Când colosul timișorean al anesteziei si terapiei intensive, doctorul Săndesc, a vorbit în calitate de oficial al Ministerului Sănătății despre legalizarea șpăgii în spitale mi-am zis că omul și ideea nu merită hulite fără adulmecare. Dacă legalizarea bacșișului la ospătari este ceva normal în occidentul civilizat, ba chiar și prostituția merge în unele țări cu chitanță ștampilată, atunci de ce nu am face ceva și cu șpaga din sistemul sanitar românesc? Nu de alta, dar fenomenul nu va fi stârpit niciodată, fie și numai pe motiv că pacientul vrea să dea banul, să fie sigur că este „lucrat” cum trebuie de dom’ doctor și îngrijit elegant de doamna asistentă. Iar dacă putem conveni asta, atunci n-ar fi rău ca statul să aibă partea lui de încasare bugetară din această anomalie de sistem. De la București așa se vede: dacă omul și-așa dă 5.000 de euro pentru o operație, atunci să reintre în circuit vreo 16% impozit pe profit, 10% la Pensii, vreo cinci procente la CNAS, decât banii să fie sparți toți de hulpavul medic.
Înainte de a ajunge să vedem și partea cealaltă a monedei propuse de dr. Săndesc, hai să vedem și motivația pentru această inițiativă: proasta salarizare a medicilor. OK, salariile sunt încă mici pentru pregătirea și sacrificiile făcute de un tânăr absolvent de Medicină, dar nu la rezidenți fenomenul spăgii e cronic. Șpaga cea mare și atât de puturoasă din punct de vedere etic vine de sus, de la somități. Nu de la toate, evident, dar la unii dintre marii profesori dai banul gros pentru o operație, nu la asistenta care te pansează pentru 20 lei, supliment la salariu. Iar salariile somităților nu mai sunt de 20 milioane de lei pe lună, ca să se plângă că de aia iau șpagă, că nu pot trăi la nivelul pretențiilor lor. Nu, un profesor cu ore pe la spitale, în universități, pleacă acasă cu suta de milioane fără să se strofoace atâta și fără să ajungă mila legislativă a PSD și-a secretarului de stat Săndesc.
Conform inițiatorului, șpaga în Sănătate ar putea fi dată de pacientul mulțumit de prestația doctorului care l-a tratat. Sună simplu, dar nu e chiar așa. Din start, îl anunț pe dr. Săndesc că eu și multe alte milioane de români avem un mare disconfort când dăm șpaga. Oricâți bani aș avea, nu știu cui să-i dau, mi-e jenă să ofer de jena ce-ar trebui să o aibe interlocutorul ucenic al lui Hipocrate când o primește, nu știu tarifarul și mă consum nervos la ideea că dau prea puțin sau, de ce nu?, prea mult. Asta e una. Dacă vreți șpagă, făceți-o cumva la un ghișeu, nu cu șmecherie ori ipocrizie pe lângă buzunarul cadrului medical. Cine îi garantează doctorului Săndesc că un milion alunecat complice în buzunarul larg al medicului, ca până acum, dar cu șpaga oficializată prin lege, va atrage ca efect imediat scoaterea din celălalt buznar a chitanțierului? Evident că nimeni.
Șpaga va fi dată nefiscalizat și după legiferare, cum la fel se vinde pâinea și laptele în magazinele mici din mai toată țara, deși pe pult stă aparatul fiscal, de ochii oficialilor. Apoi, dacă se vorbește de șpaga ca mulțumire pentru doctorul ce-a fost amabil și competent, înseamnă că medicul are și varianta de-a fi scârbos, sumar, neprofesional, dacă nu vrea musai să ia șpagă de la o babă evident săracă. Iar asta contravine cu statutul său de medic într-un sistem care trebuie să asigure egalitate de șanse. Ce facem cu banii pe care-i dăm doar ca să ajungem la un mare și renumit doctor? Dacă dăm șpagă să ajung la un profesor chirurg, dar apoi profesorul mă dezamăgește, eu ce fac, cer banul înapoi și intermediarului? În primul rând, doctorul Săndesc trebuie să găsească ceva nu pentru cei care au bani și vor să dea șpagă, ci pentru cei care nu au bani și nu sunt băgați în seamă din acest motiv. Pentru că în majoritatea spitalelor din România numai moartea e ieftină și nici ea nu rupe chitanță, domnule ministru social-democrat.
Comentarii prin facebook