USL e pe cale să finalizeze acțiunea de înlocuire a „incompetenților” PDL cu propriii „specialiști” la conducerea instituțiilor deconcentrate din Timiș. Cam târziu și tot nu e gata. deBanat a arătat zilele trecute cum stă treaba. Au mai rămas din „greaua moștenire” dr. Vermeșan, la Sănătate Publică, și Sorin Belea, la Statistică. Vă dați seama că dacă nici în județe, voievodate și cnezate nu au fost în stare într-un an și jumătate să preia complet puterea, ce așteptări mai ai să se descurce Ponta cu versatul Băsescu la nivel central?!
Festivalul vinului sau festivalul kitsch-ului?
Nu știu dacă Timișoara are vreo șansă să ajungă Capitală Culturală Europeană în 2021. Dar în mod cert ar avea șanse mari, dacă s-ar organiza și o competiție pentru desemnarea unei capitale europene a kitsch-ului. Chiar așa! Dacă există replica „Zmeura de aur” la Oscaruri, de ce nu s-ar alege și capitale ale kitsch-ului? Zău că am avea șanse uriașe.
O dragoste imposibila: hingherii si „iubitorii” de maidanezi
În urma tragediei cu copilul din București omorât de maidanezi, România are, în fine, o lege privind îndepărtarea câinilor comunitari de pe străzi. Nu-i vorba de eutanasisere, genocid sau mai știu eu ce. E vorba, pur și simplu, de strângerea câinilor de pe străzi. Nicăieri în această lume, probabil nici în țările bananiere, străzile nu sunt invadate de câini fără stăpâni.
In PSD Timis se poate dansa cu binecuvantare
Să vă spun o fabulă. Se făcea că, într-o frumoasă seară, mai mulți mahări social-democrați chefuiau la nunta fiului lui Adam C. Toate bune și frumoase. Lumea îmbuca, tăifăsuia, ștamplu după ștamplu curgea, muzica duios zicea, dar lipsea ceva: dansul. La un moment dat, o jună apetisantă s-a ridicat de la masă și s-a dus glonț la urechea domnului Ilie S. Ceva l-a întrebat pe om, cu siguranță, dar nu-s dop de ceară să știu ce i-a zis duduia patronului filialei.
Mercurial la Antifrauda: 10.000 de euro scaunul de inspector
Sâmbătă, la București, se va desfășura un mare concurs pentru ocuparea funcțiilor în nou înființata Direcție Generală Antifraudă. Cum ar veni, o structură care are menirea să se ia de gât cu toți evazioniștii, infractorii cu gulere albe, dar și cu corupții din sistem. De altfel, premierul Victor Viorel Ponta a numit nouă structură drept un „DNA al Fiscului”.
Robul ghinionului
Indiscutabil, Nicolae Robu este un primar ghinionist. Nici nu s-a băgat bine în politică ca parlamentar de Timiș, că legislația și ANI i-au sărit în cap cu interdicția de a acumula postura de senator cu cea de rector, deși era clar că omul s-ar fi dat peste cap să fie cel mai bun în ambele ipostaze. Apoi a câștigat alegerile pe un morman de promisiuni electorale.
Oameni si zebre
O zebră a murit la Grădina Zoologică din Timișoara. S-a înecat într-o baltă, la doar o zi după ce a fost adusă din Cehia. Oamenii (în speță primarul Nicolae Robu) au stabilit că zebra e vinovată pentru propria moarte. Era prea zurbagie! Întotdeauna, cea mai facilă soluție în cazul unei morți suspecte este că mortul e vinovat.
A innebunit „Nebunelu’”?
Cu toate datele servite de primarul Robu, nu cred că deputatul Alin Popoviciu este nebun. Mai glumeț este, dar nu diliu, dus cu pluta sau măcinat de alte boli psihice. Cum nu cred nici în diagnosticul similar dat de parlamentarul pedelist pe numele edilului liberal, cu toate naivitățile administrative ce ar conduce la astfel de semnalmente.
De ce nu-l lasa Robu pe Ionut Nasleu sa se bata cu Popoviciu?
De câteva zile, vrem, nu vrem, asistăm la un schimb de replici extrem de acid între primarul Nicolae Robu și deputatul PDL Alin Popoviciu. Un duel verbal care a depășit pe alocuri orice urmă de decență. Nu că politichia n-ar fi o doamnă de lupanar, dar există niște limite și în astfel de stabilimente. Printre alte gratulări, cei doi s-au făcut reciproc nebuni sau chiar șmenari.
Cum era sa ajunga Mos Stoia primar – planul secret al fratilor Cristescu
Nu puține au fost locurile din oraș (unele cabinete din PSD Timiș, cotloane din primărie, camere din PDL, saloane de la Hotel Timișoara, unele firme etc.) unde marți, 1 octombrie, șampania stătea la rece și trebuia numai desfăcută. N-a fost să fie așa, iar dacă totuși au sărit dopurile în aer, s-a băut doar de amar. Dar ce trebuia să fie sărbătorit?
Ca primarul pe sat
Nu m-a convins deloc supărarea primarului Robu pe conducerile tehnică și sportivă de la clubul Poli, venită după un declin dureros al prim- divizionarei în competiția fotbalistică internă. Două egaluri și patru înfrângeri i-au trebuit „patronului” clubului municipal de fotbal pentru a se arăta deranjat de cum merg treburile la Poli. „Vali Velcea și Călin Rosenblum sunt vinovați pentru că au ratat transferurile”, a concluzionat edilul liberal, lăsându-ne nouă, microbiștilor, sarcina să ne imaginăm cum merg treburile în club.
Rugby si fotbal – diamante si rugina
Rugbiștii de la RCM Timișoara au câștigat al doilea titlu consecutiv de campioni ai României. Tot în noroaiele stadionului din Ronaț, deși anul trecut liderii administrației locale, începând cu primarul Nicolae Robu, promiteau ferm un nou stadion. O performanță rarisimă pentru Timișoara, deoarece din perioada interbelică, de la Ripensia și Chinezul, n-au mai fost obținute, în niciun sport de echipă, două titluri consecutiv.
Tricouri cu Nelu Furtado n-aveti?
Prin toate țările cu fotbal performant, cluburile își scot o bună bucată a bugetului anual din comerțul reciproc avantajos pe relația cu tifoseria. Bănuiesc că Real și-a scos deja multele milioane cheltuite cu aducerea lui Ronaldo, la fel și Barca cu Messi, din vinderea de tricouri. Fularele, vuvuzelele, brelocuri, șepci, pălării, șorturi, brichete și câte alte nimicuri din astea sunt vândute și în România la tot stelistul care de mic visează s-ajungă odată și-odată mare aurolac.
Victor Ponta a dat liber la furat poporului PSD-ist
După ce a tras economia României în urma celei a Bulgariei (păzea Albania, venim!), după ce ne-a sărit din nou cu Schengen-ul, după ce a pregătit cu minuțiozitate cianurizarea țării, după ce … , lui Victor Ponta îi mai lipsea un singur lucru. Învățat și ăla de la turnătorul Dan Voiculescu, și anume încălecarea Justiției. Că doar zicea „Varanul” că degeaba ești la putere, dacă nu controlezi și Justiția.
Pusca si cureaua lata, ce USL era odata! Azi, campania anti-Poli
Adrian Pau este un consilier județean (PSD) cu o notorietate nu foarte mare. El poate că este muncitor pe la comisii, dar nu s-a lăudat deloc cu treaba asta, preferând să stea în umbra unor iluștri maeștri de carton. Zilele trecute însă, cine credeți că și-a dezvelit pieptul păros pentru a ieși la luptă spre binele public al alegătorului suveran? Adrian Pau (PSD), cel despre care presa a titrat cum că ar risca să fie dat afară din partid, dar dumnealui nu mai votează nici în ruptul mandatului vreo alocare de fonduri spre clubul de fotbal ACS Poli.
Bordura lui Traian Stoia in fata carului USL Timis
Nu trebuie să fii vreun Mafalda să-ți dai seama că, în cazul spargerii USL, nu se mai pune problema de „dacă”, ci de „când”. Or, acest „când” pare tot mai apropiat, în mod cert înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor. De asemenea, se vede cu ochiul liber cum PSD se pregătește intens de acest moment, gândind o nouă majoritate alături de trădătorii din PP-DD, care din potecă și-au făcut deja bulevard spre sediul social-democraților.
Atentionare pentru „vicele” Stoia: un batranel care-i seamana a vrut sa dea un tun imobiliar!
Foarte grijuliu – cel puțin declarativ – cu patrimoniul Timișoarei, viceprimarul PSD Train Stoia ne-a obișnuit deja să descopere aproape săptămânal câte un șmen imobiliar pe spatele primăriei. De aici n-a fost decât un pas pentru ca Stoia să fie declarat, de unele publicații, drept cel mai aprig apărător din istorie al bunurilor primăriei. Ce mai, un „atlet” al patrimoniului Timișoarei! Un războinic al luminii timișorenilor!
Apucaturi din epoca de plastic
O măsură cu pretenții ecologiste luată de Retim a fost destupată spumos în mai toate ziarele timișorene. Așa am aflat cu gura până la urechi că operatorul deșeurilor municipale va demara o acțiune de educare a clienților în selectarea gunoiului la pubelă galbenă, după ce, de câțiva ani, treaba asta se făcea la sac galben.
Gangsters’ agreement
Consilierul local ASU Poli Bogdan Herzog (ales pe lista PNȚCD) s-a grăbit să-i dea dreptate colegului Eugen Sasu. Într-o declarație pentru deBanat.ro, el a admis că, atunci când e vorba ca partidele să-și tragă sedii moca, există un „gentlemen’s agreement” între aleși. Chiar așa! Ca și când patru bande de lotri, înaiate de-a merge la prăduit împreună, îi zic „gentlemen’s agreement” modului în care vor împărți prada. Sau să-i apunem „onoare mafiotă”?
Referendum: cine vrea gratis sa ridice creierul sus!
Dacă nu se răzgândește, primarul Nicolae Robu ne va chema la referendum în primăvara lui 2014. Să-i spunem referendum, pentru că așa-i zice și legea. Însă la cum se va pune în discuție problema gratuităților pe mijloacele de transport în comun, inițiativa pare mai degrabă o mostră de infantilism din gama „Ana are mere”.