Primaria Timisoara, un Robin Hood pe invers

„Datorită faptului (se impunea mai degrabă „din cauza” – n.a.) că în ultimile zile au căzut cantităţi apreciabile de zăpadă, formându-se polei şi gheaţă pe trotuarele unor străzi din municipiul Timişoara, circulaţia pietonală este îngreunată, fapt ce a determinat creşterea accidentelor în rândul cetăţenilor, îndeosebi în rândul celor vârstnici.” Este începutul unui comunicat de presă al poliţiei locale, postat pe site-ul primăriei. Înduioşătoare până la lacrimi grija primăriei şi a poliţiei locale pentru trotuarele acoperite cu zăpadă şi, implicit, pentru starea de sănătate a pietonilor care circulă pe aceste trotuare. Nemaiputând dormi de grija pentru aceste persoane, „îndeosebi pentru vârstnici”, poliţiştii locali s-au pus pe fapte marți, anunţă glorios acelaşi comunicat de presă. Aşa că s-au dat amenzi, exact 106, firmelor şi asociaţiillor de locatari care nu şi-au curăţat trotuarul din faţă. Perfect de acord cu acest lucru. Nici măcar nu ar trebui să-ţi spună primăria să-ţi cureţi trotuarul din faţa casei, este un gest de minim bun simţ. Problema e alta. În timp ce nu mai pot de grija pietonilor şi a trotuarelor, cei din primărie nu suflă o vorbă despre starea străzilor din oraş. Care, de foarte multe ori şi pe porţiuni foarte mari, s-au transformat în adevărate patinoare. Nu pomenesc nimic despre numărul mare de accidente cauzate de starea deplorabilă a drumurilor îngheţate. Ba, mă înşel, se referă şi la aceste străzi, dar tot într-un limbaj triumfalist. Astfel, în fiecare zi, pe acelaşi site al primăriei, suntem informați cu multă scrupulozitate cum s-a intervenit pentru deszăpeziri. Respectiv, câţi muncitori au ieşit la dat zăpada, câte utilaje, câte lopeţi s-au folosit, câte găletuşe sau saci de nispi s-au aruncat pe drumuri. Numai că nimeni nu prea vede rezultatele acestor acţiuni incredibile. Străzile dezgheţate sunt aşa datorită traficului intens, nu pentru căs-ar fi făcut cine știe ce intervenții. Pentru această (non)activitate, cică firmele care se ocupă de deszăpezire au dus, la casieria primăriei, numai în această iarnă care nu s-a terminat, facturi în valoare totală de o jumătate de milion de euro. Exact, 500.000 de euro pentru plăcerea de-a face sport extrem pe drumurile îngheţate ale Timişoarei. Să nu mai vorbim că firmele în cauză au primit contracte pentru deszăpeziri pentru încă cinci ani. Mai mult, una dintre firme, Drufec, o veche clientă a primăriei, nici nu apare în comunicatele aminitite ca prestând vreo activitate. Oricum firma era cunoscută doar pentru afacerile cu spaţii verzi în sectorul coordonat de directorul Direcţiei Mediu, Vasile Ciupa. Exact, firma care aducea salcâmi din Olanda cu 120 de euro bucata, ca să se veştejească la Timişoara. Aceeaşi direcţie a preluat de la Direcţia Tehnică problema deszăpezirilor. Hai, că se leagă! Până primăria va constata că există o problemă cu aceste drumuri, va continua să dea amenzi pentru trotuarele îngheţate. Nu de alta, dar cu aceşti bani, de la mulţi, trebuie să plătească cele trei firme care ne asigură străzi îngheţate. Parcă ar aduce cu legenda lui Robin Hood, dar pe invers: iei bani de la cei săraci şi mulţi, ca să dai la cei puţini şi bogaţi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Petraru a spus: (februarie 3rd, 2011 at 15:05 )

Toti sefii din primaria Timisoara sunt niste hoti ordinari care trebuie sa infunde puscaria.De 15 ani fura in continu iar mosii si babele il voteaza pe ciuhandu.Culmea mai vrea inca un mandat dar numai daca nu il va salta DNA-ul ca si pe hotul din Arges.

vivi a spus: (februarie 4th, 2011 at 01:28 )

Drufec? Da, e o smecherie aici!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului

Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României

SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vine cu o nouă provocare interesantă pentru primăriile din Timiș. După ce a anunțat că instituția pe care o conduce va oferi bani comunelor care decid să se unească, acum anunță că se oferă bani pentru școlile din localitățile care votează eliminarea sălilor de jocuri din respectiva localitate. “Primăriile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis provoacă primăriile din Timiș să închidă sălile de păcănele. Primesc la schimb bani pentru școli
Când curiozitatea întâlnește știința, a fost parcă motto-ul perfect în această săptămână când mii de elevi au vrut să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în institutul de învățămât cu cea mai lungă istorie din Vestul țării. Așadar, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi au ales UPT pentru Săptămâna Verde. Un prim pas pentru un viitor cu educație de calitate/FOTO
SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.