Sătul să aștepte ca televiziunile comerciale sau de stat să îi difuzeze documentarul, într-un moment în care piratarea dvd-urilor e o uzanță, producătorul Florin Iepan face un gest manifest. El și-a postat una din cele mai pertinente creații, filmul „Decrețeii”, pe YouTube. Timișoreanul lovește de două ori: atrage atenția asupra condiției cinematografiei în România și pune punctul pe i vizavi de o epocă în care ne-am născut mulți dintre noi.
De ce ai postat filmul pe Youtube?
Vine 8 martie, sărbătoare comunistă fundamentală pentru generația noastră (decrețeii ). Evident ipocrită, într-o țară unde condiția femeii era încălcată cu ordin de la partid. Și aici nu este vorba numai de interzicerea avorturilor, dar mă gândesc la controalele ginecologice din marile fabrici și faptul că lipseau alimente și bunuri de bază.
Așa că ai decis să lași filmul la liber. Nu era mai avantajos să faci afacere din el? Să îl vinzi pe DVD?
„Decrețeii” circulă de foarte mulți ani pe net într-o formă trunchiată. Nu mai este cazul să mă gândesc la un DVD sau altă formă de exploatare comercială în condițiile acestea. Eu cred că accesul la orice formă de creație artistică trebuie să fie liber. După un număr de ani, toate operele are trebui să fie făcute publice cu titlu gratuit.
Vorbim de un film-document. Care a fost interesul televiziunilor românești pentru acesta?
Filmul a fost difuzat în 2005 la mai multe televiziuni din Europa și America de Nord. Televiziuni care l-au finanțat și care au avut dreptul să-l difuzeze în exclusivitate în țările lor. În România, filmul a beneficiat de un show organizat de TVR la întreprinderea Filatura Română, în prezența muncitoarelor, cu implicarea președintelui SRTV, Valentin Nicolau, și a directorului de la TVR1, Irina Radu.
A fost ceva special pentru premiera românească a unui film documentar. De atunci nu am revăzut decât fragmente în diverse emisiuni TV românești legate de Ceaușescu și povestea copiilor născuți în urmă Decretului 770 din 1966. Cu acest film nu îmi este teamă să mă bat în prime-time cu orice show de divertisment tv, dar directorii de programe români cred că au altă părere.
Gestul tău este, până la urmă, un semnal de alarmă tras referitor la condiția producătorului de documentare în România. Mai e ceva de făcut aici? Poți trăi din producție video serioasă în România?
În România s-a terminat cu producția de film în general, nu numai cu producția de film documentar. Fondurile Consiliului Național al Cinematografiei au atins un minim istoric. În 2012, practic, nu s-a organizat niciun concurs de proiecte. S-a făcut doar un anunț pentru concursul din primăvara acestui an.
Dezastrul a început cu ordonanța Boc, care a interzis CNC să mai colecteze banii de la Loteria Națională. TVR sub Sassu și Lăzescu nu a plătit nimic la fondul CNC. Dezinteresul oficialilor față de cinematografia română este impardonabil. Ultimul ministru al Culturii care s-a preocupat serios de filmul românesc a fost Mona Muscă. După domnia să a urmat un lung șir de miniștri figuranți, care au asistat indiferenți la degradarea celui mai performant sector al culturii române după ‘89.
O vină o au și cineaștii români premiați la marile festivaluri, cu PR bun și multă expunere pe media, dar și cei foarte tineri și suspect de abili și diplomați, care, cu puține excepții, tac și se fac că plouă. După bunul obicei bizantin, că să nu spun românesc, fiecare crede că o poziție de grup este prea riscantă sau inutilă și că rezolvarea individuală este soluția. Le reamintesc că-n anii ‘70 cineaștii români au gândit la fel și că lipsa solidarității de breaslă a fost plătită scump.
Comentarii prin facebook