Două săptămâni de vreme bună. Atât își mai dorește primarul Nicolae Robu, pentru ca traficul în zona Michelangelo să fie redeschis, chiar și provizoriu. Temperaturile ridicate și toamna prelungită n-au fost de ajuns până acum pentru ca promisiunile legate de reluarea circulației să fie respectate.
Redeschiderea traficului pe axa sud-nord, prin zona Michelangelo, este meteo-dependentă. Primarul Nicolae Robu nu se mai hazardează în declarații cu termene fixe și măsoară totul în săptămâni. De obicei, câte două. Așa a fost și săptămâna trecută, așa a fost și luni. Întrebat ce se întâmplă pe șantierul de la Michelangelo, Robu a fost foarte prompt. „S-a turnat beton săptămâna trecută, temperaturile au permis asta. Se lucrează, probabil că și astăzi (luni – n.r.) se toarnă beton, nu am fost încă acolo, dar intenționez să merg. Totul s-a înnoit, la canalizare, la alimentare cu apă, la rețeaua de termoficare, rețelele de date, telefonie, totul este prin subteran. Au fost săpături foarte adânci, la 5 metri, la 7 metri, la 10 metri”, a declarat primarul.
Liberalul este însă mai reținut în oferirea de termene clare. „Sperăm să se poată deschide până la urmă traficul provizoriu pe axa sud-nord. Este greu, pentru că acolo s-a săpat foarte mult, nu numai pentru subpasaj. Acum încă nu este chiar totul astupat, dar aceste lucruri pot fi făcute în câteva zile. Dacă timpul va rămâne așa cum este acum, într-o perioadă scurtă s-ar putea ajunge să se creeze acea rută provizorie, pe care s-o putem folosi până la primăvară. Estimez cam două săptămâni, dacă am avea vreme bună”, a mai spus Nicolae Robu.
În luna iunie, când traficul a fost închis complet în zonă, primarul susținea că restricția totală va dura numai trei luni, până la începerea anului școlar. De atunci, termenele avansate au fost luna octombrie, mijlocul lunii noiembrie și sfârșitul lunii noiembrie. Din păcate pentru estimările lui Robu, meteorologii anunță instalarea iernii chiar la finele acestei săptămâni.
Comentarii prin facebook