Robu se ia de barbatia lui Ciuhandu

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, are o mare nelămurire după semnarea protocolului de alianţă electorală între PNŢCD Timiş şi FDGR. El nu înțelege de ce primarul Gheorghe Ciuhandu nu recunoaște direct apropierea de Traian Băsescu.

„Am o dilemă, este vorba despre Uniunea Băsesciană pentru Timiş sau de Uniunea Timişeană pentru Băsescu? Nu mi-am imaginat că primarul Ciuhandu va merge cot la cot cu Pavelescu, unul din acoliţii lui Băsescu. Mă aşteptam ca, dacă tot se apropie de Băsescu, să o facă în mod tranşant. Şi FDGR face parte din arcul guvernamental, prin reprezentanţii săi în Parlamentul României. Mă aşteptam ca domnul Ciuhandu să aibă bărbăţia să spună limpede că a ajuns la concluzia că, în pofida părerii a 90% din poporul român şi 91% din timişoreni, care cred că Traian Băsescu reprezintă cel mai mare rău în politica românească, dânsul crede că reprezintă binele şi preferă să meargă alături de el”, a spus Nicolae Robu. Candidatul USL la Primăria Timişoarei este supărat şi că alianţa electorală semnată joi între PNŢCD şi FDGR are abrevierea (UPT) identică cu Universitatea Politehnica. „Ar fi putut fi şi ei mai inventivi, să nu aibă aceeaşi abreviere ca una consacrată. Am putea să ne şi plângem pentru acest lucru”, a mai spus Robu. Atacul la Ciuhandu a fost preluat din mers de primarul din Dudeştii Noi, Alin Nica, vicepreşedinte PNL Timiş. „PD-L şi-a pus, în Timiş, un candidat care din start nu are şanse de câştig. Este vorba de un iepure. În realitate, PD-L susţine candidatura domnului Ciuhandu la Primăria Timişoara. Competiţia s-a polarizat clar între Ciuhandu şi Robu. Ciuhandu reprezintă trecutul, iar USL şi Robu înseamnă viitorul”, a spus Nica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

27 comentarii pentru acest articol

lix a spus: (aprilie 12th, 2012 at 17:42 )

:)))) o are Robu mai mare???

un oarecare a spus: (aprilie 12th, 2012 at 17:43 )

ciuhandu inseamna PE VIATA !

eu a spus: (aprilie 12th, 2012 at 19:52 )

Din pacate dl. Robu devine din ce in ce mai penibil cu usor aer mitico-dambovitean departe de valorile si cultura Timisoarei. Oare sa se traga de la non-valorile si pupindosurile sudiste care-l inconjoara sau de la lipsa totala de caracter pe care tine mortis sa ne-o arate de fiecare data. Ma incearca un profund sentiment de mila si compasiune in acelasi timp. In ceea ce ma priveste ati mai pierdut un vot.

va mirati degeaba a spus: (aprilie 12th, 2012 at 19:59 )

asta e robu: veleitar, utecist iar mai nou obraznic

barbatie?:)))) a spus: (aprilie 12th, 2012 at 20:01 )

robule, tu nu stii ce e aia barbatie, lesbiano:))))

nicki sclavu a spus: (aprilie 12th, 2012 at 21:29 )
expert in toate...si in nimic a spus: (aprilie 12th, 2012 at 22:54 )

Mda, mai nou mega atotstiutorul Robu stie ca 91% din timisoreni nu-l mai vor pe Basescu, nu 90%, nu 95% nu aproape toti, nu majoritatea, ci 91%cu 1% mai mult decat restul romanilor de pretutindeni. Mare jeg de om Robu asta, nu mi-a dat sa vad unul mai penibil decat el, asta e ca faza cu tipetele isterice sa-i plateasca nu stiu care consiliu datoriile lui Iancu de la Poli

Mircea a spus: (aprilie 13th, 2012 at 00:09 )

Un penibil Robu asta! Tine-o tot asa si nimeni nu va avea nici o indoiala in privinta caracterului tau de doi lei! Timisoara nu are nevoie de asemenea exemplare!

Eugen a spus: (aprilie 13th, 2012 at 02:02 )

Pensionarul Ciuhandru ar trebui sa isi plimbe nepoteii prin parcurile orasului si sa se laude lor cu marile realizari. E clar ca un al x-ulea mandat pt el ne va tine tot in opozitie, cu Pavelescu marinerul la mantinela! Doamne fereste-ne pe toti de asta !

taina a spus: (aprilie 13th, 2012 at 07:48 )

parca robu spunea ca vrea o campanie fara injurii si atacuri la persoana. vad ca dupa ce a spus ca ciuhandu e un primar bun, acum incearca sa stearga cumva acea afirmatie. greseste domnul robu, pentru ca pe timisoreni nu-i intereseaza parerea lui despre ciuhandu, o au deja formata. si nici nu e omul care sa poata manipula pentru ca nu-l duce capul. oamenii din jurul lor ar trebui sa-i explice sa faca alte lucruri pentru a iesi in evidenta.

Jos incompetentii! a spus: (aprilie 13th, 2012 at 08:23 )
elisabetin a spus: (aprilie 13th, 2012 at 09:22 )

unii edili incep a zice lucruri trasnite. Infantilism politic !!

disperare a spus: (aprilie 13th, 2012 at 11:16 )

asta e singurul cuvant pe care il pot gasi pentru Robu. Nu stiu ce l-a apucat da se comporta tot mai ciudat si la ce declaratii da in ultimul timp numai in intelectual nu mai poate poza!

Alss a spus: (aprilie 13th, 2012 at 11:26 )

Unde vedeti voi atacuri la persoana? E o declaratie corecta, pur si simplu spune niste lucruri concrete.
Timisorenii deja s-au saturat de el, si-au dat seama ca e timpul pt o schimbare, pt un aer nou in orasul asta imbacsit de mafioti! Jos cu Ciuhandu!

Marian a spus: (aprilie 13th, 2012 at 11:30 )

Desi mai este pana la startul oficial , campania deja a inceput!
Domnul Ciuhandu a avut destul timp si destule mandate sa ne arate ca este in stare sa faca ceva pentru Timisoara dar din pacate timpul i-a expirat fara a lasa ceva notabil in urma( cu exceptia unor parcuri si a ceva trotuare care deja au inceput sa se strice :|) !
Cred ca este timpul sa il lasam pe Ciuhandu trecutului si sa incercam si ceva nou, cum ar fi domnul Robu!

Inteligentu a spus: (aprilie 13th, 2012 at 11:42 )

pe robu inainte de a intra acu un an in campanie pentru primarie,mai puteam sa il banuiesc de o oarecare inteligenta si de bun simt…foamea de putere si disperarea de a ocupa cat mai multe functii,care mai de care,i-au dat arama pe fata..un politician slab,cu discurs sec si sub centura

@Alss a spus: (aprilie 13th, 2012 at 11:46 )

mai bine ai vorbi in numele tau sau al partidului pe care il reprezinti. cei care nu voteaza cu robu nu sunt timisoreni? ca nu inteleg. cand spui toti, ar trebui sa te gandesti la ce afirmatie faci. sunteti mai rai decat comunistii, o dezamagire mare de tot. tine cont ca asta nu ti-o spune un ciuhandist, ci un TIMISOREAN care nu are cu cine vota.

Buna asta a spus: (aprilie 13th, 2012 at 12:29 )

Buna asta…s-a gasit marele barbat Robu sa se ia de barbatia lu Ciuhandu…barbosu e departe de a-mi fi simpatic,dar are mult mai mult cojones ca „masculul” vopsit,Robu care cand a auzit ca poate candida Ciuhandu in locul lui din partea USL,a dat-o la intors,s-a facut mic mic…acum a prins aripi,dar se dezumfla el imediat dupa campanie

Amira a spus: (aprilie 13th, 2012 at 12:51 )

Dl.Ciuhandu trebuie sa se uite in urma cu 10 ani cum arata Timisoara si cum arata acuma…si acest lucru din cauza cui? din cauza dansului…ca nu a stiut cand sa se opreasca…. cand era inca ceva de Timisoara…acum daca a venit cineva nou sa candideze pentru functia de primar …ar trebui sa lase si pe altii…deoarece ne-am saturat de mizeria si tiganii dl. Ciuhandu…

Ovi a spus: (aprilie 13th, 2012 at 12:51 )

Ciuhi sa lase primaria pe mainile unui priceput, sa-si ia nepotii la plimbare in parcul copiilor (apropo il termina pana la alegeri ?)

Ana a spus: (aprilie 13th, 2012 at 12:54 )

Ciuhandu trebuie sa isi plimbe nepotii prin maretele parcuri pe care spune ca le-a facut….sau mai doreste inca un mandat pentru a face un parc…parcul copiilor…pentru a avea unde sa isi plimbe nepotii….dl. Ciuhandu sunteti penibil…timp de 16 ani nu ati facut nimic…eu daca as fi in locul d-voastra mi-as da demisia acum..nu as astepta pana la alegeri…

Alin a spus: (aprilie 13th, 2012 at 12:59 )

Am sa votez cu dl. Robu in primul rand pentru ca e un om nou…nepatat…si in al doilea rand pentru ca stie sa fie fair-play in campanie. dl. Robu vreau sa va rog sa faceti din Timisoara un oras civilizat…fara tigani si fara mizerie..iar dl. Ciuhandu sa mearga cu ai sai nepoti in „marile parcuri”construite de dl. Ciuhandu…dl. profesor de contructii..cred ca e atat de „priceput”incat nici nu stie cum arata un santier

calin a spus: (aprilie 13th, 2012 at 13:06 )

robu, om nou, dar lipsa de fair-play! nu e o problema sa vina el, dar sa nu mai vomite prostii. lipsa decentei la el se ingeamana cu prostia perfect. asta nu inseamna ca ciuhandu nu trebuie schimbat.

sebastian a spus: (aprilie 19th, 2012 at 01:27 )

ciuhi oricum este timpul sa plece acasa dupa atata timp si la cat de mult a furat…. a distrus acest oras

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.