Chipul cioplit al socialismului timisean are basca

Știam dintr-o poveste de liceu că junele social-democrat Radu Țoancă, pe atunci activist comunist în devenire, voia să se facă tovarășul Nicolae Ceaușescu când va crește mare. Ajuns figură publică, omul a negat apoi toată legenda, atribuind cu talent delaționist întreaga istorioară altui politician de esență oportunistă, Dan Mihalache, liberal cu exercițiu în social-democrație. Tind să-l cred pe Radu Țoancă, fiind convins încă din adolescență că el și-a dorit, de fapt, ca la maturitate să devină Ana Pauker. N-a fost să fie. Cum nu i-a reușit nici lui Nicolae Ceaușescu să devină un Vladimir Ilici Lenin, mulțumindu-se în cele din urmă, din lipsă de studii, să aspire la aura dementă a lui Iosif Visarionovici Stalin.

Dacă îl întrebi pe Ion Iliescu o treabă ca asta, precis îți spune că modelul său în viață a fost Mihail Gorbaciov, deși mai mult i-ar fi plăcut, la o adică, un Troțki. Au trecut ani buni de când Victor Ponta își dorea un destin ca al lui Adrian Năstase. Cine ar mai vrea azi să fie Adrian Năstase, în afară de Alfred Simonis și-o întreagă Sală a Palatului? Habar n-am. Dar Alfred Simonis, președinte al TSD Timișoara, consilier local PSD, 28 de ani, figură de mare viitor a PSD Timiș, chiar aspirant la funcția de primar al Timișoarei, mai are un model în viață: Ion Iliescu. Nu i-ar fi ajuns un Dumitru Țucu, un Dorel Covaci, un Petru Andea, un Lae Oprea, să o ia omul încet, de jos, cu simț de răspundere. Nu, omul vrea direct Ion Iliescu.

Eu când eram mic îmi doream să ajung ca Romulus Petrescu sau să fiu ca Nicolae Secoșan. Nu știu ce naiba m-a apucat de n-am tânjit și eu la vreun Pol Pot sau la „măreția” lui Kim Ir Sen. Grozav de curios aș fi să aflu de la liderul TSD Timiș Alfred Simonis care latură a lui Ion Iliescu și-o dorește de urmat pentru viitorul său în politică. Înainte de 1989, când „nea Nelu” era prim-secretar la Iași și apoi mare activist pe Bega?

Când s-a plâns că Ceaușescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului sau când domnul Ion a săvârșit alte fapte de arme și vitejie revoluționară? Cele cu manipularea criminală de la revoluție sau abilitatea cu care a adus „liniștea” în țară în iunie 1990, băgând o grămadă de tineri rebeli în pământ și țara într-o izolare politică falimentară? Când îi plăcea mai mult domnișorului Simonis de tătucă? Când a avut inspirația de a-i da peste bot, după anul 2000, premierului Adrian Năstase sau când pune babele în poziția capră pe la congrese?

Întrebat în 2009 la dezbaterea finală ce model în viață ar recomanda tinerilor, liberalul Crin Antonescu a răspuns: Tudor Chirilă, de la Vama Veche. Nu știu dacă a câștigat ceva puncte, dar măcar liderul PNL s-a ferit de vorbe mari. N-a zis nimic de familia Brătianu sau de vreo altă personalitate din galeria istorică a PNL, de unde, har Domnului, avea să aleagă fără să-i fie rușine.

Bine, Crin Antonescu are azi alte defecte, mari defecte, dar măcar cu acea ocazie a știut să-și arate fața nefardată a politicianului. Teribil ce mă descumpănește însă viitorul propus de PSD Timiș. Cu pepiniera tânără din CLT formată dintr-un „alt Nicolae Ceaușescu” și un „alt Ion Iliescu”, de unde să-și aleagă timișoreanul de stânga opțiunea pentru viitoarele alegeri locale? Treaba lui, că n-ar trebui să mă intereseze!

Nu știu ce planuri are Sorin Grindeanu în 2016. Va candida la Primăria Timișoara sau își va dori să rămână la București pentru a deveni un Victor Ponta când va ajunge mare? La o adică se „sacrifică” Alfred Simonis, acest Ion Iliescu al PSD Timișoara, omul care, în două interviuri oferite în presa locală, a arătat de ce tineretul nu oferă cine știe ce așteptări într-o schimbare a clasei politice. Ca și Grindeanu, ca și Țoancă, și junele Simonis a fost școlit politic de tot ce putea oferi mai nociv PSD atât pe plan național, cât și pe plan local: tripleta Ion Iliescu-Adrian Năstase-Dan Poenaru, ucenicie de care și astăzi este tare mândru. Oameni buni, dar chiar nimeni nu-l vrea pe Titu Bojin model în viață? Habar n-au ce pierd tinerii din ziua de azi!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

salamu lu bradu vs. maciuca lu seroni a spus: (aprilie 20th, 2013 at 20:03 )

OARE COSMIN BRADU CE VISA CAND ERA MIC…….?

test a spus: (aprilie 23rd, 2013 at 10:38 )

10

diana+alesia & raluca a spus: (aprilie 23rd, 2013 at 14:28 )

il iubim pe ALFRED

marian a spus: (aprilie 23rd, 2013 at 14:31 )

Cum sa activezi sub un asemenea lider? Sefii lui nu au nici o reactie? Penibil

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Muzica ajunge în spitalele timișorene cu sprijinul Filarmonicii Banatul și al Casei de Cultură

Pacienții și cadrele medicale din spitalele timișorene vor avea parte de momente muzicale speciale. Primăria Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica trece dincolo de scene și săli de concert și ajunge mai aproape de cei care au cel mai mult nevoie de ea. Filarmonica Banatul și Casa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica ajunge în spitalele timișorene cu sprijinul Filarmonicii Banatul și al Casei de Cultură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP

Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Studenta UPT care demonstrează că nimic nu este imposibil! Laura a câștigat marele premiu „Games of Science” pentru că vrea să transforme lumea într-un loc mai bun

Poveste cu final fericit. Uneori, cele mai puternice povești despre știință nu încep într-un laborator, ci dintr-o întrebare simplă și profund umană. Pentru Laura Cotogoi-Mușcinschi, masterandă în Electronică Biomedicală la Universitatea Politehnica Timișoara, întrebarea a fost: Cum ar putea tricota cineva care a pierdut un braț? Această curiozitate, născută dintr-o pasiune personală pentru tricotat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenta UPT care demonstrează că nimic nu este imposibil! Laura a câștigat marele premiu „Games of Science” pentru că vrea să transforme lumea într-un loc mai bun
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poveste cu final fericit. Uneori, cele mai puternice povești despre știință nu încep într-un laborator, ci dintr-o întrebare simplă și profund umană. Pentru Laura Cotogoi-Mușcinschi, masterandă în Electronică Biomedicală la Universitatea Politehnica Timișoara, întrebarea a fost: Cum ar putea tricota cineva care a pierdut un braț? Această curiozitate, născută dintr-o pasiune personală pentru tricotat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenta UPT care demonstrează că nimic nu este imposibil! Laura a câștigat marele premiu „Games of Science” pentru că vrea să transforme lumea într-un loc mai bun
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au indisponibilizat 260.000 de țigarete de contrabandă și au reținut două persoane, în urma unei acțiuni desfășurate în municipiul Lugoj. În fapt, la data de 25 mai 2026, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea contrabandei, în jurul orei 19:00, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de mii de țigări de contrabandă, confiscate! Două persoane au fost reținute
Pacienții și cadrele medicale din spitalele timișorene vor avea parte de momente muzicale speciale. Primăria Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica trece dincolo de scene și săli de concert și ajunge mai aproape de cei care au cel mai mult nevoie de ea. Filarmonica Banatul și Casa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica ajunge în spitalele timișorene cu sprijinul Filarmonicii Banatul și al Casei de Cultură
Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Oleksandra Matviiciuk, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a primit din partea Universității de Vest Timișoara titlul de Doctor Hornoris Causa. Organizația ucraineană Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a marcat o premieră pentru Ucraina prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laureata Premiului Nobel Oleksandra Matviiciuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara
Specialiști ai Muzeului Național al Banatului și ai Direcției Județene pentru Cultură Timiș au desfășurat recent o campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic Crivina–Leopoldsberg, intervenție determinată de repetatele acte de braconaj arheologic semnalate în ultimii ani acolo. Situl a fost descoperit în anul 2019 și inclus în Repertoriul Arheologic Național în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii de la MNaB și de la Direcția de Cultură Timiș au inițiat o acțiune de protejare a sitului de la Crivina
La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Primăria Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei dată de Garda de Mediu Timiș în scandalul bolovanilor, ”pentru că protejăm spațiul verde și răspundem la solicitările timișorenilor”, spun reprezentanții instituției. Municipalitatea spune că cei de la Garda de Mediu ”s-au întors” și după ce au avut unele solicitări, ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană contestă în instanță amenda dată de Garda de Mediu, în cazul bolovanilor de pe spațiul verde
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.