Jucatorii de la Poli, de meserie studenti

Se spune că pedeapsa cea mai mare pentru un fotbalist este să-l închizi singur într-o bibliotecă. De ce? Pentru că s-ar plictisi acolo de moarte. Zicala nu are trecere şi când vine vorba despre fotbaliştii din lotul lui Poli Timişoara, pentru că aproape toţi sunt absolvenţi de facultate sau frecventează încă cursuri de învăţământ superior.

În topul fotbaliştilor cu facultate de la Poli conduc absolvenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Dintre aceştia, sunt şi fotbalişti care au aprofundat mai mult, având în buzunar şi câte un masterat. Adrian Poparadu, Mihai Gherasim, Răzvan Trandu şi Florin Nanu sunt singurii fotbalişti de la Poli care nu respectă tradiţia celorlalţi colegi din lot. Aceştia preferă cursurile altor facultăţi.

Se distinge Mihai Gherasim, care este student al Facultăţii de Business din Northampton, din Anglia, unde studiază, la distanţă, finanţele, contabilitatea şi resursele umane. Răzvan Trandu, „creierul” lui Poli de la mijlocul terenului, este student în anul III al Facultăţii de Ştiinţe Economice, în timp de Nanu este student în acelaşi an la Management.

Un singur jucător străin din lotul lui Poli a absolvit cursurile unei facultăţi. Este vorba despre macedonianul Sakir Redzepi, care respectă tradiţia, acesta terminând Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din ţara sa. Bulgarul Mario Kirev şi sârbul Marko Marovici sunt absolvenţi de liceu. Aleksandar Petrovici a preferat să studieze la o şcoală postliceală din Belgrad timp de trei ani, la cursurile căreia a aprofundat meseria de frizer.

Eduard Pap, Cristi Bărbuţ, Cristi Bocşan, Miodrag Todorov şi Andrei Artean sunt încă elevi de liceu, dar se pregătesc să facă pasul următor spre cursurile unor facultăţi de la Politehnică sau Universitatea de Vest. „La Poli Timişoara antrenez caractere, nu numai fotbalişti. Mă bucur că la Poli se păstrează tradiţi, iar în lot se regăsesc, în cea mai mare parte, fotbalişti absolvenţi de facultate sau alţii care sunt încă studenţi. În vara anului trecut, când am fost nevoit să încheg într-un timp extrem de scurt un lot competitiv, a contat foarte mult şi pregătirea fotbaliştilor la selecţia respectivă.

Că nu m-am înşelat este reflectat foarte bine în clasament, Poli ocupând primul sau al doilea loc, ambele promovabile, în cea mai mare parte a sezonului, la fel cum se întâmplă şi în prezent. Acest criteriu de selecţie va persista şi în viitor, pentru că Poli, de la înfiinţarea ei, este un club studenţesc. Pentru un antrenor este mult mai uşor să lucreze cu fotbalişti educaţi”, explică Valentin Velcea, antrenorul lui Poli Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

ADEVARATA POLI a spus: (mai 6th, 2013 at 11:06 )

Nu mai inteleg nimic! Pai acum vreo cateva luni sustineati parerea supermegaeducatilor de la drukeria, care ziceau ca astia sunt din Recas, doar muncitori necalificati pe la….Crama…………………………Minciuna politica e penibila,jenanta si arata rau la Timisoara! Iata ca pana la urma, ADEVARUL se afla si comic ca este spus tocmai de vajnicii sustinatori ai cacialmalei politice orzisto-ostaficiste!

mima a spus: (mai 6th, 2013 at 12:52 )

inca o dovada ca asta e adevarata poli si ca trebuie sustinuta. si nu pentru ca spune robu. hai poli!

EXPLICATIA !?! a spus: (mai 6th, 2013 at 13:37 )

Asta explica de ce sefii de la drukeria, pe ai caror babaci i-a costat BAC-ul odraslelor lor, de cel putin zece ori mai mult decat banchetul, nu au acceptat ca tinerii Timisoarei sa le faca galerie unor baieti absolventi de facultati si au venit cu kkt-urile alea ca puritate,curatenie, ca e Recas, ca sa ne intoarcem la origini si alte baliverne…

@ADEVARATA POLI & EXPLICATIA a spus: (mai 6th, 2013 at 15:29 )

voi chiar nu va puteti abtine? ce treaba aveti voi cu asu? acs de unde a venit, daca nu de la recas? de pe luna? si mai lasati prostia cu proiectul politic de la asu, ca asta de la acs pute de la o posta a politica gretoasa. vad ca indivizi ca voi spun cum trebuie sa tinem cu acs poli. daca nu tinem cum spuneti voi, nu suntem polisti. sa ne sp[uneti daca trebuie sa ne facem si carnete de partid la pnl, cum aveti si voi.

alin roscatu a spus: (mai 6th, 2013 at 15:33 )

sunt curios unde se regasesc mai multi studenti. la acs poli sau la asu politehnica?

@ @ adevarata Poli+explicatia a spus: (mai 6th, 2013 at 18:44 )

tine-ti cu cine vrea muschiul vostru(ca doar e libertate, inclusiv politico-partinica…), dar problema principala e una singura: speram din tot sufletul sa nu mai calcati pe D.Paltinisanu, decat cand v-a ajunge asu-ul macar in liga a 2-a !!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (mai 6th, 2013 at 19:08 )

ASU POLI NU ESTE POLI NU VA FI NICIODATA ESTE ECHIPA UNOR SUPORTERI PIERDUTI IN BALEGA DE VACA SI MIROS DE RAHAT DE OM LA SATE DE DOI LEI SI TRISTETE CARE ASTEAPTA CA PROSTI PE ISUS HRISTOS SA VINA SI EL NU VA VENI NICIODATA ASA-I SI FOTBALUL ACESTEI ECHIPE ASU POLI FARA VALOARE SI RESULTATE UNDE SA AJUNGA CE SA FACA DECIT SA MINTA UN GRUP DE FRAIERI CARE NU STIU CE INSEAMNA FOTBAL SI HAI LA CIRC SI RUSINE DE FOTBAL NU AU ADVERSAR LA PROSTIE EU CARE AM CREAT VIATA STIU CA VIATA NU ARE DE A FACE CU PROSTIA DECI ASU POLI PROSTIA TARI NU MAI FACETI BANATUL DE RUSINE SI MAI ALES NU MAI TOT VORBITI DESPRE ECHIPA VOASTRA ESTE UNA A RUSINI SI PROSTIEI UMANE JUCATI UNDE VRETI DAR NU MAI POMENITI DE TIMISOARA POLI TIMISOARA CE A FACUT ROBU PENTRU TIMISOARA VOI NICI MACAR NU PUTETI DEMOLA ACS POLI TIMISOARA ESTE ADEVARATA POLI TIMISOARA ARE RESULTATE SI NU JOACA DE RIS PE LA SATE IN BALEGA DE OM RUSINE SPURCATILOR DE LA ASU POLI SI PENTRU CA NU AVETI VORBITI DEJABA DAR NICIODATA NU ATI FOST NU VE-TI FI POLI TIMISOARA DAR ACS POLI TIMISOARA ESTE SI VA FI URMASA POLITEHNICI TIMISOARA ESTE IN LIGA 1 SI JOACA ACOLO UNDE TOT BANATUL SI TIMISOARA ESTE MINDRU DE ASTA DECI VORBELE VOASTRE A CELOR DE LA ASU POLI NU NE INTERESEAZA SI NICI DEVOTAMENTUL VOSTRU MINCIUNOS PENTRU TIMISOARA NU ARE NIMIC DE A FACE ASU POLI CU TIMISOARA DECI M…M……M

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

naomi a spus: (mai 7th, 2013 at 08:52 )

daca te uiti pe net ai impresia ca e plin de polisti, dar daca facem un calcul corect si adunam suporterii celor doua poli, asu si acs, nu putem aduna mai mult de doua mii si ceva de suporteri. ar trebui sa va puna pe ganduri treaba asta.

@naomi.. a spus: (mai 7th, 2013 at 17:41 )

indiferent de sex, vad ca te pricepi la adunare! i-a aduna te rog si spectatorii de pe la meciurile din liga lui mitica….

naomi a spus: (mai 7th, 2013 at 17:54 )

tu compari timisoara cu restul tarii? imi pare rau, dar eu stiam ca timisoara inseamna altceva. pentru ca a insemnat altceva, mai ales cand a fost vorba despre suporteri. nu stiu, poate in divizia A vom vedea mai multi spectatori pe DP, ceea ce m-ar bucura, dar asta cred ca depinde si de ce vor face cei de la club. si de cum va evolua echipa. si de ce transferuri se vor face. problema e, daca nu ti-ai dat seama, ca echipa asta e sustinuta doar din bani publici, iar cand bagi banul public in ceva trebuie sa renteze. ce rost ar avea sa bagi milioane de euro la poli daca si in divizia A vor veni doar 1000 de spectatori? eu sper sa nu fie asa si sa vina cat mai multa lume pe DP, dar vom vedea in toamna ce si cum.

@naomi a spus: (mai 8th, 2013 at 16:14 )

in principiu ai dreptate, ceeace frapeaza este „grija” pt. niste maruntis dat la sport(sau sporturi..) si dezinteresul total fata de sutele de milioane care se duc pe diverse valuri ale Begai:deszapeziri, plantari de chestii de sute de euroi bucata, pe care nu le mai pazeste si nu le mai uda nimeni, diferite lifturi din diverse curti, si multe altele…………de toate astea ce zici nomi,sau naomi, te abtii? sau le musamalizam cum vad ca gandesti tu si incercam SA DETURNAM ATENTIA SPRE POLI ?!?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.