Razboi la distanta: „omul de nimic” Grindeanu contra „disperatul” Robu

Cu mai puțin de 48 de ore înainte de ședințele de consiliu local și județean în care liberalii vor fi „executați” public, primarul Nicolae Robu și deputatul Sorin Grindeanu se duelează în comunicate. Primul a fost social-democratul, care l-a făcut „disperat” pe edilul șef. Replica nu s-a lăsat așteptată, liberalul spunând că „oamenii de nimic” Grindeanu și Ciuhandu vor să pună din nou mâna pe oraș, cu ajutorul fraților Cristescu!

grindeanu

Miercuri după prânz, deputatul PSD Sorin Grindeanu a trimis un comunicat curios, în care vorbea despre „primarul încă în exercițiu Nicolae Robu”. Președintele PSD Timișoara susținea că, într-o acțiunea autodistructivă, Robu „vrea să dea administraţia locală pe mâna PDL” și că alianța cu PP-DD și PNȚCD este singura soluție pentru a „debloca” orașul. „Într-un acces de disperare, Nicolae Robu a trimis din Asia, unde se afla de zece zile la relaxare, că va retrage atribuţiile viceprimarilor neagreaţi de dânsul, fără să realizeze, de fapt, că o astfel de acţiune poate fi catalogată uşor drept şantaj. Aceste ieşiri ale primarului Timişoarei nu ne impresionează (…) Domnul Robu nu a făcut decât să blocheze oraşul, să-şi angajeze clienţi politici în primărie şi să favorizeze firmele de casă al (n.r. – corect ar fi fost «ale») PNL. O spun răspicat şi cu multă responsabilitate că PSD doreşte încetarea scandalului politic generat de Nicolae Robu şi apropiaţii lui, principala noastră prioritate rămânând buna administrare a oraşului. Este momentul ca politica să ia o pauză şi să ne apucăm cu toţii de treabă”, nota Sorin Grindeanu.

Câteva ore mai târziu, a venit și răspunsul lui Nicolae Robu. „Nu obișnuiesc sa dau replica unor oameni de o așa joasă speță precum acest Sorin Grindeanu. Doar un singur lucru vreau să spun: da, asum blocarea unor zone ale orașului, inclusiv puncte extrem de importante precum Michelangelo, dar trebuie știut -și sunt convins că timișorenii știu- că prin aceasta «blocare» eu am adus Timișoarei aproape 100 milioane euro, care ar fi fost pierduți dacă eu aș fi cedat în fața populismului PSD și a presiunilor celor care mă critică pentru că am deschis peste 100 de șantiere. Timișoara nu ar fi ajuns în situația de a necesita abordarea în forță la care am recurs eu dacă Ciuhandu și Grindeanu și-ar fi făcut datoria. Or, pentru oraș, ei n-au făcut nimic ani în șir!”, a scris primarul, care va ajunge în Timișoara joi seară. „Acum, aceiași oameni de nimic vor să pună din nou mâna pe oraș, în asociere cu bine-știuții de toată lumea frați Cristescu. Nu mă voi lăsa intimidat și voi lupta cu toate mijloacele legale împotriva acestor oameni de nimic”, a concluzionat Robu. Care sunt aceste mijloace legale rămâne de văzut. Cert este că vineri se anunță o zi neagră pentru liberalii timișeni. În mai puțin de două ore, ei vor rămâne, foarte probabil, fără funcțiile de viceprimar al Timișoarei și vicepreședinte al CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Dani a spus: (iunie 5th, 2014 at 00:29 )

Robu ar face bine sa se ocupe de administratie nu de politica!! Nu reprezinta interesele cetatenilor deloc, decat cele ale clientelei liberale

Alex a spus: (iunie 5th, 2014 at 00:30 )

Abia astept anul 2016 sa scapam de Robu. Bafta Grindeanu, speram ca ne salvezi de acest derbedeu numit Robu

Sandu a spus: (iunie 5th, 2014 at 00:47 )

Robu ar face bine sa isi dea demisia!!!

Daniela a spus: (iunie 5th, 2014 at 08:22 )

Domnule primar lasati politica si faceti ceva in orasu asta e e jalnic, 100 de santiere incepute si nimic concret rezolvat!!!

Gabi a spus: (iunie 5th, 2014 at 08:22 )

La Robu ii pasa doar de prorpia imagine!!

Alex a spus: (iunie 5th, 2014 at 08:32 )

Robu nu uita, va veni si ziua ta!(sa pleci din primarie)

gunoaie a spus: (iunie 5th, 2014 at 08:50 )

gunoaiele pesediste la datorie

Daniela a spus: (iunie 5th, 2014 at 09:11 )

In afara de jigniri Robu nu stie nimic. Se vede cat e de frustrat!

Marian a spus: (iunie 5th, 2014 at 09:26 )

Robu stie doar sa distruga. Nu face nimic constructiv!

Sorin Gripeanu a spus: (iunie 5th, 2014 at 09:31 )

mancatorul asta de ca cat Grindeanu Sorin ce mai doreste?

flo_aka_me a spus: (iunie 5th, 2014 at 09:45 )

ma uit mai sus si vad 8 retardati mintali…pai normal ca e santier…..ba idiotilor voi cand aveti bani si vreti sa va renovati apartamentul…faceti o camera si dupa vreo 2-3 luni renovati alta camera si tot asa…sau renovati tot odata?…oricum in 2016 tot Robu o sa iasa primar…si stiti de ce?…pentru ca nu e unu mai bun ca el in oras sa candideze…cine Grindeanu?…sau cine?

dan a spus: (iunie 5th, 2014 at 10:11 )

E foarte tare destept Grideanu! Grindeanu e tipul de politician, iar Robu ca primar inca crede ca este la catedra cu studenții. Bravo Grindeanu si pentru proiectul cu spitalul, esti un mare om!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.