De ce nu m-as mai duce la mitingurile Rosiei Montane

Ca majoritatea acestei țări, habar n-am nici eu detaliile tehnice ale afacerii Roșia Montană. Dacă soluția extracției cu cianuri e singura sau se mai poate lua aurul de acolo prin alte metode, mai moderne sau ca pe vremea lui Old Shatterhand, cu sita pe malul râului. Ce știu însă este că singurul lucru bun din demararea afacerii ar fi fost crearea de locuri de muncă într-o zonă cu șomajul în faza cronică. Nici măcar renegocierea procentului luat de statul român din concesiune nu m-ar mai încălzi cu nimic. Dacă e prăduială cu un procent de 6%, atunci singur nu e bine că niște șmecheri ne fură ca la ușa cortului. Dacă, la absurd, vom crește partea statului la 50%, diferența de bani nu o vom vedea niciodată, la cât de prost știe să fie un guvern în gestionarea banului public. Vom câștiga două miliarde în plus din relația cu RMGC? Fiți siguri că se va găsi un ministru ori șef de companie care vor negocia o autostradă cu exact două miliarde mai scumpă decât în alte țări, ca noi oricum să nu vedem ceva din contractul cu aurul de la Roșia Montană.

rosia m

Am fost duminică la miting. Mi-am și agățat pe tricou un manifest până am observat în ce m-am băgat. Unii vor minerit, dar fără cianură. Alții nu vor deloc minerit, ca și cum s-ar fi pus deja în pielea ălora de acolo fără locuri de muncă și le place. Alții profită de proteste pentru a bate tobele, alții vor desființarea partidelor politice, iar cireașa de pe colivă – un banner anticapitalist. După 24 de ani grei de revenire la democrație, în Piața Operei cineva cere „Jos Capitalismul”. Foarte bine că generația Facebook iese în stradă să protesteze. Are acest drept și dă culoare în obrajii societății civile.

Dar cum o faci, ce ceri, că nu poți veni cu aerul ăsta anarhic să compromiți o întreagă idee, altfel generoasă? Dacă nu capitalism, atunci ce? Comunism? În comunism mai putea sta cineva în Piața Operei să ceară socoteală guvernului? Comunismul e mai ecologic decât capitalismul? Oare acum 30 de ani părinții celor din generația Facebook puteau ieși în stradă să ceară stoparea dezastrului de la Copșa Mică, de la exploatările aurifere din Maramureș și câte altele?

E adevărat. Partidele sunt de condamnat pentru modul ipocrit cum au tratat de-a lungul timpului criza Roșia Montană. Cât au fost la putere, Băsescu și PDL au promovat parteneriatul cu RMGC, iar Ponta și Crin Atonescu n-au făcut decât să se împotrivească, conform fișei postului politicianului de opoziție. Acum este invers. Ponta o tot freacă cu dedublarea sa de personalitate, liberalii ba vor, ba nu mai vor, iar Mișcarea Populară și PDL nechează de plăcere criticând un proiect pe care democrat-liberalii îl susțineau sub conducerea lui Boc. La urma urmelor, m-am săturat de o clasă politică ce conduce România fără să-și asume responsabilități, pornită să ceară părerea străzii pentru orice beșină trasă la guvernare și să se ascundă după aberante referendumuri când ar trebui să-și arate abilități de mari politicieni.

Dar piața cât de statornică este? Aș paria că cei mai mulți dintre tinerii adunați acum în piață l-au dat jos pe Boc în iarna lui 2012, iar mai apoi au votat schimbarea ori nu le-a păsat și nu s-au dus la vot. Clasa politică merită presată civic când o ia pe arătură, merită sanționată electoral odată la patru ani, dar, oameni buni, mai aveți răbdare și spălați-vă pe cap cu Ponta, dacă tot l-a vrut 70% din poporul ăsta suveran!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

brusc a spus: (septembrie 12th, 2013 at 13:04 )

Sa ramana tot in pamant pentru noile generatii. Locuitorii din Rosia Montana sa faca ce fac toti romanii . O intrebare : canadienii au folosit cianuri la ei in tara ? Rusine politicieni nevertebrati !

Radu a spus: (septembrie 12th, 2013 at 14:00 )

Sunt 2 ipoteze cu articolul asta.
1 – ati luat bani de la Gold, ca restul presei, si e clara treaba.
2 – n-ati luat, si-atunci e grav.

Grav, pentru ca 1 – articolul n-are argumente. 2- nu explica legatura dintre proteste, impactul lor, si votul in Parlament, 3 – nu ofera solutie alternativa fie pentru rezolvarea crizei, fie pentru o mai buna informare a opiniei publice, fie pentru amandoua.

Oamenii din Rosia n-au slujbe => Gold se ofera sa le dea => ergo, proiectul e bun. Asta e argumentul vostru? Really? Stiti cumva cate alte sate din Romania sunt in exact aceeasi situatie? Sau altfel spus, cate sate din tara asta, in afara de Dumbravita, Giroc, etc, sunt asa, fara slujbe si moarte economic? Si ce facem, care e solutia, le facem la toate cate un dezastru ecologic,?

Protestatarii nu-s hotarati ce resping. Si ce daca? Chestiunea RMGC e una complexa, si poti sa accepti o latura a problemei respingand celelalte. De exemplu, mineritul fara impact ecologic ar fi in regula.

Si, in fine, argumentul meu pentru care articolul asta e scris la comanda e pariul ca sunt aceeasi protestatarii ca in iarna trecuta, contra lui Boc. Nu poti sa spui, sincer, asa ceva. Nu poti. Cand stii bine ca protestatarii aia erau jumate platiti. Un om sincer, cu sufletul curat, nu statea langa penibilii aia de atunci, care protestau telegenic.

adr a spus: (septembrie 12th, 2013 at 21:51 )

articolul e ok din pacate s-a creat o psihoza ca toata presa e cumparata….retraiesc anii 90 cand oricine era din vest, vroia sa ne cumpere tara iar iliescu statea pe baricade si veghea, poporul manipulat urla ca nu ne vindem tara etc
p.s. la Baia Mare o firma ruseasca cianureaza la greu haldele de steril dar vad ca nimeni nu spune nimic… oare pt. ca rusii respecta mediul si sunt campioni in ecologie?

cristi d a spus: (septembrie 16th, 2013 at 22:06 )

DINAMITAREA ROŞIEI MONTANE GRĂBITĂ DE ŞANTAJUL ASASINILOR ECONOMICI ŞI ASASINILOR POLITICI

Pe lângă jefuirea uriaşului zăcământ de aur, argint, wolfram, uraniu, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, nichel, cobalt, germaniu şi molibdem de la Roşia Montană, asasinii economici şi asasinii politici au pus la cale distrugerea pentru totdeauna a geografiei, vieţii umane, faunei şi florei pe zeci de kilometri pătraţi în jurul acestei localităţi multimilenare. Pentru atingerea acestor obiective este sfidată Constituţia României şi Legea minelor, Legea nr.85/2003, care la art.11, alin.1 prevede că: „efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale…sunt strict interzise.”
Comuna Roşia Montană este protejată, prin Legea nr.5/2000, anexa nr.3, ca patrimoniu naţional de valoare excepţională, iar satul Roşia Montană este înscris în lista monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.646 bis din 16 iulie 2004.
Pentru exploatarea şi jefuirea bogăţiilor Poporului Român aflate la Roşia Montană, pe lângă folosirea a 200.000.000 kg cianură, proiectul R.M.G.C. prevede utilizarea a 150.000.000 kg dinamită pentru dislocarea a circa 200.000.000 tone de rocă eruptivă dură. Pe durata exploatării de 16 ani se vor efectua 3.000-3.200 explozii, folosindu-se 50-60 tone de dinamită la fiecare explozie. Aceste explozii sunt prevăzute a se repeta din două în două zile şi vor produce cutremure locale cu magnitudinea de 1,5 – 4 pe scara Richter, care nu vor avea epicentrul în adâncime ci la suprafaţă. Ca urmare a celor peste 3.000 de explozii necontrolate şi a cutremurelor provocate nu va mai sta piatră pe piatră pe raza actualei comune Roşia Montană, vor fi distruse toate clădirile existente, vor fi pulverizate toate galeriile din vremea dacilor şi romanilor, se va prăbuşi barajul proiectat a avea o înălţime de 185 m, vor pleca la vale uriaşele halde de steril şi conţinutul iazului de decantare care vor „mătura” toate localităţile din aval şi vor contamina cu cianură râurile din apropiere, Dunărea, Delta Dunării şi Marea Neagră. Zona actualei comune Roşia Montană va fi transformată într-un pustiu nelocuibil în următorii 200-300 de ani. La Roşia Montană va fi iadul pe pământ ! Iniţiatorii şi susţinătorii proiectului R.M.G.C. repetă că aceasta este o dezvoltare durabilă a zonei. Este incredibil, dar adevărat, că unii membri ai Sindicatului „Viitorul Mineritului” de la R.M.G.C. protestează şi susţin că intră în greva foamei împreună cu membrii lor de familie, dacă Parlamentul României nu aprobă rapid legea care să permită R.M.G.C. să le dinamiteze locuinţele şi anexele gospodăreşti, bisericile şi mormintele strămoşilor lor. „Ochiul dracului” le-a luat minţile la mulţi oameni bogaţi, dar şi la cei săraci.
Până acum, nimeni nu a îndrăznit să-i tragă la răspundere pe toţi cei care, în perioada 1997-2013, au pus la cale, au susţinut şi fac lobby pentru firma internaţională R.M.G.C., cu acţionariat în continuă mişcare. Este evident că toţi cei implicaţi în afacerea Roşia Montană nu au acţionat în zadar, ci pe sume variabile, reprezentând preţul trădării de Neam şi Ţară.
Susţinătorii proiectului R.M.G.C. au ocolit până acum, cu multă abilitate, adevărul referitor la distrugerea cu 150 milioane kg dinamită a trei munţi, a numeroaselor monumente istorice şi a comunei Roşia Montană, precum şi cel care vizează producerea a peste 3.000 de cutremure artificiale în Munţii Apuseni. Nu este exclus ca semnatarii din partea ministerelor care şi-au dat acordul şi miniştrii care au votat în şedinţa de Guvern pentru recentul proiect de lege privind Roşia Montană să declare că nu au ştiut nimic despre proiectul de dinamitare a localităţii şi a celor trei munţi, nici de cele peste 3.000 de cutremure programate de către R.M.G.C.
Partidul România Mare solicită europarlamentarilor din România să aducă la cunoştinţa Parlamentului European planul criminal, unic în Europa, vizând dinamitarea Roşiei Montane, folosirea a 200.000.000 kg cianură şi producerea a peste 3.000 de cutremure devastatoare. De asemenea, P.R.M. insistă pentru retragerea de către Guvernul Ponta, de la Parlament, a proiectului de lege referitor la afacerea criminală de la Roşia Montană.
Văzând că proiectul de lege „fabricat” de R.M.G.C., însuşit în unanimitate de membrii Guvernului Ponta II (unde a fost adus de către ministrul Dan Şova care l-a primit probabil de la mama sa Ana Diculescu Şova care printr-o firmă de avocatură acordă asistenţă juridică Companiei Roşia Montană Gold Corporation în toate litigiile cu privire la proiectele de exploatare auriferă pe teritoriul României) şi înaintat Parlamentului României pentru aprobare, a generat mari şi numeroase manifestaţii publice de protest în Bucureşti şi multe dintre marile municipii ale ţării, asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni, precum şi cozile lor de topor, au trecut la şantaj. Ei au obrăznicia să ameninţe Poporul Român că se vor adresa instanţelor internaţionale şi vor solicita daune de două sau patru miliarde de dolari U.S.A. pentru cele 600 milioane dolari U.S.A. cheltuite până acum. Această ameninţare va fi materializată dacă nu li se permite celor de la R.M.G.C. să dinamiteze cea mai veche exploatare de aur din lume, să declanşeze peste 3.000 de cutremure devastatoare, să folosească 200.000.000 kg cianură, să producă cel mai mare dezastru ecologic din Europa şi să scoată din România tot concentratul minier de la Roşia Montană, evaluat cu mult peste 100 miliarde euro. În realitate, R.M.G.C. şi-a asumat riscul şi a cheltuit în avans o sumă de cel mult 600 milioane dolari U.S.A. pentru achiziţii de case şi terenuri, descărcarea de sarcină arheologică, acte de corupţie şi numeroase sponsorizări, fără a fi obţinut acordul de mediu şi fără a avea aprobările legale necesare pentru începerea exploatării şi jefuirii uriaşului zăcământ de la Roşia Montană.
În fapt, R.M.G.C. are şansa să pretindă daune de la semnatarul contractului cu Minvest Deva. Abia în aceaste zile, românii manipulaţi de 15 ani printr-o publicitate agresivă a R.M.G.C. au ocazia să afle că există doar o singură semnătură românească şi aceia fără valoare juridică pe contractul „beton” cu care şantajează acum Parlamentul României pentru a vota o lege care să acopere toate fărădelegile şi actele de corupţie din perioada 1997-2013. Conform contractului de societate încheiat între membri fondatori, din anul 1997, în cazul în care nu începe exploatarea la Roşia Montană succesorii Euro Gold Resources S.A. pot pretinde de la Minvest Deva numai cota parte din contribuţia la capitalul social, care a fost de 357.500 dolari U.S.A. Între timp, nici cei de la R.M.G.C., nici avocaţii lor din mass-media, nici Guvernul Ponta şi probabil că şi mulţi dintre senatorii şi deputaţii din Parlamentul României nu au aflat că a intrat în procedura de insolvenţă Minvest Deva.
Cetăţenii români aşteaptă ca R.M.G.C. şi Guvernul Ponta să dea publicităţii lista foarte lungă cu persoanele fizice şi persoanele juridice care au fost „sensibilizate” financiar şi cu ce sume spre a susţine proiectul lor pentru Roşia Montană.
Ca urmare a reacţiei ferme a românilor ieşiţi în stradă, în număr din ce în ce mai mare, sunt şanse mari să se aducă la cunoştinţa opiniei publice adevărul privind escrocheria şi genocidul pregătit la Roşia Montană împotriva Poporului Român, iar marii ţepari vor conştientiza că au luat o ţeapă în România în încercarea de a distruge localitatea Roşia Montană şi de a jefui un zăcământ uriaş lăsat Poporului Român de Bunul Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului.

Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare

http://forum.athlonsports.com/viewtopic.php?p=730543#730543 a spus: (octombrie 12th, 2013 at 02:51 )

De ce nu m-as mai duce la mitingurile Rosiei Montane | deBanat.ro – spune realitatea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Jebel se fac înscrieri pentru înfiinţarea unor grupe de copii la fotbal

Începând de mâine, 3 iunie, la Jebel se fac înscrieri pentru înfiinţarea unor grupe de copii la fotbal. Iniţiativa aparţine Primăriei Jebel şi unei echipe de antrenori condusă de prof. Flavius Ion şi se adresează copiilor între 6 şi 11 ani. O echipă de antrenori condusă de prof. antr. Flavius Ion şi din care mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel se fac înscrieri pentru înfiinţarea unor grupe de copii la fotbal
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Un copil de 16 ani a fost ucis într-un accident de circulație în Dumbrăvița. El se întoarcea acasă și nu avea trotuar astfel că a folosit marginea drumului. Pe o șosea slab luminată, o mașină a intrat cu viteză în el. Adolescentul avea să moară câteva ore mai târziu la spital. Comunitatea din Dumbrăvița este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026 sunt marcate public printr-un eveniment organizat duminică, 7 iunie, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Cu această ocazie vor fi premiați studenții care au participat la ediția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își onorează premianții
Piața imobiliară timișoreană va beneficia de o nouă investiție în valoare de aproape o sută de milioane de euro, odată cu lansarea proiectului The Idol. Aceasta este a doua fază a proiectului fanion XCity Towers, un demers ambițios care extinde cartierul nou construit în zona Bucovinei din Timișoara. Faza a doua a proiectului amintit va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se lansează un nou proiect imobiliar în valoare de o sută de milioane de euro
Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.