Partidul lui „Domnu’ Dan” rade tot la alegeri

Dan Diaconescu a descins, vineri, la Timișoara, prima oară după scandalul izbucnit în filiala județeană. La vizita din octombrie promitea că, dacă PP-DD câștigă alegerile, mută capitala pe Bega. Acum, e sigur că partidul al cărui membru nu este va învinge (și) în Timiș, deși candidații sunt secreți până săptămâna viitoare.

„Domnu’ Dan” a venit la Timișoara într-o zi agitată din punct de vedere politic, umbrit de Crin Antonescu, care și-a prezentat noile achiziții din partid. Diaconescu a stat pentru prima dată alături de noul președinte al PP-DD Timiș, Adrian Diaconu. Acesta a venit la Partidul Poporului-DD după un stagiu pe la democrat-liberali. Instalarea lui Diaconu a produs un adevărat scandal în filială, dar apele s-au liniștit în cele din urmă, fostul președinte Vasile Caprea revenind la sentimente mai bune față de „uzurpatorul” Diaconu.

Dacă tot și-au făcut ordine în partid, cei de la PP-DD visează frumos la perioada de după alegerile locale. Dan Diaconescu n-are nicio emoție. „Vom avea 40% în județ și cam 35% în Timișoara”, a declarat „Domnu’ Dan”. Succesul partidului din care acesta nu face parte va fi deplin și total: PP-DD va câștiga atât Primăria Timișoara, cât și Consiliul Județean Timiș. Cine sunt eroii care vor reuși acest lucru nu vom afla, nici noi, nici alegătorii care îi vor ștampila de zor, decât săptămâna viitoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

mara a spus: (aprilie 20th, 2012 at 12:55 )

O vizita dealtfel facuta in mare secret.Simona Man neavand bunavointa de a raspunde macar cu decenta celor care intamplator au avut norocul sa fie in preajma ei.Vise ca vor castiga la Timisoara.Multi sunt orbiti de promisiunile ,dar si mai multi sunt cei care gandesc.Asa ca drum bun stimata doamna,dute si dicteaza in alta parte…Multi ca mine nu te vor in fruntea acestui partid.Pacat ca Dan Diaconescu continua sa joace rolul unei marionete ,dirijata frumos de cei care ne conduc inca.

filogermanul a spus: (aprilie 20th, 2012 at 17:30 )

eu tin cu nemtii si tiganii deci FDGR si Ciuhandru si PP-DD ! V – VICTORIE!

matei a spus: (aprilie 20th, 2012 at 23:40 )

sa vada totusi cazierul fostului politist Diaconu /trafic de masini/

Radu a spus: (aprilie 21st, 2012 at 00:26 )

DD ai luat plasa cu Diaconu,nu te mai chinui cu el ca tot la puscarie ajunge si te faci de cacao.Altfel ai echipa buna aici,ai noroc cu ei.

dany a spus: (aprilie 21st, 2012 at 00:41 )

marii analisti politici de la debanat au aflat despre politica PP-DD, v-ati fisiit inca odata.

soky a spus: (aprilie 21st, 2012 at 17:13 )

partidul este asa cum ii spune numele UN TOMBERON…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.