România n-a avut șansa de-a avea un „proces al comunismului”, fie și din cauza faptului că, după lovitura de stat care a deturnat Revoluția de la 1989, în fruntea țării au ajuns tot vechii comuniști, „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră”, fiind Ion Iliescu. Și ca să fim cinstiți, în întreaga lume, comunismul a fost privit cu mult mai multă indulgență decât nazismul, chit că numărul victimelor bolșevismului a fost infinit mai mare decât al celor care au suferit în urma celeilalte aberații a istoriei.
Neexistând un proces al comunismului, trebuie să ne mulțumim și să salutăm acțiuni individuale ale Justiției împotriva unor monștri pe ale căror mâini încă se mai vede sângele celor care au trecut prin iadul pușcăriilor comuniste. Un astfel de măcelar, Constantin Istrate, al patrulea torționar identificat în ultimii ani, își trăiește liniștit bătrânețile lângă Timișoara, la Peciu Nou. În mod cert n-are nicio mustrare de conștiință – de fapt, omul s-a desprins de animal în momentul în care i-a apărut conștiința – dovadă și declarațiile făcute. Are și o pensie frumoasă, mult mai frumoasă decât a oamenilor onești cu peste patru decenii de muncă, „răsplată” pentru sutele de victime pe care le-a băgat în mormânt.
Unii iau apărarea unor astfel de monștri – fiindcă nu îi poți numi oameni – pe motiv că „așa au fost vremurile”. Nu e chiar așa. Memoriile celor care au înfundat pușcăriile comuniste vorbesc și despre gardieni care mai aveau o fărâmă de suflet. Alții, precum Istrate, aveau o plăcere sadică de-a face rău, de-a chinui oameni. Nimeni nu-i obliga „să-ți dea cep burții cu degetul mic, cu unghia să despice, în sus și, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-și înfășoare mațele pe degete și să le tragă afară, centimetru cu centimetru”, așa cum îl descrie Paul Goma pe Istrate în „Gherla”. Nu mai vorbesc de cinismul acestui măcelar, în momentul în care spune acum că nu lovea prizonierii cu ciocanul, ci cu levierul.
Astfel de indivizi, oricât de bătrâni ar fi, oricâtă vreme a trecut de atunci, trebuie pedepsiți. Naziștii au fost urmăriți și la șase decenii de la atrocitățile comise. „Măcelarul de la Lyon”, Klaus Barbie, a fost adus în fața justiției la 74 de ani, murind în pușcărie patru ani mai târziu. Fiindcă niciodată nu e prea târziu pentru a se face dreptate. Nu putem trăi alături de astfel de monștri, chiar dacă acum par niște bătrânei inofensivi. Ei trebuie să apară în fața Justiției, trebuie să fie condamnați și să facă măcar o zi de pușcărie. Pentru ca astfel de crime să nu mai aibă loc în viitor. Fiindcă Istoria te obligă, ca neam, să iei astfel de măsuri. Fiindcă sutele de mii de victime ale regimului comunist din România merită măcar acest lucru.
Comentarii prin facebook