UNPR s-a ales cu zece posturi de directori in Timis

Protocol de colaborare între PDL și UNPR Timiș! Miza: zece posturi de directori și adjuncți la instituțiile din județul Timiș, cedate Uniunii Naționale pentru Progresul României de către democrat-liberali. Președintele UNPR, Ion Răducanu, spune că acordul nu are caracter juridic.

Protocolul a fost încheiat la nivelul județului Timiș la sfârșitul săptămânii trecute. „Este vorba despre o înțelegere politică, nu o alianță cu caracter juridic. Vom colabora cu PDL la nivelul județului. Doar se știe că suntem în coaliție și astfel este normală o colaborare și la nivel de județ”, a declarat Ion Răducanu, președintele UNPR Timiș. Înțelegerea vizează zece posturi de directori și adjuncți din Timiș, cedate UNPR de către PDL. Printre acestea sunt vizate funcțiile de director la Direcția Sanitar-Veterinară, dar și cele de adjuncți la Direcția de Drumuri și Poduri Regionale, Inspectoratul Școlar Timiș și Direcția Regională a Vămilor. Răducanu spune că modul de ocupare al acestor posturi nu se știe încă, întrucât unele instituții sunt subordonate ministerelor, altele depind de autoritățile locale. „Înțelegerea prevede ca PDL să ne cedeze zece posturi de directori și adjuncți, din cele 100 din Timiș. Urmează să se vadă dacă există posibilitatea să se cedeze aceste locuri. Dacă sunt prin concurs, ar putea fi o problemă. Unele sunt subordonate ministerelor, altele aparțin de autoritățile locale și nu se știe încă modul în care se va pune în aplicare această înțelegere și nici termenul acestuia. Acesta poate ajunge și până la un an-doi”, a explicat liderul UNPR. O certitudine este plecarea lui Pompiliu Smultea, de la Direcția Sanitar-Veterinară.

Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

pompilica a spus: (ianuarie 18th, 2011 at 15:37 )

cum adica pleaca pompilica smultea?????? cel mai bun cotizant la pdl timis din 1990 incoace????? nu se poate sa fie sacrificat!!!! io zic ca daca l-a vandut costi…baiatu pompi va fugi din nou la psd….avem incredere in oportunismul lui

bubu a spus: (ianuarie 18th, 2011 at 16:37 )

De asta sunt „varza” toate institutiile stat, ca se numesc directorii numai pe criterii de incometenta. Idioti, da’ hoti, asta-i criteriul de baza, iar targetul e sa umple institutia de nepoti/nepoate prea cretini/cretine ca sa se angajeze in alta parte si sa se asigure ca toti banii ajung la firmele capusa ale partidului ce i-a uns in functia de sefi.

dentistul a spus: (ianuarie 19th, 2011 at 10:34 )

Merge Stancu Filip la Drumuri nationale? Ha-ha-ha! Traiasca spaga!

Gigi a spus: (ianuarie 19th, 2011 at 11:26 )

Alo??? asta nu e cumva trafic de influenta la nivel macro? pai pana acum au fost buni directorii aia vechi ce vor fi ejectati? pe ce criterii vor fi pusi unii in functie? pe cate dosare penale au de inchis??? RUSINE!!!

Marina a spus: (ianuarie 19th, 2011 at 11:26 )

Alo??? asta nu e cumva trafic de influenta la nivel macro? pai pana acum au fost buni directorii aia vechi ce vor fi ejectati? pe ce criterii vor fi pusi unii in functie? pe cate dosare penale au de inchis??? RUSINE!!!

Banu Adrian a spus: (februarie 25th, 2011 at 14:13 )

Ce sa vezi, Adrian Radu Popa, candidatul UNPR la functia de director DSV Timis, „candidatul” este un doctor zonal, lucreaza in biroul de sanatate animala si a fost propus pentru functia de director DSV (pentru care a mai concurat acest an si a luat nota 5), de prietenul d-nului Raducanu, un director de banca care are o relatie nepotrivita cu sotia candidatului. Cu asa competente, vom dormi linistit in Timis.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
În weekendul 29-30 august 2026, Bucureștiul a găzduit Turneul „Adrian Andronic”, penultima etapă a Circuitului Național de MiniRugby din acest sezon. Competiția s-a încheiat cu succes, iar câștigătoarele celor trei categorii de vârstă au fost stabilite în urma finalelor pasionante disputate pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. La competiție au participat și sportivii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a luat cu asalt Bucureștiul la penultima etapă a Naționalelor de minirugby
Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare
Circulația rutieră de tranzit în zona Caransebeș va fi afectată începând de astăzi. De marți, 1 septembrie, pe Centura de Ocolire Caransebeș, sectorul km 0+310 – 12+073, vor demara lucrări de consolidare. Durata de execuție a contractului este de 18 luni, iar lucrările se vor desfășura cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare. Executarea lucrărilor sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare
RETIM Ecologic Service S.A. anunță preluarea, începând de astăzi, a funcției de Director Economic de către Adina Hanza. Funcția a fost exercitată temporar de Dr. Radu Merica din 15 februarie 2026. „Am preluat temporar această responsabilitate în februarie, într-o perioadă de tranziție pentru companie. Odată cu această numire, mandatul meu executiv se încheie, iar eu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM consolidează diversitatea în echipa de management
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pol regional în inovarea educațională, găzduind recent cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ KA2 EcoAI EduNetwork Initiative (EAIEN). Evenimentul a reunit timp de două zile specialiști și cadre didactice din România, Turcia și Grecia, transformând Timișoara și Sântana (Arad) în centre de dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația viitorului se dezbate la Timișoara: UPT a găzduit a treia întâlnire transnațională a proiectului european EAIEN
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026 – 2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacolul „Bolnavii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.