Diferente esentiale intre contractul de inchiriere si cel de comodat

sentinta justitie

sentinta justitie

Fie că este vorba de folosirea unui spațiu cu destinația de sediu social pentru o societate sau de folosirea altui bun imobil sau chiar bun mobil în diverse scopuri, în practică, oscilăm adesea între încheierea unui contract de închiriere sau a unui contract de comodat, fără să cunoaștem însă toate detaliile juridice care le diferențiază pe cele două și deci, implicit, nici avantajele/dezavantajele pe care le presupune alegerea noastră.

Iată în continuare care sunt cele mai importante cinci diferențe dintre contractul de închiriere și cel de comodat, în funcție de care ne putem decide când ar fi oportun să încheiem unul sau altul din cele două contracte.

1) Chiria

Conform legii, contractul de închiriere este acela prin care o parte (locator) se obligă să asigure altei părți (locatar) folosința unui bun, pe o perioadă determinată, în schimbul unui preț (chirie), în timp ce prin contractul de comodat, o parte (comodant), se obligă să asigure, cu titlu gratuit, celeilalte părți (comodatar) folosința unui bun, cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui într-un anumit timp.

Deci practic, mai simplu spus, comodatul este un împrumut fără bani; dacă în schimbul împrumutării bunului dat în comodat s-ar percepe o sumă de bani, atunci contractul de comodat s-ar transforma într-unul de închiriere.

2) Răspunderea pentru viciile (defecțiunile) bunului împrumutat

Dacă, în cazul contractului de închiriere, locatorul (cel care a dat bunul spre folosință) răspunde față de cealaltă parte pentru toate viciile ascunse ale bunului împrumutat care împiedica sau micșorează folosirea lui (indiferent că le cunoștea sau nu la data predării și indiferent că au survenit înaintea sau pe parcursul contractului), comodantul (cel care a dat bunul spre folosință gratuită) nu răspunde decât pentru viciile ascunse pe care le-a cunoscut la data încheierii contractului și în legătură cu care nu l-a prevenit pe comodatar.

Util: Viciile ascunse sunt acele defecțiuni ale bunului care nu pot fi descoperite la prima vedere sau cu prilejul examinării bunului, în urma unei verificări serioase, pe cale obișnuită. Lipsa de informare, de experiență sau nepriceperea celui care preia bunul nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate vicii ascunse. Atunci când pentru sesizarea defecțiunilor este necesară o anumită pregătire, persoana care preia bunul (în cazul de față, locatarul/comodatarul) poate apela la o persoană calificată, iar dacă nu o face este propria culpă.

3) Suportarea costurilor pentru reparații

Conform Noului Cod Civil, în cazul contractului de închiriere, locatorul (cel care a dat bunul spre folosință) este obligat să efectueze toate reparațiile necesare pentru pentru a menține bunul închiriat în stare corespunzătoare de întrebuințare (cu exceptia reparațiilor minore, locative – art. 1.788 NCC), în timp ce într-un contract de comodat, comodatarul (cel care a luat bunul spre folosință gratuită) suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul (cu excepția cheltuielilor efectuate pentru lucrări necesare și care nu puteau fi prevăzute îa incheierea contractului – art. 2.151 NCC).

4) Durata maximă a contractului

În cazul contractelor de închiriere, legea prevede o durată maximă legală pe care pot fi încheiate aceste contracte, respectiv, de 49 de ani (art. 1.783 NCC). În ceea ce privește contractul de comodat, legea nu impune o astfel de limitare precisă în timp; însă, dacă în contract nu s-a stipulat un termen precis de returnare, comodatarul este obligat să restituie bunul: (a) după ce s-a folosit de el sau (b) dacă întrebuințarea bunului are un caracter permanent, comodatarul trebuie să returneze bunul, la cererea comodantului.

Atenție: Atunci când în contractul de închiriere nu se prevede durata închirierii, aceasta va fi stabilită conform uzanțelor, dacă astfel de uzanțe există, iar, în lipsa acestora, închirierea va fi considerată încheiată: (a) pe un (1) an, în cazul locuințelor nemobilate și al spațiilor comerciale; (b) pe durata corespunzătoare unității de timp pe care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile sau al camerelor sau apartamentelor mobilate și (c) pe durata inchirierii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziția locatarului pentru folosința unui imobil.

5) Restituirea anticipată a bunului

Întrucat închirierea unui bun se face contra cost, locatorul (cel care dă în chirie bunul) nu poate cere restituirea bunului înainte de termenul stabilit.

În schimb, în contractul de comodat, unde folosința bunului este dată gratuit, regulile sunt mai flexibile, permițând comodantului (cel care a dat bunul spre folosință gratuita) să-l solicite anticipat, atunci când el însuși are o nevoie urgentă și neprevăzută în legătură cu acel bun.

Citește mai multe articole juridice pe http://pro-legal.ro/

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.