Nastrusnicul razboi Robu – Stoia, faza pe secretare

Războiul dintre primarul Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia a ajuns într-o zonă a ilarului, ca să nu spun a suprarealului. Supărat pe viceprimar, Robu s-a decis să-i ia secretarele. I-ar fi luat și mașina, dar Stoia umblă cu una de la Bega Grup, așa că n-are nevoie de la primărie. (Se știe, primele lucruri de care se interesează orice șefuleț ajuns în funcție sunt mașina de serviciu și secretarele. Sau secretarele și mașina de serviciu!) Răzbunare cruntă, ce mai! Numai un copil de zece ani se putea gândi la așa ceva. De fapt, răzbunarea lui Robu aduce cu aceea unui prunc răzgâiat care își ia înapoi o jucărie de la un coleg de joacă, după ce acesta s-a dovedit puțin mai îndemânatic. Oricum, prin această „pedeapsă”, Robu nu demonstrează în niciun caz forță, ci slăbiciune și un dram de meschinărie.

Motivația actualei răzbunări a primarului este cel puțin discutabilă. Respectiv, Robu îi reproșează viceprimarului că n-a votat un proiect de hotărâre propus de executiv, Stoia preferând să boicoteze votul împreună cu colegii din PSD. Robu are și nu are dreptate. E adevărat că Stoia trebuie să fie solidar cu executivul primăriei, dar el este și consilier local și are voie să facă ce vrea cu propriul vot. Mai mult, PNL și PSD au divorțat și din punct de vedere administrativ, iar viceprimarul nu e primul care este mai solidar cu propriul partid, decât cu colegii din conducerea primăriei. Mai mult, îmi amintesc că și celălalt viceprimar, Dan Diaconu, s-a abținut la câteva proiecte controversate – și bine a făcut! – chiar dacă erau propuse de Executivul Primăriei. Dacă nu mă înșel, chiar și la cel privind vânzarea sediului PSD. Și nu i-au fost luate secretarele.

Nu vreau să fiu înțeles greșit că i-aș lua apărarea lui Stoia. Dar modul în care e sancționat este chiar infantil și s-ar putea întoarce ca un bumerang în capul lui Robu. Primarul trebuia să ia măsuri împotriva lui Stoia de mult timp, atunci când era clar care este scopul vizitei acestuia prin Primăria Timișoara. Și anume, era vorba de un transfer în interes de serviciu de pe plantația fraților Cristescu pe plantația puțin mai mare și mai mănoasă a Timișoarei. Era clar de multă vreme că biroul de viceprimar al lui Stoia este, în fapt, doar o componentă a Bega Grup. Iar scopul final era ca hălci importante de terenuri administrate de municipalitate să ajungă la stăpânii viceprimarului. Or, abia cu puțin timp în urmă, Robu i-a luat lui Stoia jucăria numită Biroul Terenuri. Robu putea să-l sancționeze în momentul în care a produs un act prin care chiriile Bega Grup pentru mai multe terenuri erau drastic reduse. În același act se cerea și – atenție! – anularea facturilor emise pe numele Bega Grup. Ceea ce reprezintă o fărădelege. Dar primarul a preferat să tacă. Și multe altele au fost momentele care puteau să reprezinte motive obiective pentru sancționarea viceprimarului. Vorbesc de o sancționare serioasă, nu puerilă. Ca să nu spun că Robu i-a luat lui Stoia caii de la bicicletă. Fiindcă, pentru a nu rămâne cu onoarea nereperată, Stoia poate să-și ia și zece secretare de la Bega Grup! Iar Robu n-o să aibă ce le face.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

alin gorscovoz a spus: (iulie 2nd, 2014 at 21:24 )

Daca vroia sa-l „pedepseasca” pe STOIA era foarte simplu : facea inca din 2013 , o majoritate in CLT cu UPT si PDL si puteau sa-l schimbe ..dar nu Robu a preferat sa-l jigneasca pe Ciuhandu si pe unii consilieri UPT , atragandu-si in mod logic adversitatea acestora si impingandu-i catre PSD …Masura cu secretarele inainte de a fi comica este demna de un primar cu 4 clase din CUCA MACAII si nicidecum de un universitar …Ma-ntreb , oare asa va proceda si Oprescu cu noii viceprimari ai capitalei , de la PPDD si PNL ? Bineinteles ca nu …In ritmul asta in mod cert ii va lua si mobilierul din biroul lui Stoia si-i va lasa doar tabloul cu portretul lui PONTA …. RUSINE dl. primar …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Petițiile trimise la Prefectura Timiș se vor rezolva după un regulament nou: termene clare de rezolvare, competențe clar delimitate

Instituția Prefectulului Timiș are acum un nou Regulament privind gestionarea activității de soluționare a petițiilor, acordare de audiențe și consiliere a cetățenilor la nivelul instituției. Emiterea acestui regulament răspunde unei necesități concrete, anume volumul mare de solicitări adresate instituției și nevoia unui circuit clar, unitary și eficient pentru fiecare dintre acestea. Doar în cursul anului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petițiile trimise la Prefectura Timiș se vor rezolva după un regulament nou: termene clare de rezolvare, competențe clar delimitate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Troc PSD -AUR pe conducerile Televiziunii şi Radioului publice. Conspiraţionista Sorina Matei, susţinută de AUR, şefă a Televiziunii Române

PSD şi AUR nu mai fac negocieri în spatele uşilor închise, le fac în văzul tuturor. Cele două partide şi-au împărţit conducerile Televiziunii şi Radioului publice, după ce CCR a invalidat mandatele foştilor directori. Astfel, propusă de AUR, Sorina Matei a primit voturile PSD pentru funcţia de director interimar al Televiziunii Române, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Troc PSD -AUR pe conducerile Televiziunii şi Radioului publice. Conspiraţionista Sorina Matei, susţinută de AUR, şefă a Televiziunii Române
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au păstrat ce e mai bun pentru sfârșit: Micii luptători de la Warriors Timișoara au făcut legea, pe litoral, la Năvodari/FOTO

Micii rugbiști de la Warriors Timișoara au profitat din plin de ultimul weekend de vacanță, oferind un adevărat spectacol de determinare și talent la malul mării. Clubul de pe Bega a aliniat la start cel mai mare număr de sportivi din țară (57) și s-a întors acasă cu rezultate remarcabile, fiind la un pas de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au păstrat ce e mai bun pentru sfârșit: Micii luptători de la Warriors Timișoara au făcut legea, pe litoral, la Năvodari/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Constructorul Centurii Vest pregătește ridicarea pasajului peste cel mai mare sens giratoriu din România. Se amenajează un drum provizoriu/FOTO

Imensul sens giratoriu amenajat pe DN 69, de unde pornește prima bucată finalizată din centura Timișoarei, lângă fabrica Mahle, va deveni în curând un șantier de mari dimensiuni. Acolo se va construi un suprapasaj, care va lega cele două bucăți de centură, vest și nord, iar pentru a se asigura circulația, executantul Centurii Vest amenajează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul Centurii Vest pregătește ridicarea pasajului peste cel mai mare sens giratoriu din România. Se amenajează un drum provizoriu/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Investiția Ferrero la Timișoara, confirmată de reprezentantul italienilor în România

Apărută la finalul săptămânii precedente informația atunci neconfirmată de deschidere a unei fabrici a italienilor de la Ferrero la Timișoara, primește acum și prima confirmare a primului pas al investiției. Suntem în etapele finale ale achiziției unui teren, spune reprezentantul în România al gigantului dulciurilor. Va fi o unitate de ultimă generație, spune Giuseppe Papa,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția Ferrero la Timișoara, confirmată de reprezentantul italienilor în România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Imensul sens giratoriu amenajat pe DN 69, de unde pornește prima bucată finalizată din centura Timișoarei, lângă fabrica Mahle, va deveni în curând un șantier de mari dimensiuni. Acolo se va construi un suprapasaj, care va lega cele două bucăți de centură, vest și nord, iar pentru a se asigura circulația, executantul Centurii Vest amenajează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul Centurii Vest pregătește ridicarea pasajului peste cel mai mare sens giratoriu din România. Se amenajează un drum provizoriu/FOTO
Micii rugbiști de la Warriors Timișoara au profitat din plin de ultimul weekend de vacanță, oferind un adevărat spectacol de determinare și talent la malul mării. Clubul de pe Bega a aliniat la start cel mai mare număr de sportivi din țară (57) și s-a întors acasă cu rezultate remarcabile, fiind la un pas de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au păstrat ce e mai bun pentru sfârșit: Micii luptători de la Warriors Timișoara au făcut legea, pe litoral, la Năvodari/FOTO
An de an, luna septembrie pare să fie cea mai fierbinte din am pe piața închirierilor de apartamente. Începerea anului școlar și universitar crește semnificativ cererea, aceasta fiind impulsionată de valul de studenți aflați în căutarea unei locuințe în marile orașe înainte de începerea noului an universitar. Acest surplus considerabil înregistrat la nivelul cererii poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit luna închirierilor de apartamente, odată cu noul an universitar! Timișoara este cel mai accesibil centru din țară
Instituția Prefectulului Timiș are acum un nou Regulament privind gestionarea activității de soluționare a petițiilor, acordare de audiențe și consiliere a cetățenilor la nivelul instituției. Emiterea acestui regulament răspunde unei necesități concrete, anume volumul mare de solicitări adresate instituției și nevoia unui circuit clar, unitary și eficient pentru fiecare dintre acestea. Doar în cursul anului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petițiile trimise la Prefectura Timiș se vor rezolva după un regulament nou: termene clare de rezolvare, competențe clar delimitate
Institutul de învățământ care inovează de peste un veac! Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de lider global în cercetarea dedicată sustenabilității prin publicarea volumului academic „Natural Disasters Under Changing Climate: Modeling Strategies, Predictions, and Management”. Apărută recent sub egida renumitei edituri internaționale Academic Press / Elsevier, lucrarea devine un instrument științific esențial la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră mondială în cercetare: UPT lansează un manual de referință pentru gestionarea dezastrelor climatice prin Inteligență Artificială
Un bărbat cercetat penal a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să ofere mită unui om al legii pentru a obține o soluție favorabilă în dosarul său. Planul suspectului a eșuat după ce polițistul a refuzat banii și l-a denunțat imediat la parchet. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A încercat să cumpere bunăvoința unui polițist cu 500 de euro, dar s-a ales cu un nou dosar penal, după un flagrant ca la carte
În cursul acestei nopți, tramvaiul de dimensiuni mai mici achiziționat de Timișoara cu fonduri europene, a intrat în teste pe șinele din oraș. Acestea sunt necesare pentru procesul de omologare de către Autoritatea Feroviară Română (AFER). Pentru a fi recepționat și introdus în circulație cu călători, tramvaiul trebuie să treacă mai multe verificări tehnice obligatorii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mini-tramvaiul Timișoarei, destinat special pentru a circula pe unele linii ”dificile” din oraș, a intrat în teste
Proiectul „Teren Comun”, în cadrul căruia artiști și cercetători au explorat în ultimele luni natura, biodiversitatea și peisajul urban din Timișoara, intră în etapa finală. În această perioadă sunt programate două întâlniri în septembrie, urmate de evenimentul de închidere din luna octombrie. Prima întâlnire va avea loc în 10 septembrie, de la ora 18, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Teren Comun” se apropie de final. Trei evenimente dedicate naturii și biodiversității, în septembrie și octombrie
Angajaţii societăţii Horticultura continuă lucrările de modernizare şi mentenanţă în Parcul Copiilor. Astfel, a fost montat un carusel nou, destinat persoanelor cu mobilitate redusă, pentru ca și copiii care se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant să se poată bucura de joacă.  Tot pentru copii, zilele trecute a fost montată o scară nouă la turnul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrări de modernizare în Parcul Copiilor făcute de echipele Horticultura
Aquatim participă, în perioada 8–10 septembrie, la cea de-a 26-a ediție a ExpoApa, expoziția internațională dedicată sectorului de alimentare cu apă și canalizare, organizată de Asociația Română a Apei (ARA) la București. Prezența delegației Aquatim la ExpoApa reprezintă o oportunitate de dialog și schimb de experiență cu reprezentanți ai operatorilor de apă, autorităților publice, furnizorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea timișoreană de apă și canal Aquatim e prezentă la ExpoApa 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.