Masuri anti-poluare fonica la Timisoara: poduri peste Bega si metrou

Timișorenii vor centură, transport în comun gratuit și panouri antizgomot – totul pentru a avea liniște în oraș. Primăria le propune, teoretic, metrou, poduri peste Bega, subpasaje și multe reabilitări de străzi. Nu se știe cât costă, dar toate acestea au ca termen de realizare cel mult anul 2030. Toate datele se regăsesc în studiul care stă la baza întocmirii planului pentru reducerea nivelului de poluare fonică din Timișoara.

trafic bun

Prima hartă de zgomot a Timișoarei, dar și planul de acțiune pentru reducerea poluării fonice au fost realizate, în 2007, de firma Vibrocomp KFT din Budapesta. Acum, pentru că legislația europeană impune reactualizarea datelor, orașul de pe Bega are o nouă astfel de hartă, întocmită de firma Enviro Consult Bucureşti. Pe baza acesteia urmează să fie întocmit planul de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambient. Există deja un raport elaborat de Laboratorul de Acustică şi Vibraţii din Universitatea Politehnica. Conform hărții fonice, cele mai zgomotoase artere din Timișoara sunt Calea Torontalului, Calea Aradului, Calea Sever Bocu, Calea Dorobanților, str. Andrei Șaguna, Calea Buziașului, Bd. Liviu Rebreanu, Bd. Iosif Bulbuca, Calea Martirilor 1989, str. Cluj, Bd. 16 Decembrie 1989, Calea Șagului, Bd. Mihai Viteazu, Bd. Ferdinand I, Bd. General Ion Dragalina, Calea Circumvalațiunii, str. Oituz, str. Lt. Ovidiu Balea, str. Simion Bărnuțiu, str. Divizia 9 Cavalerie, Bd. Cetății, str. Ștefan cel Mare, str. Ioan Slavici și str. Alexandru Ioan Cuza.

Timișorenii chestionați de specialiștii de la Politehnică spun că, pentru reducerea poluării fonice, sunt necesare mai multe măsuri. Printre ele, interzicerea claxonatului, montarea de panouri antizgomot, crearea de zone verzi sau folosirea de asfalt absorbant. De asemenea, cei chestionați spun că este absolut obligatorie finalizarea centurii de ocolire, care ar scoate din oraș mașinile de mare tonaj, dar și că… transportul în comun ar trebui să fie gratuit, „pentru descurajarea transportului individual”.

Reprezentanții primăriei au sintetizat datele și au stabilit nu mai puțin de 30 de măsuri care, susțin ei, vor reduce zgomotul urban. Foarte multe dintre acestea coincid, până în cele mai mici detalii, cu diversele proiecte propuse, în ultimii doi, de primarul Nicolae Robu. Iată numai câteva: construirea a cinci poduri peste Bega, înlocuirea transportului de suprafaţă prin construirea unor linii de metrou, înlocuirea mijloacelor de transport în comun cu altele noi prin achiziţionarea a 100 de tramvaie noi şi 100 autobuze electrice, dar și „modernizarea Bd. Regele Carol I de la biserica Kuttl la str. Resiţa, prin ducerea liniilor de tramvai pe mijloc, către două benzi pe fiecare sens de circulaţie” sau „realizarea unei noi linii de tramvai între Gara de Nord şi Spitalul de Copii”.

polfon

Și mai interesant este că, în conformitate cu același raport al specialiștilor din UPT, „informaţiile financiare oficiale nu sunt disponibile din partea Primăriei municipiului Timişoara”. Cu toate acestea, măsurile au și termene de realizare, care nu depășesc anul 2030, și doar în cazul metroului! Proiectul privind Planurile de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant în Municipiul Timişoara poate fi consultat integral aici. Cei care doresc pot completa și acest chestionar și pot trimite sugestii privind reducerea poluării fonice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (iunie 11th, 2014 at 13:53 )

Domnule Primar Robu, va rog, va implor , rezolvati poluatea fonica produsa de masinile Salvarii in Timisoara. Am cutreierat toata Europa si niciunde nu am vazut ceea ce se intampla in Timisoara. Am stat de multe ori langa spitale dar niciunde nu este acea stare de cataclism ca cea creata de salvarile din timisoara. Urla ca disperatele pe str Cluj , pe Victor Babes, pe centru.

Va rog, va implor , opriti aceasta agresiune si lipsa de respect fata de cetatenii Timisoarei !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

@ cetatean a spus: (iunie 11th, 2014 at 14:33 )

matale aiu fost in vest, ai vazut multe, dar nu ai inteles nimic, e specific romanesc! Daca te uitai avent ai fi observat ca acolo exista un DEOSEBIT RESPECT pt. masinile de salvare,toti, dar absolut toti fac loc imediat! La noi merge sirena,claxoneaza ala in draci si nu se da NIMENI la o parte, rar cate unu -doi razleti si uneori-rareori! Asa ca Dta cum vezi rezolvarea problemei ? Sa stea salvarea la rand, sa astepte ca poate nu moare bolnavul?

cetatean a spus: (iunie 11th, 2014 at 14:59 )

@@ cetatean

Matale probabil stai la sat , altfel ai intelege ca problema ridicata de mine este chiar agasanta. Te invit intr-o duminica in care cu e nicio masina pe drum sa vezi cum urla sirenele prin centrul urbei fara sa aibe vreun obstacol in fata. Daca vrei matale , carcotasule, iti aduc dovezi cum merge contabila la banca cu sirenele salvarii pornite.
Cat despre cei de afara, da, am vazut ca ei isi pornesc sirenele f. putin in tersectii doar cat sa-si faca loc, dupa care le inchid imediat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.