Mai în glumă, mai în serios, la un moment dat profețeam că lui Marian Iancu i se va ridica o statuie pe aleea personalităților din Timișoara. Nu ziceam din ce material va fi lucrarea, dar cu siguranță mulți concetățeni vor ca sculptorul să lucreze în rahat, nu în bronz sau piatră. Simpatia pentru un om mic sau mare, gras sau slab, bronzat sau blond, giuleștean sau giurgiuvean ține de gust și nu vreau să comentez aici și acum treaba asta. Însă să vorbim de FC Politehnica Timisoara ca și cum ne încurcă faptul că FRF nu i-a constatat decesul mi se pare total incorect. Pentru cine nu își mai amintește, FRF nu a judecat ieri-alaltăieri afilierea sau dezafilierea lui Marian Iancu de la federație, ci a echipei care în urmă cu ceva ani a eliminat Șahtiorul, a jucat de la egal la egal cu Ajax și a umplut stadionul cu marele Juventus. Pentru echipa asta, galeria a luat bătaie la Modern, pentru FC Politehnica în cauză Druckeria a făcut deplasări lungi și costisitoare, a intrat pe teren la Târgu-Jiu pentru a taxa un arbitraj ciudat în finala cupei și câte alte sacrificii răsplătite cu bucurii și amărăciuni.
Clubul căruia azi îi cerem cu supărare dezafilierea era cât pe ce să fie salvat de aleșii locali și județeni dacă se vota preluarea sa în urmă cu două primăveri. Dacă atunci votau și alte partide decât cel liberal, cu siguranță că astăzi susțineam același club, cu galeria activă în tribunele „Dan Păltinișanu”. E același club, nu e altul. E adevărat că motivele pentru care FRF a lăsat clubul afiliat îmi scapă, poate că e vorba de un gest de-a îndrepta o mare greșeală din trecut, dar pe mine ca polist graba de a vedea moartă o parte din istoria clubului mi se pare un dureros abandon. E ca și cum ne-am supăra când un vechi prieten se trezește din comă, doar pentru că azi am alți amici și cel vechi îmi este azi cam inutil.
Când punem ștampile și nu mai ascultăm argumente devine inutil să arătăm diferențele dintre clubul FC Politehnica de pe vremea BkP și cluburile Politehnica de astăzi. Colegul meu Ino Ardelean spunea mai sus că am prins doar locuri doi când era accesibil potul cel mare. Să fim corecți, astăzi ne-am bucura numai cu locuri doi, cu stadioane mult mai populate, cu culori alb-violet și nume purtate legal. Astăzi ne-am bucura de un marketing care diferă ca de la cer la pământ cu ce se întâmplă astăzi în fotbalul timișorean. Dar și de o eficiență cu care e folosit banul public. Anul trecut, CJT și CLT au alocat nouă milioane de lei clubului ACS Poli, două milioane de euro. Pentru acești bani Timișoara contribuabilă a primit o retrogradare. Acesta este raportul calitate-pret din vremea „patronilor” Robu-Bojin.
Când a ajuns a doua oară vicecampioană în era BkP, Marian Iancu a solicitat autorităților locale 1,8 milioane de euro pentru 2011 și două milioane pentru 2012. Bine, să-l înjurăm pe Iancu pentru indisciplina financiară care ne-a fost fatală în cele din urmă, să-l înfierăm pe Chivorchian că purta chiloți „pe firmă”, dar de ce nu vedem că atunci timișorenii plăteau de la buget aceeași bani, chiar mai puțini, pentru niște rezultate indiscutabil superioare? Dar să moară Poli vicecampioana, că mai avem alte două, o retrogradată și o invitată în liga a patra.
Comentarii prin facebook