Sarbatoarea copiilor, la MedLife

Hyperclinica MedLife Timişoara, parte a Sistemului Medical MedLife, sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului într-un mod special. De 1 iunie, copiii beneficiază de consultaţii gratuite la pediatrie.

Începând cu ora 8 şi până la 20, echipa de pediatri MedLife Timişoara va sta la dispoziţia copiilor şi părinţilor cu recomandări şi sfaturi avizate.

Pe lângă acestea, la recomandarea medicului, copiii pot beneficia de vouchere pentru investigaţii de laborator gratuite în cadrul laboratorului MedLife Timişoara. Voucherele acoperă costurile analizei pentru exudat faringian, exudat nazal şi examen coproparazitologic.

Pentru că este sărbătoare, copiii care vin la MedLife Timişoara sunt aşteptaţi de un clovn care va menţine buna dispoziţie. Trucuri haioase, glume, giumbuşlucuri şi multe alte surprize vor fi cap de afiş pe parcursul celor două ore de spectacol.

Programul de sărbătoare va cuprinde şi vizita copiilor de la grădiniţele partenere MedLife Timişoara. Copiii se vor familiariza cu activitatea clinicii, li se vor explica pe înţelesul lor ocupaţiile principale ale medicilor şi asistentelor, astfel încât să eliminăm „sindromul halatului alb”. Fiecare copil va primi fructe, jucării și baloane.

Hyperclinica MedLife Timişoara a fost inaugurată în 2008, fiind cea mai mare cea mai mare clinică privată din zona de vest a țării. Clinica cuprinde un laborator de analize medicale, servicii de imagistică şi consultaţii pentru 30 de specialităţi şi domenii medicale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ioana a spus: (mai 30th, 2012 at 12:45 )

E foarte bine ca privatii fac si astfel de gesturi.
Demonstreaza ca acolo lucreaza oameni cu suflet.
Ne bucuram ca-i avem si in Timisoara.

Marius a spus: (iunie 10th, 2012 at 11:46 )

Ar fi mult mai bine ca medicii acestia sa puna mai mult accent pe profesionalism si seriozitate in ceea ce fac. Sa aduci, din disperare si lipsa de clienti, bufoni in clinica si sa o transformi intr-un circ ieftin, pentru a atrage cumva pacienti, nu este nici solutia potrivita si nici sanatoasa…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara

Lotul pentru următorul sezon al campioanei naționalei de rugby se completează cu alți doi jucători din circuitul Stejarilor. Cele două transferuri se adăugă mutării făcute la începutul acestei săptămâni, când talonerul Tudor Butnariu s-a alăturat SCM USV Timișoara, la fel ca David Trăușan, care revine la Timișoara. „De data aceasta este vorba despre transferul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e instalatsemnul victoriei, simbol al Revoluției
O discuție mai veche legată de spațiile educaționale din Timișoara și-a găsit rezolvare. În ședința de miercuri a Guvernului României, a fost aprobată trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul public al Statului și trecerea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Vest Timişoara în vederea mutării acolo a activității Facultatății de Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest primește fostul Liceu Leonida din Timișoara pentru a găzdui acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport și un campus de cercetare
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” se dovedește un succes de casă. Organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit să aducă, miercuri, 18 decembrie, o premieră pentru MNArT. 735 de elevi din toate colțurile țării, alături de studenți ai Facultății de Arte și Design din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Luminile lui Caravaggio” a atras un număr record de elevi și studenți vizitatori într-o singură zi
Încă un pas înainte pe calea modernizării şi a inovaţiei. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat cu Power Electric SRL, investiția de 30.000 de euro oferă studenților acces la tehnologii avansate și un mediu de învățare modern,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi a inaugurat un laborator modern de luminotehnică
Astăzi, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al CJ Timiş, afirmă că majorarea impozitelor nu reprezintă garanţia unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Impozitele si taxele mai mari reprezintă doar iluzia unor încasări mai mari”. Interviu cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT. Care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devină un hub regional pentru soluții IT sustenabile”
Top