Ce fac fetele din Carpinis in timp ce Emil Boc aloca bani primarilor opozitiei

De când s-a ridicat sclavia ca astăzi tot iobagul să facă politică, în România resursele s-au împărțit după cum îl ducea poftele pe cel aflat la guvernare. Cel puțin după 1989 n-a fost cu putință ca sumele venite în plan local de la buget să se împartă matematic, algoritmic, cu uneltele statisticii, pe criterii demografice sau măcar după priorități reale, ci după culoarea politică a ăluia care dă și-a ăluia care ridica banul. Așa e acum, era și pe vremea lui nea Nicu Văcăroiu, când tot moldoveanul mergea pe drumuri bine asfaltate, în timp ce în Timiș se pietruia cu promisiuni, așa era și pe timpul sălilor de sport răsărite în mandatul Năstase-Mitrea prin toate fiefurile PSD și este și în timpul Elenei Udrea și al dlui Alin Popoviciu, când lucrările sunt planificate mai ales în zonele cu primari PDL, Dumnezeu să-i ajute să le termine până la alegeri. Din acest motiv, știrea venită pe canale PDL că guvernul PDL a dat 2,5 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor primăriilor din Timiș, dar nu oricum, ci 1,5 milioane pentru primăriile conduse de opoziție și numai un milion lei pentru cele orange, m-a îmbujorat în obraji și m-a făcut să exclam: “Deci, se poate!”.

Alocarea atât de echilibrată a acestor bani veniți direct de la centru a fost o mare surpriză pentru mine, dar nu atât de mare ca și constatarea că lucrurile încep să se miște și la nivelul comunelor timișene. Ce credeți că am văzut zielele trecute călătorind cu mașina pe drumul care străbate Cărpinișul, centru administrativ condus de primarul “Alain Delon” de la PSD? Nu, nu o bodegă, că din alea avem și dacă ajungem în colaps, ca Grecia, nici măcar atelier de pantofărie, o cofetărie, sifonărie sau vreo croitorie, să aibă țăranul unde să-și coasă o țoală, nu, doamnelor și domnilor, Cărpinișul este poate primele comune din România care și-a băgat pe străzi conducte pentru canalizare și care are salon de înfrumusețare și salon de bronzat artificial, cu copârșeu din ala de fițe, cu ultraviolete. Aici, înainte de a merge la discotecă sau la vreun ospăț, fetele pot veni să-și aranjeze o freză la salonul de coafură, să-și facă o epilare braziliană și apoi să-și tragă un bronz la fel de intens ca al majorității localnicilor din comuna vecină Checea, ocupați în această perioadă cu recoltatul fraudulos al porumbului. Întotdeauna am considerat că dezvoltarea satelor de aici pornește, de la apă și canalizare, adică de la puțină igienă, și de la dezvoltarea afacerilor manufacturieră în zona rurală. La Cărpiniș, treaba e ca și rezolvată.

Dar să revenim la primăriile alea ale opoziției care se vor înfrupta din acel milion și jumătate de lei alocat direct de la centru pentru scoaterea unor localități din iminenta incapacitate de plată a salariilor pe ultimele luni ale anului. Dacă aș spune acum că lucrurile merg pe calea cea bună, toată lumea va zice că sunt naiv. Dar dacă aș bănui că marea majoritate a primarilor de opoziție ajutați acum de guvern au făcut promisiunea de a candida la UNPR (să nu zic PDL) anul viitor și au devenit, iacătă, eligibili pentru lista scurtă cu priorități de pe masa guvernului, ce-ar zice lumea? Ce să zică? Că eu sunt rău și că domnul Gabi, generalul Oprea, președintele UNPR, nu face decât să vină în întâmpinarea oamenilor cu probleme de la orașe și sate. Să le întindă o mână de ajutor în schimbul unor adeziuni formale, fără valoare juridică, dar pline de parolism și bună credință, așa cum este și dumnealui.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

opinie a spus: (octombrie 20th, 2011 at 16:18 )

E ceva sa dai inainte de campanie sume frumusele primariilor Opozitie, ce au vreo garantie ca ,,beneficarii” o sa isi schimbe tabara?

Milanezu a spus: (octombrie 21st, 2011 at 13:51 )

deci sa inteleg din articolu tau,ca e rau ca ai gasit canalizare la Carpinis?ca e rau ca fetele de acolo au pe langa birt,un solar,o discoteca,o cofetarie?si asta doar pentru ca exista posibilitatea unei presupuse tradari din partea primarului?interesant

Gigi a spus: (octombrie 21st, 2011 at 14:07 )

beneficiarii directi ai acestor investitii sunt cetatenii localitatilor cu pricina…pe mine,ca locuitor in satele respective,nu ma intereseaza culoarea primarului,ci doar efectele directe asupra bunastarii mele,ca platitor de taxe si impozite,asta ar trebui sa fie singuru lucru care sa conteze

pt gigi a spus: (octombrie 26th, 2011 at 00:00 )

auzi dom\le e cam asa cum zici matale. dar in tara asa nu. muta-te in bucuresti daca vrei sa fie asa cum zici matale in utopia aia de post de mai sus.

bogdan a spus: (octombrie 31st, 2011 at 09:53 )

Doamne ca mare tzi-e gradina! Serios daca am inteles ceva din articolu asta! Cacialma pe fata, sunt din echipa „ORANGE” si vad ca tot ce s-a scris a fost doar de salon, alain de…, si mai stiu eu de cine, eu il credea-m pe primaru nostru mai slab, dar in timp ne-a dovedit contrariu, ce sa-i fac daca a facut canalizare, ce sa-i fac daca a asfaltat strazile si mai ales ca nu stiu ce a fost in tinerete. Felicitari domnule Primar, facetzi cat mai multe pentru localitate nu conteaza ca sunteti PSD-ist, asta e….fiecare are dreptul sa aleaga in ce echipa joaca , iar despre jurnalist…..draga domnule, nici nu cred ca ai vrea sa stii cate pot face fetele noastre, :p iar despre actiuniile domnului POPOVICIU vad ca nu ai scris nimic? Poate ai auzit ca s-au dat ghiozdane scolare, fara sa specifice sursa……..uite ca ai aflat ca erau de la Alin Popoviciu, poate ai aflat ca am facut multe actiuni de caritate…..tot din echipa orange, cu bani de la ….fetele din Carpinis, serios! 😛

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.