Transfer de putere: de la gestul mafiot al Elenei Udrea la normalitatea „neamtului”

Cu toate că, oficial, Klaus Iohannis a preluat ștafeta la Palatul Cotroceni pe 21 decembrie anul trecut, se poate spune că, simbolic, această preluare a fost încheiată luni, 9 februarie. Zi în care am avut parte de două discursuri în parlament. Unul al noului președinte, Klaus Iohannis, iar altul al celui mai reprezentativ exponent al regimului Băsescu. Un regim devoalat în ultimele zile ca fiind destul de asemănător unui sistem mafiot sau „ticăloșit”, nu departe de cel păstorit de Adrian Năstase la începutul anilor 2000. (Elocvent poate și gestul mafiot cu nasul al Elenei Udrea.) Devoalarea a fost făcută chiar din interior de această aventurieră, Elena Udrea, ajunsă la un moment dat al doilea om în stat. Un fel de Cabinetul II din perioada ante-decembristă.

Ne place sau nu ne place – și în general nu ne place – , dar parlamentul este principalul for al democrației reprezentative. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Din acest punct de vedere, discursul lui Iohannis a fost corect, el încercând să insufle forță unui parlament extrem de disprețuit în ultimii ani, evident și din vinba lui. Parlamentul nu trebuie să fie o anexă a guvernului, a unui președinte sau chiar a serviciilor secrete. Parlamentul nu trebuie să cadă în păcatul populismului și electoralismului. Parlamentarii ar trebui să gândească cu propriile minți atunci când legiferează, nu cu ale altora. Acesta a fost pe scurt mesajul lui Iohannis către parlamentari, un fir roșu al discuției fiind însă dorința de-a stopa conflictele inter-instituționale, așa cum s-a întâmplat în perioada precedentă. Atunci, când Băsescu s-a simțit extrem de bine doar în situații conflictuale, iar din motive populiste, știind că nu este bine văzut de populație, parlamentul a fost cea mai facilă țintă. De fapt, Iohannis n-a cerut decât întoarcerea la normalitate. Sau mai bine zis întronarea normalității, care n-a prea existat până acum.

Am mai spus-o, Băsescu are meritul de-a fi fixat România pe o axă pro-occidentală, pro-americană, terminând cu bălteala marca Ion Iliescu sau neputința lui Emil Constantinescu. Printre hăhăieli și șprițane cu Gigi Becali și Bercea Mondial, a contribuit la întărirea instituțiilor statului; probabil cele militarizate, mai mult decât ar trebui. Fapt care se întoarce însă împotriva sa acum. Al doilea discurs de luni vine să întărească acest lucru. Elena Udrea a apărut în fața Parlamentului pe care-l sfidase ani de-a rândul, tremurând și cerându-și iertare. Spaima cătușelor a făcut-o să hulească ce a ridicat în slăvi un deceniu și să îngenuncheze în fața celora pe care i-a batjocorit. Rar un astfel de exercițiu de ipocrizie și demagogie.

Care a mers până la o compara sistemul pe care l-a lăsat în spate cu regimul nazist! Din multe puncte de vedere, discursul său a fost la fel ca cele ale lui Adrian Năstase, Dan Voiculescu și alții puși în aceeași situație. De-a se ascunde în spatele parlamentului de frica Justiției. (Și aici ar trebui să existe o discuție serioasă, până unde mai poate merge imunitatea parlamentarilor în fața legii.) Cunoscând bubele și frica de cătușe a multora dintre aleși, Udrea a forțat ideea că oricui i se poate întâmpla ceea ce i s-a întâmplat ei. Nimic mai fals! Doar infractorilor li se poate întâmpla să ajungă după gratii, iar acest lucru trebuie stabilit de puterea judecătorească, nu de parlamentari. Și aici revin la primul discurs, unul din lucrurile solicitate de Iohannis fiind ca parlamentul să nu se interpună actului de justiție. Cum, necum, 100 de parlamentari au votat însă arestării Elenei Udrea. Oare câți dintre ei n-au ceva de ascuns?

Elena Ceaușescu, cel mai la îndemână ascendent al Elenei Udrea, n-a mai ajuns să se apere și să vorbească în fața Marii Adunări Naționale, așa cum și-a dorit. Dacă totuși ar fi apărut, probabil avea același discurs în fața celor pe care-i disprețuia, cum a avut luni Elena Udrea. Ce-i drept, fără citate din pastorul Martin Niemoller. Și, la fel de sigur, nici cu gesturi mafiote după discurs…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

R.M. a spus: (februarie 10th, 2015 at 18:14 )

Foarte bun articol. Bravo!

Intr-adevar, aceasta femeie a crezut ca-si poate permite orice. A crezut ca este suficient sa fii vicleana si placuta fizic, ca sa-ti bati joc de un popor întreg, sa furi ca în codru si sa mai astepti si sa te aplaude ceilalti.

Intrucât nu a „furat” la fel ca cei mai rai dintre corupti, adica de câte ori s-a ivit ocazia, aceasta femeie se considera cinstita si victima a puterilor „oculte” din stat.

Precum Evita, si ea victima a judecatii divine sau / si umane, trebuia sa se astepte si Elena noastra fie la o boala grava, fie la pârnaie sau mai rau.

Asteptam cartea pe care o va scrie dupa gratii (cu poze facuta cu haine la moda cumparate la Paris ) Evita noastra nationala.

Un liberal a spus: (februarie 10th, 2015 at 22:04 )

@RM:sugi pola, esti o idioata!
Clar, articolul cu base&udrea l am mai citit, acelasi autor si personaje, aceleasi argumente. Lipseste delimitarea de a3. Totusi, partea cu klausy mi se se pare geniala, nu ma asteptam, de a dreptul ma lumineaza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.