ai vrea sa crape toti? nu inteleg… trebuie sustinut, dar printr-o reteta care sa nu mai afecteze in halul asta bugetul. despre asta e vorba. sau ce? ai vrea ca toti oamenii ce ajung la o varsta, sa zicem 70 de ani, sa fie excutati? minte de bibilica!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
- Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
- Cum mai poate scăpa PNL Timiş de percepţia de organizaţie vasală PSD
- Un minor a murit după un nefericit accident petrecut noaptea trecută în Dumbrăvița
- Începând de luni, 1 iunie, restricții de circulație rutieră pe două străzi din Timişoara
- Crimă șocantă la Surduc! Un bărbat a fost ucis cu toporul…
- La Timișoara se lansează un nou proiect imobiliar în valoare de o sută de milioane de euro
- A murit subit unul din cei mai longevivi primari din Timiș

Administratie
Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Citeşte tot articolul

Politica
Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Citeşte tot articolul

Sport
Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Citeşte tot articolul

Social
Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Citeşte tot articolul

Sănatate
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Timp liber și cultură
Premiera românească a filmului FJORD, ofertă de 900 de locuri la Timișoara
La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
As Tour Timişoara vă propune o vacanţă de vis în spectaculoasa insulă Rodos
STPT sărbătorește Ziua Internațională a Copilului în Parcul Copiilor în cadrul proiectului „Cireșar”
Surprize din „CODRU” pentru copii de 1 Iunie! Un troilebuz va prinde viață în Parcul Copiilor
Electroruga de la Buzad şi turneul de fotbal juvenil de la Dumbrăvița, recomandările Visit Timiş pentru weekend-ul prelungit dedicat copiilor
Trei zile dedicate copiilor la Iulius Town: cadouri, concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, tobogane gonflabile și nu numai la Happy Kiddo Days
Zile de mare sărbătoare la Ghiroda, de Rusalii. Pe lângă Rugă, cei mici vor avea o zi specială de 1 iunie
Timișoara întâmpină ziua de 1 Iunie cu o serie de acțiuni dedicate copiilor, dar și celor mari
Astăzi, peste 30 de super-mașini vin la Iulius Town: Lamborghini, Mustang și multe altele
1 Iunie, plin de evenimente organizate de SCM Timișoara! Copiii se pot bucura de sport în trei locații deosebite
La Universitatea de Vest Timișoara revine Bulevardul Copiilor
Economic
Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
La Jebel se fac înscrieri pentru înfiinţarea unor grupe de copii la fotbal
Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își onorează premianții
La Timișoara se lansează un nou proiect imobiliar în valoare de o sută de milioane de euro






































Comentarii prin facebook