„Secundul” Concordiei a venit sa vada la lucru „satelitul” Poli

Poli Timişoara a devenit pepiniera Concordiei Chiajna. Printre puţinii spectatori prezenţi la ultimul joc disputat de Poli Timişoara în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea s-au numărat de mai mulţi oficiali ai clubului din comuna ce se învecinează cu Bucureşti.

Dacă până nu de mult la jocurile lui Poli veneau emisari de la formații cu renume în Europa, din cauza politicii manageriale a lui Marian Iancu, jucătorii timişoreni au ajuns să fie urmăriţi de reprezentaţi ai unor echipe comunale.

Petre Marin, „secundul” lui Ilie Stan la Concordia Chiajna, a asistat la jocul cu CSM Râmnicu Vâlcea, pentru a vedea la lucru mai mulţi jucători pentru care a a şi ajuns la un acord de transfer cu Marian Iancu. Mera, Adrian Popa, Poparadu, Pătraş sau Popovici sunt doar câţiva dintre cei care au şanse foarte mari să joace pentru Chiajna în primul eşalon.

De asemenea, Iancu va trimite la aceeaşi echipă mai mulţi fotbalişti talentaţi formaţi în pepiniera lui Poli. Este foarte probabil ca, pe viitor, Poli să devină un fel de satelit al Concordiei Chiajna, urmând să alimenteze clubul dâmboviţean cu jucători crescuţi la centrul de copii şi juniori. Mult trâmbiţata academie de fotbal invocată în ultima vreme de Marian Iancu ar putea deveni sursa principală pentru creşterea de jucătoriu talentaţi ce vor fi promovaţi la Concordia Chiajna!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

filozoful a spus: (iunie 2nd, 2012 at 19:45 )

PRIMARIA Chiajna POATE, ARE CU CE tine o echipa de fotbal in divizia A!!!! Primaria Timisoara nu poate! Nu are bani! Asta e !

Benga de pe Bega a spus: (iunie 2nd, 2012 at 19:49 )

Si primaria Recas POATE tine echipa de fotbal in divizia B ! Si aia au bani!

gelu a spus: (iunie 2nd, 2012 at 20:16 )

poate si primaria timisoara. ceea ce nu vrea lumea sa inteleaga este faptul ca in actele lui iancu e mare prapad. cine se risca sa faca cu el vreo intelegere? a vandut 30 de jucatori in cateva luni. unde sunt banii?

radutu a spus: (iunie 3rd, 2012 at 06:10 )

Filozoful si Benga de ce nu intelegeti ca Primaria ar putea tine o echipa, dat nu pe a lui iancu. Primaria sa plateasca si Iancu sa incaseze ? E o absurditate.

@gelu si radutu a spus: (iunie 3rd, 2012 at 10:24 )

IANCU SI-A DAT ARAMA PE FATA, chivo A PLECAT ! Acum PRIMARIA TMS si „ORGANELE LOCALE(era sa scriu …sexuale…), sunt LA MUTARE(AU MINGEA IN TERENUL LOR)……….SA VEDEM CE FAC !

CIUDAT a spus: (iunie 3rd, 2012 at 10:41 )

Juniorii lui POLI au plecat sambata , la Craiova, la zonale pe banii parintilor ! Primaria ERA FOARTE OCUPATA CU CE??? Campania electorala, ultimile tunuri, erau cu gandul la „binele cetatenilor” , sau ce ?

mihai a spus: (iunie 3rd, 2012 at 10:45 )

de unde sa stie cei din primarie despre subiectul asta cu copiii? sa nu uiti ca primaria timisoara, pe final de sezon, a vrut sa le ofere prime celor de la poli, dar unii consilieri locali, cei liberali in special, s-au opus. asta e realitatea. la fel de adevarat ca primele astea erau uin fel de mar otravit, deci nu trebuie condamnati nici liberalii. a cui e clubul? a lui iancu? atunci el trebuia sa rezolve problema.

Spirit civic a spus: (iunie 3rd, 2012 at 12:45 )

1. sa sti si tu s-a opus tov.P.Cojocari……………………………2.ai cui erau copiii, ai lui iancu?

@spirit civic a spus: (iunie 4th, 2012 at 08:45 )

s-au opus liberalii in urma cu aproximativ o luna, nu cojocari. e un mare jeg cojocari, chiar cel mai mare, dar aici lucuruile au stat altfel. oricum si ajutorul pe care primaria a vrut sa-l ofere a fost praf in ochi, dar asta e realitatea, proiectul nu a trecut din cauza liberalilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în fața CSM Lugoj, care devine o umbră față de formația din ultimele sezoane. Bănățencele pierd al cincilea meci consecutiv în campionat și rămân pe locul 7. Brașovencele stagnează pe 4, dar continuă lupta pentru podium la finalul sezonului regulat. Doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.