Ce-a primit si ce va primi Timisoara de la Guvernul Ponta: fix „baluba”

Încă dinaintea alegerilor parlamentare din 2012, diverși actori politici ai răposatului USL, începând cu Titu Bojin și Nicolae Robu, ne povesteau cât de bine o să ne fie nouă, timișorenilor, cu un guvern al mariajului dintre PSD și PNL. Asta, spre deosebire de trista epocă a guvernării Boc sau chiar mai veche, a lui Tăriceanu. Deja vedeam cum se închide Centura Timișoarei, cum se transformă Gara de Nord, cum se construiesc spitale, stadioane, săli de sport, bazine olimpice. Bașca, urmăream cum bani de la guvern plutesc pe cerul Timișoarei, și doar trebuia să te ridici puțin pe vârfuri să-i aduni.

Nu de puține ori, când îi auzeam (și îi mai aud) pe liderii politici vorbind de aceste binefaceri de la guvernul Ponta, îmi aminteam de un banc dinainte de 1989. Se făcea astfel că Ceaușescu era în vizită într-o țară bananieră de prin Africa centrală. Acolo unde a început să le promită gazdelor: „Noi vă dăm tractoare, combine, grâne, petrol, Dacii și multe altele. Voi ce ne dați în schimb?”. „Baluba!”, au strigat în cor amfitrionii. Seara, la un dineu în aer liber, Ceaușescu se plimba întrebând-se ce-o fi însemnând „baluba”. La un moment, a vrut să meargă acolo unde chiar și el se ducea singur. A întrebat astfel de toaletă un chelner mai pișicher, care o și rupea în limba română. „Du-te colo într-un tufiș, scoți baluba și faci piș!”, l-a îndrumat gazda.

Iată că, după mai bine de doi ani de Guvernare USL, apoi PSD and friends, în care Timișul a fost cel mai mare contributor la bugetul de stat (după București) am primit exact… „baluba”. (S-a întâmplat la fel în toate guvernările, dar mă refer la actuala, fiindcă acum s-au făcut cele mai multe promisiuni.) Nici măcar mizilicul de cinci milioane de lei pentru Spitalul de Copii, bani bugetați, n-a mai ajuns la Timișoara. Mai nou, primarul Nicolae Robu a anunțat că bilunar va trimite scrisori către guvern pentru a solicita fonduri de la bugetul de stat pentru diverse proiecte.

Evident că e vorba de un exercițiu epistolar de imagine și nimic mai mult. Și poate chiar o bună doză de ipocrizie, fiindcă știe care e rezultatul. El putea să bată cu pumnul în masă în momentul în care PNL era la putere. Mai mult, erau miniștri liberali exact în domeniile de care avea nevoie: Transporturi, Sănătate etc. N-a făcut-o atunci, dar o face în momentul în care liberalii nu mai sunt în fruntea bucatelor, fiind la mintea cocoșului că PSD nu va da bani unui municipiu condus de un primar liberal. Evident că Robu știe aceste lucruri sau ar trebui să știe că rezultatul acestor solicitări va fi… „baluba”.

Cu câteva zile în urmă – hop-țop – s-a trezit vorbind și viceprimarul Train Stoia pe același subiect. El a povestit cum a negociat cu guvernanții PSD, în calitate de gazdă, la deja celebra întâlnire a social-democraților de pe plantația Cristeștilor de la Orăștie. Și cum i-a mai convins, împreună cu Titu Bojin, pe guvernanți să „marce” banul pentru proiectele Timișorei. Iar aceștia chiar i-au și promis bătrânelului edil că imediat se vor conforma și vor trimite bani spre Timișoara. Deși – repet – până acum n-au ajuns în Timișoara nici acele amărâte de cinci milioane de lei pentru spitalul de copii. Și acum, ce credeți că va primi Timișoara în urma „negocierilor” lui Stoia? V-ați prins: fix „baluba”!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

victor a spus: (iulie 10th, 2014 at 15:34 )

frumos articol…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.