BC Timisoara, revenire spectaculoasa

„Leii din Banat” au trecut peste insuccesul de la Cluj şi au reuşit să învingă pe CSM Oradea. Victoria de vineri seară le-a adus timişorenilor, cel puţin până la încheierea etapei, şi primul loc.

Runda a treia a Diviziei A de baschet masculin a programat întâlnirea dintre BC Timişoara şi CS Municipal Oradea. Partida a început echilibrat, cele două grupări au încheiat primul sfert la egalitate: 22-22. Următoarele zece minute de joc le-au dat însă mari emoţii gazdelor. Orădenii au preluat conducerea şi şi-au luat un avans de opt puncte. Sfertul trei s-a încheiat 17-25, iar la jumătatea confruntării tabela era în defavoarea bănăţenilor, 39-47. Jucătorii lui Predrag Badnjarevic au revenit neaşteptat în sfertul trei. Gazdele au egalat la nici două minute, 47-47, iar din minutul 25, 51-51, alb-violeţii au preluat conducerea. După 27 de puncte marcate, faţă de zece ale oaspeţilor scorul a devenit 66-57. Ultimele zece minute au fost la fel de echilibrate ca în startul partidei. BC Timişoara a reuşit 24 de puncte, în timp ce orădenii 21. Partida s-a încheiat 90-78, iar până la disputatrea partidelor de sâmbătă şi duminică, „Leii din Banat” ocupă fotoliul de lider al diviziei A. “Nu ştiu ce s-a întâmplat în prima parte a meciului. Am fost blocaţi psihic, pentru că am jucat slab la Cluj şi acum voiam să arătăm că avem valoare şi să batem Oradea. Presiunea a fost mare, dar la pauză antrenorul ne-a spus să jucăm relaxaţi, însă în acelaşi timp să ne apărăm agresiv, să punem suflet şi să nu ne grăbim. Sunt mulţumit de partea a doua a partidei, dar cred că putem juca şi mai bine de atât”, a declarat Zlatko Jovanovic, care a fost şi cel mai bun marcator al serii, cu 21 de puncte, opt assisturi şi două recuperări. Bogdan Popescu a reuşit să aducă echipei de pe Bega 17 puncte, urmat de Ivan Siriscevic, cu 15, şi Branko Cuic, cu 11 puncte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.