Pentru jurnalista timișoreancă Amira Ciobotea, Parisul este, de ceva vreme, acasă. Tragedia de la „Charlie Hebdo”, în care și-au pierdut viața 12 oameni, a dat peste cap viața tuturor parizienilor. Amira Ciobotea a povestit, pentru debanat.ro, cum a trăit Parisul a doua zi după cel mai sângeros atentat din istoria sa. Capitala Franței este un oraș închis, iar autorii masacrului nu au fost prinși încă.
Amira și Radu Ciobotea, ambii jurnaliști timișoreni, locuiesc de ceva vreme la Paris, acolo unde el este director adjunct al Institutului Cultural Român. Ziua de miercuri, 7 ianuarie, a tulburat grav apele în capitala Franței. Culmea este că, povestește Amira, vestea despre atentatul de la „Charlie Hebdo” a aflat-o… din România. „Chiar voiam să pun televizorul pe un canal de știri, când m-a sunat mama. M-a întrebat dacă suntem bine. «E nebunie acolo la voi», mi-a spus. Deja pe BFM TV apăreau primele imagini. Am citit titlul «Charlie Hebdo decapitat. 12 oameni uciși, din care doi polițiști». I-am spus mamei că nu suntem în apropiere și am început să caut mai multe informații”, spune timișoreanca.
Jurnalist de meserie, Amira Ciobotea s-a dezmeticit repede: „Telefoanele continuau să sune: fratele meu, prieteni, colegi din România… În acele momente mi-am reamintit ședințele de redacție. Am încercat să-mi imaginez ultimele minute ale celor de la Charlie Hebdo, care stăteau în jurul unei mese și discutau actualitatea. O ușă s-a deschis și, rând pe rând, au fost împușcați toți cei «vinovați». Nu erau corespondenți de război, nu erau în prima linie. Și totuși, au murit într-un atac de o barbarie rară. A mai rămas presa o meserie în căutarea adevarului sau a devenit una de supraviețuire?”. La mai bine de 24 de ore de la atentat, Parisul este, la propriu, un oraș închis. Intrările și ieșirile din oraș sunt blocate de baricade, în timp ce forțele de ordine îi caută pe frații Kouachi, undeva la câteva zeci de kilometri de capitală.
Viața merge mai departe în Paris, însă ceva s-a schimbat, poate pentru totdeauna. „Oamenii își continuă viața într-o tăcere demnă. Se duc sau se întorc de la lucru, stau în fața biroului, dar nu mai citesc pe fața lor acea «joie de vivre» specifică parizienilor. Am trecut pe lângă grădinița fiului meu și m-am gândit, pentru o clipă, că el și colegii lui sunt feriți de nebunia de afară. Oare așa să fie? În dreptul ușii de intrare, un afiș cu Vigipirate «alertă atentat» si un anunț mai mic că deplasările spre piscină si terenurile de fotbal au fost anulate. Am intrat într-un magazin să salut un prieten. «Hei, ziaristo! Ai văzut ce s-a întâmplat la Charlie Hebdo?», m-a întrebat proprietarul, un italian de vreo 50 de ani. În magazin a intrat o doamnă trecută de 60 de ani. «Sunteți ziaristă? Atunci înțelegeți ce a însemnat evenimentul de miercuri. Înțelegeți de ce e important să ne batem pentru libertatea de expresie, însă cred și că au fost provocați de prea mult timp.» N-am comentat, dar proprietarul era deja supărat. «Adică nu mai pot spune ești un tâmpit cuiva fără să fiu împușcat? La noi, în Italia, nu există crime in numele religiei. Avem sudul Italiei, unde Mafia are răfuielile ei, dar în rest, nu avem treabă cu religia celuilalt. Ne place să stăm pe malul mării și să privim fetele frumoase”, mai spune italianul. Afară, mașinile poliției aleargă în viteză, mașinile SAMU sau de pompieri patrulează și ele. La semafor, două fete: «Nu cred că i-au prins încă. Sincer, începe să-mi fie teamă să mai merg la școală»”, povestește Amira Ciobotea.
Joi, în Franța a fost zi de doliu. La miezul zilei a fost păstrat un minut de reculegere. La Elysee, la Matignon, la Prefectura de Poliție, în școli, magazine, pe stradă, iar autobuzele s-au oprit. Mii de oameni trec prin fața sediului Charlie Hebdo, pentru a aprinde o lumânare sau a lăsa flori și-și dau întâlnire pe seară, în Place de la Republique. Turnul Eiffel a rămas, joi seară, în beznă, în semn de omagiu pentru jurnaliștii și polițiștii uciși fără sens. Între timp, goana după atentatori continuă…
Comentarii prin facebook