Ştiţi basmul cu Eugen Seracin? Ăla cu „de n-ar fi, nu s-ar povesti” şi „era odată ca niciodată” un om de afaceri pe numele său Eugen Seracin, apropiat pe-atunci democratului Constantin Ostaficiuc. Acelaşi Seracin care a susţinut ca lider de galerie şi apoi ca patron echipa de fotbal Politehnica Timişoara, proprietarul firmei RIPS şi personaj bine înfipt la finele anilor ‘90 în afaceri imobiliare şi nu numai. Cea mai frumoasă parte din povestea dlui Seracin este finalul. După ani de încercări de obţinere a unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) de la Primăria Timişoara, pentru ridicarea unui hotel şi unei clădiri de birouri în zona fostelor antene radio, refuzat de Gheorghe Ciuhandu şi secretarul Jean Cojocari, dar şi de plenul CLT, Seracin a obţinut o sentinţă care obliga edilii şi forul municipal să elibereze autorizarea solicitată. Cum treaba asta nu s-a întâmplat nici după ce prima instanţă şi-a spus cuvântul, povestea s-a prelungit printr-o sentinţă contrară la Tribunalul Timiş. N-o mai lungim cu vorba, dar în mare e de ştiut că s-au ars ani de zile cu sentinţe contradictorii, sentinţe casate de instanţa superioară şi aşa mai departe, până ce la final, suspans, Justiţia din România sancţionează un judecător de la Tribunalul Timiş pentru sentinţele, nedrepte mă gândesc, date de-a lungul anilor împotriva lui Eugen Seracin. Daunele stabilite se ridică la 112.000 de lei noi, 28.000 euro, o sumă cu mult mai mică decât milionul de euro cerut de Seracin celor doi edili, Ciuhandu şi Cojocari, pentru refuzul de a elibera autorizaţia.
Poate că cei doi ar fi avut argumente estetice şi ambiţii arhitecturale care nu cadrau cu planurile lui Seracin, mai ales că în imediata apropiere a terenului patronului RIPS s-a ridicat la scurt timp clădirea Iulius Mall, fără ca primăria să-i bage aceleaşi beţe în roate şi investitorului moldav. Adevărul este că nu poţi să ridici ditamai hotelul în faţa Catedralei, cum voia Ceauşescu în ultimii doi ani de domnie. Cum mai vedea tot turistul de la kilometri distanţă principalul reper al Timişoarei, mall-ul, dacă el ar fi fost mascat de o salbă de clădiri cu „n” etaje? Problema nu se pune însă aşa. Ci în baza căror legi şi regulamente decide un ales local cui dă şi cui nu dă autorizaţie, cu atât mai mult cu cât două instanţe primare şi două superioare celei de la tribunal i-au dat dreptate lui Seracin. Cum poţi să nu te gândeşti, în atari condiţii, că edilii în cauză n-ar fi pe-o labă cu judecătorul, pentru a bloca dosarul cu pricina? Cine vrea se gândeşte şi la asta. Partea plină a paharului este crearea unui precedent. Printre atâtea malpraxis-uri penalizate în bătaie de joc de nişte colegii profesionale, cu 10% din salariu, un complet de judecată a sancţionat cu o sumă aparent importantă un coleg magistrat care a ignorat nişte sentinţe venite de la curţi superioare. Partea goală e că un astfel de blocaj venit din administraţie şi justiţie provoacă pierderi mult mai mari unui investitor pasat ani de zile între instanţă şi forurile locale. Dar oare câţi „doctor Ciomu” mai funcţionează în Justiţia în România? Că în administraţie…
Comentarii prin facebook