Cum aş putea eu, un simplu fost student al universităţii păstorite de senatorul Nicolae Robu, să-l contrazic pe ditamai rectorul care contestă cu toată convingerea noua lege a educaţiei? N-o să spun nici că prin acest act legislativ PDL n-a pângărit năzuinţele de veacuri ale înaintaşilor de la 1918, cu egalitatea la învăţătură pentru toţi laolaltă, cu atât mai puţin că UDMR, formaţiunea cea mai pricepută în arta şantajului politic, nu va recidiva în anul ce vine cu alte pretenţii năstruşnice.
„Ma, Ghita”, dar „Dorin” nu mai zice nimic?
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008 a adus în presa locală o scenă de maxim dramatism, ceva în genul tragismului emisiunilor „Din dragoste” ale lui Mircea Radu,. Este vorba de reîntâlnirea simbolică dintre candidatul PDL la Camera Deputaţilor, Gheorghe Ciobanu, şi „Dorin”, foşti colegi care nu s-au mai văzut de 15 ani.
Despre UDMR, numai de bine
De-a lungul anilor, politicienii din UDMR au fost prezentaţi drept nişte modele dezirabile pentru politicienii din, să-i spunem, partidele româneşti. Cică au onoare, au cuvânt, sunt oneşti bla-bla-bla. Chiar dacă nu erai de acord cu ei, măcar trebuia să-i respecţi.
„Felix” vrea ceva pe termen lung. Vine baiatu’! Pe termen lung sa fie!
Nici nu mi s-a răcit bine gura şi nici greaţa nu mi s-a risipit de-a binelea după ce plângeam pe umerii liberalilor pentru alianţa TV cu partidul lui Felix, că simpatizanţii PNL au trebuit să afle, încă o dată, că o nenorocire nu vine niciodată singură, ci împreună cu tripla alianţă PSD-PNL-PC.
Titu Bojin, castigator la Loteria aliantelor
Nici n-au digerat bine piftiile şi sarmalele de Revelion, că liderii Opoziţiei s-au pus să combine tot felul de alianţe politice. Cap de afiş a fost în acest context liderul liberal Crin Antonescu. A negociat la un moment dat cu PSD, pentru a bate apoi palma cu PC-ul lui Felix. În următoarea perioadă se pritoceşte însă şi atragerea PSD în această alianţă antiguvernamentală.
Muntii nostri aur poarta, bat dementi din poarta-n poarta!
Fără nicio legătură cu „mafia imobiliară” şi problemele medicale ale căpeteniilor PRM, mass-media a informat cu durere că fostul primar al Bucureştiului Viorel Lis a căzut într-un canal. Pur şi simplu. Nu e ceva anormal pentru România şi metropola Bucureşti să cazi într-un canal şi să-ţi rupi pantalonii Versace, dar să ştiţi că eu, în locul Elenei Udrea, n-aş fi stat pe gânduri şi schimbam imediat brandul turistic al României.
Ce-au fost si ce-au ajuns: Eroi n-au fost, eroi sunt inca
Au trecut sărbătorile, românul mai meditează puţin şi apoi se apucă de treabă, că vine un an mai bun şi se grăbeşte să-l apuce de mânere cu amândouă mâinile. Nici nu ştii ce-ţi rezervă viitorul imediat, dar pui puţină speranţă, că tot n-ai ce face, în ce spun meşterii statului, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.
De la Hrebenciuc la Eba: tranzitia din politica romaneasca
De pe la mijlocul anilor ‘90, în plin regim neo-comunist Ion Iliescu se tot vorbea cu multă speranţă de venirea unei noi clase politice. O clasă alcătuită din tineri politicieni educaţi, şcoliţi, nemarcaţi de tarele comunismului. O clasă care să înlocuiască hrebenciucii, ilieştii, mikişpaghiştii şi alte relicve comuniste cu fălcile bine înfipte într-o Românie în tranziţie.
Baietii destepti ne-au mai platit o polita. Ca de aia sunt destepti!
România e plină de băieţi deştepţi, motiv pentru care majoritatea populaţiei, plebea, o duce din ce în ce mai greu, ca fraiera. Pe lângă tradiţionalii băieţi deştepţi din spaţiul energetic, care vând energie ieftină la tot bogatul, că de aia e bogat, iar pe aia scumpă, la tot săracul, că şi de aia e sărac, firmele de asigurări din România sunt pline de băieţi şmecheri.
Bucureştiul, vinovat că Ciuhandu e primar?
În urmă cu câteva zile, deBanat.ro a publicat un interviu cu primarul Gheorghe Ciuhandu. Credeam că, după atâţia ani, dl primar se va debarasa de o tară din care şi-a făcut un permanent alibi în toţi anii din urmă: nu ne iubeşte Bucureştiul. M-am înşelat. Credeam că o să-şi asume unele eşecuri, măcar cele minore, dar m-am înşelat din nou.
Îndrumar de pretexte pentru a nu mai veni la stadion
Media spectatorilor la meciurile lui Poli pe „Dan Păltinişanu” a scăzut an de an, ca să ajungă în turul de campionat recent încheiat la peste 8.625 de spectatori, locul 3, după 18 etape, în urma Craiovei şi Stelei. Situaţie stabilizată după, ce ediţia trecută, media Timişoarei era tot pe un loc 3, cu 8.375 spectatori (34 de etape). Asta după ce, în precedentele sezoane, topul spectatorilor de pe teren propriu era dominat de suporterii timişoreni.
„Mai, ce blestem…”
„Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns, până la urmă, să aleagă între doi foşti comunişti?”. Vă amintiţi întrebarea retorică a lui Traian Băsescu din ultima confruntare televizată dinaintea turului II de scrutin din 2004.
Superlative 2010: Cinci pentru Timis, unul si unul!
La final de an m-am gândit să fac pe nea Tatulici şi să dau premii. Mare lucru nu e: o măslină, o atenţie, o laudatio, să ştie şi oamenii ăştia că n-au muncit pe brânci anul ăsta doar pentru foarte mulţi bani.
„Mircea, fa-te ca lucrezi”
România e o ţară în care nimeni nu-şi asumă niciodată răspunderea pentru un eşec. Aşa suntem noi în toate. Suntem foarte buni, harnici, viteji, inteligenţi, competenţi, dar alţii nu ne înţeleg. La fotbal ne fură arbitrii, iar în politică „marea ocultă internaţională” e înfricoşată de valoarea noastră.
Ce au mai facut „cercetatorii britanici” in 2010? Dar ce n-au facut?!
Cred că aţi descoperit şi dumneavoastră că de câte ori presa trebuie să atribuie o ştire interesantă cuiva, atunci cu siguranţă că o pune în cârca cercetătorilor. Cei mai activi sunt cercetătorii britanici, cu doi „i”, toţi cercetătorii laolaltă şi deodată, ei descoperă absolut orice, de la cum se vindecă bătăturile cu mujdei de usturoi, la cum reacţionează ratonul la zece halbe de bere.
An de an, Romania ia masa cu Papa
A trecut Crăciunul şi mărturisesc, cu mare frică de excomunicarea din Biserica Ortodoxă Română, că niciodată n-am luat masa alături de Sanctitatea Sa Papa de la Roma. Mi-ar fi făcut o mare plăcere să mănânc de sfintele sărbători o lasagna și o tocăniţă de viţel tocmai cu suveranul la masa pontificală.
Sărbători fără pocnitori, dar cu mult alcool
Noi, românii, suntem un neam mai credincios. Se şi spune că, spre deosebire de alte popoare, ne-am fi născut creştini. Aşa că sărbătorile creştine sunt un prilej de mare bucurie. Din păcate, aşa cum exagerăm în multe lucruri, nu puteam rata taman sărbătorile.
Cu moaşte pe moaşte călcând
Poate că doamna Rodica Vlad, cunoscută în urbe ca lanţ de farmacii, preşedintele PNŢCD Timiş (aripa Pavelescu), are dreptate când spune că Timişoara a cam bătut pasul pe loc la capitolul dezvoltare economică.
Ce-şi urează românul, de sărbători: „Când o fi mai rău la fel să fie!”
Au venit sărbătorile, a ajuns şi zăpada, apoi a plecat zăpada, aceeaşi îmbulzeală la cumpărături, de parcă lumea chiar crede că va muri de foame în următoarele zile. Şi toţi odată. Poate asta va fi Apocalipsa lui Lorin Fortuna, balaurienii din România mor nu de foame, ci de frica ipotezei că vor muri de foame.
Un nou Liviu Babeş?
Vă mai spune ceva numele de Liviu Babeş? Pentru foarte multă lume, probabil acesta nu mai înseamnă nimic. Eventual, o confuzie cu Victor Babeş. Pe 2 martie 1989, cu doar câteva luni înaintea căderii regimului comunist, Liviu Babeş îşi dădea foc pe pârtia Bradu din Poiana Braşov. Era un gest extrem de protest împotriva regimului comunist.
