Timișoreanul care, aflat la volanul unui Ferrari, a omorât un om și apoi a fugit de la locul accidentului este executat silit după gratii. Adrian Cocoană a girat împrumutul luat de un prieten care nu și-a mai plătit datoriile.
În august 2008, Adrian Cocoană, aflat la volanul unui bolid Ferrari, l-a ucis pe Lucian Reja, care se plimba pe trotuar, alături de prietena sa. După ce mașina de lux l-a zdrobit pe Reja, Cocoană a fugit cu tupeu de la locul accidentului, predându-se abia a doua zi.
Cocoană a fost condamnat pentru omor și își execută pedeapsa în Penitenciarul din Timișoara. Acum, CEC Bank revendică un teren cu care Cocoană a girat împrumutul luat de un prieten. Conform redesteptarea.ro, Cocoană a garantat cu un teren un credit neachitat, iar acum CEC a deschis procedura de executare silită.
Magistraţii Judecătoriei Timişoara au emis o sentinţă prin care au încuviinţat executarea silită a deținutului Cocoană, pentru o datorie de 100.000 de lei. În 2007, Florin-Enache Martinescu, un prieten al lui Cocoană, a accesat, prin intermediul firmei Mef Martinescu Invest SRL, un credit în valoare de 500.000 de lei, garantat cu un teren de 680 metri pătrați la Dumbrăviţa. Banii au fost folosiți pentru construirea unei pensiuni în Băile-Herculane.
Intrată în insolvenţă, Mef Martinescu Invest nu a returnat o parte din credit, datoria către CEC ridicându-se la aproximativ 100.000 de lei. După încuviinţarea executării silite, terenul lui Cocoană va fi scos la licitaţie.
Comentarii prin facebook