Astăzi se împlinesc exact 25 de ani de când în Piața Maria se aprindea flacăra a ceea ce s-a numit ulterior Revoluția Română. (Mulți spun că data de naștere ar fi de fapt 15 decembrie, zi care însă a fost mai degrabă o mișcare a unei comunități religioase în apăraea lui Laszlo Tokes, al cărui rol în acele evenimente nu trebuie totuși neglijat.) În timp, termenul de Revoluție s-a mai diluat, iar acele evenimente au primit denumiri care de care mai peiorative: lovitură de stat, loviluție, mare îmbulzeală etc. Motive ar fi destule, dar cel mai mare a fost imensa dezamăgire față de ce a urmat și în special față de o viciată clasă politică care a guvernat în acest sfert de veac.
Și poate un aport la această uitare l-a avut și o bună parte din revoluționari. În timp, mulți dintre aceștia au devenit gălăgioși și scandalagii, nefiind deloc modele pentru copii. Ani la rândul, pentru cei mai mulți dintre ei principalele preocupări s-au redus la obținerea tuturor privilegiilor posibile și imposibile: case, terenuri, spații comerciale, indemnizații bănești etc. Mai mult, cam toate asociațiile de revoluționari au fost mase de manevră la dispoziția diferitelor partide politice. Paradoxal, cele mai multe organizații revoluționare, mai ale la nivel național, dar și din Timișoara, au fost alături sau în spatele PSD. Spun paradoxal fiindcă revoluția curată începută la Timișoara a fost furată și deturnată în lovitură de stat de către Ion Iliescu și clica din jurul său, cei care au produs și cele mai multe victime atunci.
Și totuși, în decembrie 1989, câțiva oameni hotărâți, mulți dintre „scandalagii” de azi, mai puțini la început și tot mai mulți de la oră la oră au avut nețărmuritul curaj de-a se ridica împotriva celei mai crunte dictaturi din întregul lagăr comunist al Europei. Foamea, frigul, mizeria, minciuna, lipsa oricărui orizont, oprimarea au ajuns la osul timişorenilor. La Timişoara în acele zile, începând cu 16 decembrie, a fost într-adevăr o Revoluţie. O Revoluţie a unor nebuni frumoşi care, înfruntând gloanţele Armatei și Securității, au reuşit să producă, în final, cea mai spectaculoasă cădere de regim din Europa de Est a anului de graţie 1989. “Nebuni” care merită și acum tot respectul timișorenilor. Pentru ce au făcut atunci, nu pentru ce au devenit între timp. Iar la urma urmei, istoria consemnează extrem de multe exemple de astfel de transformări.
Ca o coincidență, tot azi se împlinește exact o lună de la turul II al alegerilor prezidențiale. Alegeri considerate de mulți ca o nouă revoluție, iar de alții ca adevărata zi în care Revoluția începută cu 25 de ani în urmă la Timișoara a luat în cele din urmă sfârșit. Probabil, și unii și alții au dreptate. În timpul “revoluției din 16 noiembrie” nu au căzut victime, însă există destule asemănări cu evenimentele din urmă cu un sfert de secol. În primul rând ar fi tinerii care au fost și atunci și acum pe baricade. Tineri care și atunci și acum au fost catalogați drept “huligani” de către guvernanți. Cel mai important este însă ca acești tineri să nu ajungă la fel de dezamăgiți precum cei din urmă cu 25 de ani. Iar peste alți 25 de ani să ne amintim atât de 16 decembrie 1989 cât și de 16 noiembrie 2014 ca despre adevărate și totodată extrem de benefice cotituri din istoria României.
Comentarii prin facebook