Simpaticul domn Ciuhandu

Nu ascund faptul că Gheorghe Ciuhandu mi-a devenit antipatic la bătrânețile sale administrative. O astfel de „minunăție” se putea întâmpla numai dacă la începuturi omul îți era simpatic. Îmi umplea inima când îl vedeam cum ascultă vocea Timișoarei cea respingătoare de PDSR, cum se cântărea omul la început de mandat, ca să arate că nu se îmbuibă în jilțul de primar. Apoi s-a întâmplat ceva ce, eufemistic vorbind, s-ar putea denumi pragmatism politic.

După ce acoperea mânăriile oamenilor săi din primărie, fie că era vorba de chestiuni de urbanism, mediu sau transporturi, după ce a tolerat noncombaturi ale juridicului în spețe cu țintă fixă, după ce i-a mai dat de lucru lui ăla micu’, ca acum, la bătrânețe, să aibă cine să-i dea un job și-un pahar cu apă, primarul Gheorghe Ciuhandu se comporta ca și cum toți ceilalți erau niște proști. Cică toate aceste acuze-întrebări ar fi săgeți înveninate venite din partea adversarilor politici. Și cu asta, foarte comod, termina explicațiile.

Apoi, anul trecut, omul a renunțat la candidatură și a cules valuri de simpatie. Câți oameni din politica românească au renunțat de bunăvoie la putere? Uite unul la noi, aici, în Banat! Cum să nu privești cu ochi buni un astfel de gest? Chiar dacă puteai bănui că o astfel de decizie putea fi influențată de sondajele de opinie care îi indicau o luptă inegală cu USL. Aproape că nu mai conta nimic. Nici că, orbit de lupta la modă cu Băsescu, o luptă care nici măcar nu era a lui, a pus pe tavă Timișoara noii orânduiri socialist-liberale, la fel cum pe vremuri se alia cu PSD doar ca să lovească în PNL-ul lui Viorel Coifan.

Toate astea au pălit după ieșirea la pensie și poziționarea sa în rândurile comentatorilor politici independenți. Un Gheorghe Ciuhandu din ce în ce mai simpatic apare într-un interviu acordat de fostul edil colegului Ciprian Voin de la Opinia Timișoarei. Să-l strângi în brațe, nu alta, când îl vezi cum vorbește de proiectele sale care au marcat și care vor mai marca mulți ani Timișoara. Cum dumnealui a fost primul și singurul primar din România care a demolat șapte imobile țigănești. Cum a ajuns să critice cu lejeritate USL, afirmând că nu are nicio garanție că am schimbat o putere neputincioasă (PDL) în alta mai bună, a lui Victor Ponta și Crin Antonescu. Om, nu glumă!

Nicio vorbă însă despre cum primăria pe care a condus-o 16 ani nu și-a exercitat dreptul de preemțiune la cumpărarea imobilelor ce aveau să ajungă pe mâna țiganilor, ca să nu mai fie nevoit mai târziu să demoleze alea șapte palate, iar alte zeci să rămână în picioare. Nimic despre cum s-a făcut că vrea să demoleze „acvariul” atunci când se putea din punct de vedere juridic. Nici despre investițiile megalomanice din Direcția de Mediu, de lifturi lipsă la inventar, de Parcul Copiilor și trenulețul la preț de Mercedes, de motivele pentru care Primăria Timișoara domină topurile cu nereguli constatate de Curtea de Conturi, făcându-i să pălească de invidie pe baroni ca Falcă, Oprișan sau Dragnea.

Deși se arată ușor dezamăgit de noua putere USL, de plagiate și alte apucături ridicate la rang de lege de mai noua, dar atât de vechea clică politică, o vorbă nu spune pensionarul Gheorghe Ciuhandu despre calea aleasă de amicul său Victor Ciorbea, parlamentar USL, de nuanță liberală. Bun, Pavelescu e omul rău, s-a dus cu „golanii” lui Băse, dar măcar Ciorbea l-a umplut de respect că s-a dus cu plagiatorul?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

un cimisorean a spus: (februarie 12th, 2013 at 10:47 )

ce a fost si ce a ajuns

maria a spus: (februarie 12th, 2013 at 11:15 )

chiar daca stia ca pierde in fata lui robu, ciuhandu trebuia sa candideze pentru partid. cu el candidat, pntcd, fara ca el sa castige al patrulea mandat, avea, foarte probabil, mai multi consilieri locali, iar sansele ca taranistii sa intre in cjt erau infinit mai mari. el a preferat insa sa se retraga, petru linistea lui sufleteasca, dar in detrimentul partidului.

POPORUL TIMISEAN a spus: (februarie 12th, 2013 at 11:24 )

STITI CUM SE SPUNE, „DESPRE DISPARUTI” NUMAI DE BINE.
EI ACUM GIGI AL NOSTRU A AJUNS UN „DISPARUT’ PE ESICHIERUL POLITICO-ADMINISTRATIV. CE SE ZICE E DE PRISOS.
DACA IL AU CU CEVA LA MANA, SA-I ARUNCE IN FATA…..DACA NU SA TACA…..

Ioane si Gheorghe a spus: (februarie 12th, 2013 at 22:50 )

Ciuhandu a fost doar un hot. Ca si toti angajatii primariei. Timisorenii i-au votat de mai multe ori. Acuma au votat alta gasca de borfasi. Timisorenii sunt sado-masochisti….le place sa fie furati, calcati in picioare. Timisoara e un oras poluat….a zis azi la TV, dar si la propriu si la figurat.

Curling lover a spus: (februarie 14th, 2013 at 15:47 )

Acum in sfarsit avem primar. Mi-au trebuit 24 de ore sa-i citesc toate realizarile de pe pagina lui de facebook. Este incredibil cate a putut face acest om de unul singur, eu zic ca toti cei care isi petrec viata sarutandu-l in partile dorsale au ales calea cea dreapta. Sa va duceti limba la sala stimati lingai, ar fi pacat sa obositi si sa va opriti din lustruirea celor mai marete fese de pe mapamond.

Mircea a spus: (februarie 15th, 2013 at 11:30 )

‘Schimbarea ?DOMNILOR? bucuria ….’ nu vreau sa j**** …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.