Cum au ajuns PeSeDeii sa moara de grija PNL

Habar n-am dacă noua și totodată vechea alianță dintre PNL și PDL va avea sorți de izbândă. Nu știu nici dacă prezidențiabilul acestei alianțe, Klaus Iohannis, va câștiga alegerile. În schimb, e sigur că cine va câștiga „prezidențialele”, va ajunge la guvernare în 2016. Și mai cert este faptul că aceste mișcări au produs deranj foarte mare, chiar isterie, în tabăra PSD. Ca la comandă, începând cu ilustrul Valeriu Zgonea (chintesența neamului prost din politica românească), până la ultimii băgători de seamă îmbrăcați în haine de analiști sub care se văd cămășile roșii de PSD-iști nu mai pot de grija PNL. Că – vezi Doamne! – cum să dispară un partid istoric, că Brătienii se răsucesc prin morminte pe motiv de PPE (sic!) și multe alte bazaconii. (Când liberalii s-au aliat cu urmașii celor care l-au omorât în bătaie – la propriu! – pe marele istoric Gheorghe Brătianu la Sighet, n-au fost probleme!?)

maior

Iar când vezi și degringolada de la Felix TV și Ghiță TV, e clar că mișcarea făcută de Crin Antonescu nu le pică de loc bine la lingurică pesedeilor. Isteria merge până la fracturi grave de logică și înscrierea unor autogoluri de toată frumusețea. Astfel, după ce au minimalizat șansele lui Iohannis, unii s-au grăbit să spună că primarul Sibiului este pus să candideze de Traian Băsescu. Păi, dacă Iohannis n-are nicio șansă și a fost pus de Băsescu, nu rezultă că „Marinarul” face jocurile lui Ponta și ale PSD? E de așteptat ca tunurile de împroșcat fecale ale slujbașilor lui Felix și Ghiță să fie puse, de acum încolo, pe Iohannis. Și, fiindcă s-ar putea să fie o limită și la cei care sugerează oamenilor să se sinucidă, a fost adus în echipă nimeni altul decât „Domnul Dan”. O să auzim probabil în perioada următoare niște grozăvii, cum nici la Bălăceanca nu se aud. Foarte posibil o să ni se spună că de fapt Iohannis a violat-o și ucis-o pe Elodia.

Marea problemă a PSD-iștilor este că, în timp ce partidele de dreapta își strâng rândurile, ei nu prea au candidat la președinție. Dacă înainte de europarlamentare candidatura lui Ponta era aproape sigură, după rezultatul mai mic decât cel scontat plus schimbarea ștafetei între Crin și Klaus plus alianța PNL-PDL l-au făcut pe premier să facă un mare pas înapoi. Așa că singura lozincă a PSD-ului și argaților săi a rămas lupta cu… Băsescu, cel care, chipurile, s-ar afla în spatele noii alianțe. Ceva de genul soldatului japonez uitat pe insulă și care se tot luptă cu americanii care nu mai există.

Ce-i drept, la fel de hazlie este și isteria din zona să-i zicem băsistă. În timp ce rândașii lui Felix și Ghiță o tot dau înainte cu Băsescu fondator al alianței PNL-PDL, cei de la B1 se dau de ceasul morții că trebuie chemați în noua construcție și Băse cu Nuți Udrea. Că fără ei nu se poate! Și în final un scenariu care nu este chiar fantezist. Ce ați spune ca în ziua votului să-i vedem încolonați în spatele lui Băsescu, Ponta și Udrea, ținându-se regulamenatr de mânuțe, pe Gâdea cu Turcescu, Badea cu Pora, Dana Grecu cu Radu Banciu, Ciuvică cu Orcan și tot așa? Cu toții puși să voteze la președinție pe candidatul PSD, George Maior, nașul lui Viorel Ponta. Cine a spus prima dată că l-ar vota pentru Cotroceni pe șeful SRI? Exact: Nuți Udrea!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma celor mai devastatoare atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru patru generatoare care pot contribui la menținerea activității în clinici medicale, școli, adăposturi civile sau alte clădiri afectate de atacurile asupra infrastructurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutor concret pentru Ucraina. Timișoara trimite la Kiev patru generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale
Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Echipele firmei de construcții a municipalității continuă reparațiile capitale efectuate pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, pe Liviu Rebreanu. În acest moment se intervine pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers dinspre Calea Șagului către Spitalul Județean. Primăria mai anunță că în acest sezon se va apuca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 4 iunie, între orele 8:00-20:00, în localitățile Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și în Zona Aeroport din Timișoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Un copil de 16 ani a fost ucis într-un accident de circulație în Dumbrăvița. El se întoarcea acasă și nu avea trotuar astfel că a folosit marginea drumului. Pe o șosea slab luminată, o mașină a intrat cu viteză în el. Adolescentul avea să moară câteva ore mai târziu la spital. Comunitatea din Dumbrăvița este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.