Ce a putut gasi senatorul Ehegartner in sleahta lui Tariceanu

Spre finalul săptămânii trecute, fostul premier și președinte PNL Călin Popescu Tăriceanu și-a lansat la apă așa-zisul Partid Liberal Reformator. Alături de el a adunat o gașcă formată în general din tot felul de oportuniști, unii cu probleme de DNA, alții cu grave carențe de caracter. La eveniment a fost prezent și senatorul liberal de Timiș Petru Ehegartner, un politician stimabil, vechi liberal, care n-a avut nimic de câștigat sau pierdut nici în timpul USL, nici după destrămarea alianței cu PSD. El nu s-a înscris în partidul lui Tăriceanu, afirmând c-a vrut să vadă ce se întâmplă acolo, urmând să cântărească până la toamnă dacă se va alătura noii formațiuni sau va rămâne în PNL. Trebuie spus că, la ultimul congres, Ehegartner s-a numărat printre puținii delegați care au votat împotriva schimbării Statutului PNL și a părăsirii Internaționalei Liberale.

Nu știu dacă timișoreanul trebuia să meagă până acolo pentru a afla cine se încolonează în spatele lui Tăriceanu și de ce, fiindcă lucrurile sunt destul de clare. În primul rând, ce poți să spui despre Tăriceanu? Că din vechi și apreciat liberal a ajuns o slugă destul de ridicolă a PSD și a lui Victor Ponta? Un lucru care se vede și de pe un satelit, nu trebuie să mergi la la București ca să vezi asta. Ce dreptate avea Tăriceanu atunci când spunea că „liberalii numără ideile, nu oile”, la adresa „becalizării” PNL cu aportul lui Crin Antonescu. De fapt, acea răbufnire era la adresa lui Antonescu, nu a lui Becali. Acum ar primi zece Becali în partidul său, dacă Gigi n-ar avea treabă pe la Poarta Albă! Fostul premier a îmbătrânit însă urât, plin de pizme și frustrări la adresa lui Antonescu, de care au profitat noii săi „stâpâni” din PSD. Tăriceanu n-a fost un premier foarte bun, dar nici execrabil. A avut însă mult noroc de o conjunctură internațională favorabilă. Pe de altă parte, a avut și „meritul” de-a fi tras țara spre faliment.

În timp ce toate țările europene și liderii responsabili se pregăteau de iminenta criză, Tăriceanu proclama ca „economia duduie”, așa că a luat cele mai mai populiste și socialiste măsuri pozibile. Față de tot felul de ciudați din politică, indivizi fără lecturi de bază, el avea ștaif, avea background liberal, dar îi lipsea și încă îi lipsește un IQ ceva mai consistent, fiind mult timp jucăria unora ca Patriciu, Peter Imre și alții. Acum este „păpușa” lui Ponta, dar și a unor indivizi precum Zgonea, Mazăre, Vanghelie sau Oprișan. Care nu-și vor ascunde disprețul față de un trădător cu aere de erou providențial.

Puțin paradoxal, dintre principalii protagoniști ai noului partid, Tăriceanu a fost singurul care a câștigat din ruperea USL, primind scaunul de președinte al Senatului, respectiv al doilea om în stat. În schimb, are o comandă de la șefi, și anume să rupă cât mai mult din PNL. Lucru care iar se vede extrem de limpede. Primii care au venit în șleahta sa de strânsură au fost oportuniști care au avut de pierdut prin ruperea USL și plecare libeeralilor de la guvernare. Exemplele cele mai cunoscute sunt Daniel Chițoiu și Radu Stroe, foști miniștri de o incompetență crasă. Primul are și probleme mari cu DNA, probleme pe care crede că le pot rezolva PSD sau Felix TV. Fiindcă mai trebuie spus că toți acești trădători care s-au adunat în spatele lui Tăriceanu apar ca niște eroi în studiourile Varanului securist.

Evident, orice trădare are un preț, iar acesta ar putea fi câteva funcții în guvern, promise de Victor Ponta. Apoi, am văzut în spatele lui Tăriceanu pe campionul absolut al vagabondajului politic, un anume Octavian Bot, care trecut prin vreo zece partide până acum. Mai face spume la gură și o duduie de prin Prahova, prezență non-stop pe la televiziunea lui Felix. E clar că această făcătură de partid, un fel de PMP sau UNPR, nu va avea nicio șansă în viitor, atunci când va trebui să se întâlnească cu electoratul. Fiindcă oricâte s-ar spune despre alegătorul român, nu este chiar atât de prost să voteze o bandă de strânsură, formată din vânzători care au trădat pentru a le fi lor bine. De aceea mă mir ce a căutat un om onorabil precum Petru Ehegartner într-un astfel de anturaj urât mirositor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pacatosul_de_serviciu a spus: (iulie 6th, 2014 at 18:49 )

Domule Ino Ardelean, daca Dl. Senator Liberal Petru Ehegartner a fost invitat la aceasta lansare. Ce mare pacat/crima a facut ca a onorat cu prezenta?? Pe timpul lui ceasca daca mergea omul la intalniri fara acordul sefului era considerat tradator/uneltitor impotriva oranduirii/…etc! Daca mergea Draganelu (care acum inteleg ca se dezice de Dl. Tariceanu, dar cand acesta l-a promovat: consilier, prefect…etc era FF BUN Dl. TARICEANU) sau dl. Robu (pe care tot Dl. Tariceanu l-a validat/promovat in PNL Timis, pentru ca tot pe vremea Dl. Tariceanu a veni/adus dl. Robu si acum se dezice si dansul de Dl. Tariceanu)! sau dr./notar Busoi (care este tot ,,opera” dl. Tariceanu, parca ,,nasul, poate acela in suflet” care si acest europarlamentar se dezice de Dl. Tariceanu)!!! TOT BANATU’I FRUNCEA… avea multi simpatizanti Dl. Tariceanu pe malurile Begai, iar acum mai are unul, doi, trei… ca sa stiti ca ACUM ii are dl. Ino Ardelean si sa stiti ca NU SUNT PROSTI NICI OPORTUNISTI!!! Daca merge un LIBERAL la intalnire cu BUBBA (base-udrea-boc-blaga-anastase este mai OK?? Astept raspunsul Domnule Ino Ardelean! Multumesc Anticipat!

alingorscovoz a spus: (iulie 7th, 2014 at 13:21 )

Ino, raspunsul la intrebarea ta il gasesti simplu : analizeaza cum conduce Robu filiala Timis a PNL , oamenii de care s-a inconjurat , modul acestuia de adresare catre electorat etc….rezultatul il vezi la scorul obtinut de PNL la europarlamentare ….

curajul-nota10 a spus: (iulie 7th, 2014 at 22:05 )

Bravo, dl.Senator Petru Ehegartner! Dansul Nu s-a alaturat unei sleahte (acesta exista si la PNL, PDL PMP. FC), ci s-a alaturat unor persoane politice ce s-au remarcat ca lideri ai elegantei, educatiei, culturii cu vocabular elevat, calmi si oameni de afaceri mai onesti! Mai exista si asa ceva in viata politica in TM, Bucuresti, Resita, Arad, Hunedoara, etc…, in toata Romania! Felicitari! NU VA LASATI SI LUPTATI IMPOTRIVA impostorilor, avarilor, smercherilor, agramatilor hotarati sa distruga PNL cum au distrus PNT-CD!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.