Tot farmecul vieţii în România constă în alternanţa de veşti bune şi veşti rele. Dacă, de exemplu, am considera o veste rea că şeful Admiinistraţiei Fiscale, Sorin Blejnar, este urmărit penal de DNA, că se confirmă ceea ce toată lumea ştia, că sistemul vămeşesc e corupt până-n prăsele, că piramida infracţională are bază mare şi este înaltă, atât de înaltă că ajunge cu sistemul ei de colectare în sfera politicului, păi atunci vine imediat şi-o veste bună.
Cine nu sare, cine nu sare…
Întotdeauna combinaţia politică-fotbal a făcut treabă bună în Timişoara. Partea proastă că – exceptând PCR-ul secretarilor de partid care aranjau meciurile UTA-Poli – celelalte reţete politice n-au durat mai mult de patru-cinci ani, adică un ciclu electoral.
Sondajul de opinie – oglinjoara sparta a lui Nicolae Robu
Liberalii timişeni, la fel ca toate filialele din ţară, au comandat, săptămânile trecute, un sondaj de opinie, având menirea principală de-a vedea care sunt raporturile în cadrul Uniunii Social Liberale. Modul în care liberalii au înţeles să utilizeze acest sondaj aminteşte însă de un personaj dintr-o celebră poveste.
Cercetare-dezvoltare si inovare pentru intreprinderi
Întreprinderile mici și mijlocii pot depune proiecte în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, DMI 2.3. Accesul întreprinderilor la activități de cercetare-dezvoltare și inovare, Operațiunea 2.3.3. Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor.
Mai bine mort de beat decat comunist!
Ştiaţi că preşedintele de onoare al PSD, nea Nelu Iliescu, s-a îmbătat o dată la viaţa lui, în studenţie, cu un pahar de lichior de trandafiri, probabil băut în compania unei îndrăzneţe activiste sovietice, indignate că n-a găsit cu cine să bea până dimineaţă o navetă de votcă?
La Poli, multa gargara, putine fapte
Decizia TAS, deşi previzibilă pentru toată lumea cu ceva raţiune, a prins oficialităţile timişorene în ofsaid. După o serie de văicăreli şi acuze la adresa întregii lumi, a venit faza a doua. Cea a declaraţiilor patriotarde, zgomotoase, dar goale de conţinut, cum nu s-au auzit de la Agamiţă Dandanache încoace.
Marketing de Champions League
De câte ori mergeam să mănânc ceva produse culinare în reţeaua KFC îmi aminteam că prin acest gest banal nu fac decât să pompez bani în clubul Dinamo, duşmanul de moarte al fanilor timişoreni. Era simplu, de câte ori cumpăr pui american din Kentucky, un profit face omul care are franciza pe România, adică Nicolae Badea, preşedintele fostului club al miliţienilor.
Nu vorbi de revolutie in tara secretarului de partid
Premierul Emil Boc a anuntat pe cale orală că s-ar putea ca recompensele acordate luptatorilor din revoluţia din decembrie 1989 să fie anulate, astfel de despăgubiri urmând să mai primească doar urmaşii eroilor martir şi răniţii, pe ideea că 20 de ani de “milostenie” a statului ajunge, bani nu mai sunt la buget, iar terenuri nici atât după atâtea explozii imobiliare.
Conu’ Iancu a avut din nou dreptate: conspiratia mondiala anti-Poli a fost devoalata
În fine, decizia TAS a dovedit în mod irefutabil că a existat o conspiraţie anti-Timişoara. O conspiraţie pe care Imensitatea Sa Marian Iancu a dezvăluit-o cu câteva luni în urmă. Iar un Gheorghe Ciuhandu şi un Constantin Ostaficiuc, başca Nicolae Robu sau Adrian Orza au confirmat-o.
Vorba fotbalistului: mergem inainte!
Când încă eram în cărţi pentru câştigarea titlului, scepticii anunţau că Marian Iancu va pleca de la echipă cu banul grămadă din Liga Campionilor. Nu s-a potrivit să fie, ba mai mult aş pronostica rămânerea patronului BkP chiar în liga a doua.
„Prins Pol” si-a descoperit „aligatorul” tocmai in Maramures
Să fie sigur că nu-i scapă ceva „vicelui” Grindeanu, edil ochi şi urechi pe camerele video de supraveghere de pe şantiere, primarul Gheorghe Ciuhandu mai inspectează din când în când calitatea şi încadrarea în termenele lucrărilor la drumurile din Timişoara, convins că dacă dă o faţă nouă, asfaltică, străzilor oraşului, mai cumpără vreo zece tramvaie noi, alegerile de la anul sunt ca şi câştigate.
Finantari nerambursabile pentru afaceri din pescuit
Prin Acţiunea 2.1.2. din cadrul axei prioritare 2 a Programului Operaţional pentru Pescuit prin care se alocă fonduri pentru creșterea producţiei prin extinderea sau modernizărea exploataţiilor piscicole existente fiecare proiect depus până în 30 noiembrie 2011 (procesul de depunere este „continuu”) poate beneficia de o alocare financiară nerambursabilă de cel mult trei milioane de euro.
PD-L Timis si Ostaficiuc, bagati in corzi
Două lovituri puternice au primit ieri în plex cei care (mai) conduc destinele PD-L în Timiş. Prima a fost aprobarea, cu o largă majoritate, a referendumului propus de USL referitor la regionalizarea ţării. Şi asta, împotriva opoziţiei liderului PD-L şi CJT Constantin Ostaficiuc şi a aparatului de specialitate din instituţia pe care o conduce.
Intoarcerea la popor, faza pe judet
Categoric nu tot ce e nou e şi foarte bun. Dar nu e o soluţie nici să respingi cu îndârjirea bovinei tot ce poate fi novator. Dintr-o extremă în alta se mai poate nuanţa, dar pentru asta trebuie să mai şi gândeşti, iar asta nu e tocmai uşor pentru toată lumea.
Ce bine dansa Emil Sebesan!
Să supravieţuieşti „Fenomenului Piteşti” trebuie să fi fost supraom, un înger mandatat de Dumnezeu să preia parte din suferinţa pe care comunismul şi uneltele sale puteau să le producă pe pământ. Sau să nu fi fost un înger, nici erou de poveste, ci doar un om pe care l-au lăsat puterile şi a acceptat, finalmente, să colaboreze cu Securitatea.
Teoria constipatiei
Hitler a decis, în anul 1940, ca fiecare soldat german să aibă în raniţă câte o femeie gonflabilă, pentru a nu mai merge la damele de companie din Paris.
Deci cam ăsta-i prototipul übermädchen: tăcută, mignonă, supusă şi obsedată sexual. Dacă-i mai adăugau şi-o scrumieră, ieşea femeia perfectă!
In Timis, criza a trecut! Toata lumea rade, canta si danseaza pe muzica lui Lepa Brena
Dacă n-ai de lucru şi stai să te uiţi la televiziunile „mogulilor”, te ia cu mari dureri de cap. Toată ziua se vorbeşte de criză, şomeri, pensionari în pragul sinuciderii, lefuri mici, falimente, iar sinucideri etc. Ce mai, parcă am fi în prag de apocalipsă!
Melcul limax nu e pe cale de disparitie
Pentru că mi-a dat consoarta în cap cu ideea de a mai merge şi anul ăsta la mare, ce credeţi că am făcut într-un scurtă, dar densă vacanţă de vară? Normal, am mers la munte. Am renunţat la manelele de la Neptun, la cozile la benzină din Grecia şi am mers, ca acasă, în Alpii tirolezi.
De ce mancam legume turcesti din supermarket? Cand mai bine bem de banii aia
Pline pieţele agroalimentare ale României de patrioţi analişti economici care trag o concluzie năprasnică ieşind de la raionul de legume-fructe. „Unde e România de altădată? Ce agricultură am avut noi pe vremea lui Ceauşescu? Ţară bogată, dar vrea Occidentul să ne transforme în piaţă de desfacere pentru afacerile lor!”
Sprijinirea instalarii tinerilor fermieri
Finanţarea tinerilor ce doresc să dezvolte ferme agricole se face printr-o sumă nerambursabilă de până în 25.000 euro. Aceasta provine din FEADR (Fondul european Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), AXA 1 – „Creşterea Competitivităţii Sectoarelor Agricol şi Forestier”, Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”.