Bojin nu stia ca ANI e pe urmele lui

Preşedintele CJ Timiş a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Inspectorii ANI susţin că Titu Bojin nu poate justifica peste 100.000 de euro, dar și că acesta a fost incompatibil, deţinând în acelaşi timp funcţiile de consilier judeţean şi director în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Titu Bojin este suspectat de inspectorii ANI că nu poate justifica aproximativ 365.000 de lei şi 40.000 de euro, dar şi că funcţia de director în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat ar fi fost incompatibilă cu mandatul de consilier judeţean din perioada 2008 – 2012. Potrivit ultimei declaraţii de avere de pe site-ul CJ, Bojin are, împreună cu soția, o vilă de 250 mp și două terenuri, la Remetea, plus bijuterii de 7.000 de euro. El este acționar majoritar la Lugomet (unde deține 99,5% din acțiuni). Ca şef serviciu în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Bojin a încasat în 2012 venituri de 126.973 lei, iar de la firma Lugomet, dividende de 76.175 lei. Indemnizaţia de consilier judeţean a fost de 7.243 lei.

Titu Bojin e mirat de interesul ANI. El susţine că habar n-avea că este în vizorul agenției, dar nu-și face prea multe griji. „Sincer, nici nu ştiam că se fac cercetări de către ANI. Nu am fost chemat niciodată, nu am dat nici o declaraţie. Sunt organe care trebuie să-şi facă datoria, eu am încredere în ele. Nu am nici un fel de incompatibilitate, eu fiind director la Ape din 2001”, spune Bojin.

ANI îl acuză pe Bojin şi de un împrumut către firma unde soţia sa este acţionar. Este vorba despre o sumă de 200.000 lei. „În cazul împrumutului către Remodet este vorba de aporturi personale. Eu, ca soț, i-am dat bani soției mele, pentru firmă, pentru a putea funcţiona, bani depuşi din veniturile familiei în contul firmei”, a mai spus Bojin.

Oficialii timișeni au tot felul de probleme cu ANI. Constantin Ostaficiuc, fostul președinte al CJ Timiș, are, peste numai câteva zile, termen în procesul cu agenția, în timp ce primarul Nicolae Robu a avut deja cinci înfățișări în dosarul său, fără vreo concluzie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Iulia a spus: (aprilie 17th, 2013 at 01:02 )

Bojin isi face datoria fata de oameni, asta e cel mai important!

Popa Ioan a spus: (aprilie 17th, 2013 at 09:03 )

vine intrebarea, Bojine de ce tu fiind patron la Lugomet, vrei sa stai si Director la ape, pe banii statului?? simplu, sa jefuiasca. Toti finii si neamurile au balastiere, firme de transport balast si prelucrari ale pietrelor. Rusine sa iti fie, banditule!

titus a spus: (aprilie 17th, 2013 at 10:01 )

Oricat ar fi lumea de rau intentionata, Titu Bojin e un profesionist iar schimbarea in bine se vede! Restul, sunt povesti! Multa bafta, Bojine!

cosmin.mirean a spus: (aprilie 17th, 2013 at 10:02 )

Nu are nici o legatura cu rafuiala interna din PSD, nu? Nu sunt articole la comanda, nu? Macar daca ar fi fost mai subtil, astfel, oricine isi poate da seama de motivul adevarat al acestor articole!

adinielu a spus: (aprilie 17th, 2013 at 12:37 )

Bravo Bojine, nu te lasa influentat de toti incultii rautaciosi!

asso a spus: (aprilie 17th, 2013 at 15:47 )

Oare nu o fi comandat Grindeanu lucrul asta la adresa lu Bojin?
Ca doar se stie peste tot ca vrea sa il execute.

sorin a spus: (aprilie 18th, 2013 at 00:18 )

Bojine te incurci in propriile ite! in ceea ce-l priveste pe boul de Grindeanu, sa fim seriosi ! macar Bojin are atitudine pe fata Grindeanu e inodor si insipid

cosmin a spus: (aprilie 18th, 2013 at 12:36 )

sper ca justitia sa isi faca treaba si sa dea de pamant cu taranu asta!!! ii mai si aud pe astia care-l ling in dos toata ziua ca face trreaba ca e bunn….e bun de dus la puscarie

andreea a spus: (aprilie 18th, 2013 at 12:39 )

ce sa faca un buldozerist? ce sa faca unu care nu stie sa vorbeasca? normal ca fura…si i se infunda si lui! bravo ANI!! sa plateasca conform legii daca a gresit

unu mic a spus: (aprilie 18th, 2013 at 12:43 )

puscarie!!!! si agramatu asta de cata pesce si fisu ala cu cardurile!!!! puscarieee!!!

constatare a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:23 )

dupa ce ca e prost, mai si semnalizeaza!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.