Castelul Huniade, in pauza totala de reabilitare

Castelul Huniade, care găzduiește Muzeul Banatului, este, teoretic, în reparații de mai mulți ani. El nu va fi însă gata nici măcar în 2016. Iarna trecută, CJ Timiș a renunțat la fondurile europene și acum speră să obțină altele, pe baza unui nou proiect. Sesiunea de aprobare a proiectelor nu a început însă.

Muzeul de Istorie a Banatului 06

Mersul la Muzeul Banatului a devenit treptat o nostalgie pentru timișoreni, având în vedere că acesta este închis de mai mulți ani. Castelul Huniade a intrat în reabilitare, dar, în stil românesc, lucrurile au mers din rău în mai rău. La finalul anului 2014, Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că instituția pe care o conduce renunță la proiectul pe fonduri europene, deoarece acesta a fost prost întocmit. Rezultatul? O pagubă de 52 de milioane de lei. Oficialii au declarat însă că problema nu e așa gravă, iar după refacerea proiectului vor veni din nou fonduri europene. Jumătate de ani mai târziu, lucrurile sunt exact în același stadiu!

Totuși există și o veste bună. Bojin a anunțat că prima parte a proiectului va putea fi oficial încheiată. „Am primit aprobare și de la Monumente, de la Cultură, ca să putem demola și reface de la capăt bucata aceea de zid care a fost crăpată și din cauza căreia s-au blocat lucrările. (…) Eu zis că anul acesta vor reîncepe lucrările pentru refacerea zidului”, a declarat președintele CJ Timiș. În aceste condiții, Bojin susține că până la sfârșitul lui 2015 prima parte a reabilitării se va încheia. În ceea ce privește cea de-a doua etapă, se lucrează la un proiect pentru 5 milioane de euro, fonduri care, speră aleșii județeni, vor fi acoperiți de Uniunea Europeană. Bojin spune însă că partea a doua a reabilitării este cea „frumoasă” și că, odată demarată, e greu de crezut că vor mai apărea probleme. Cert e un singur lucru: Muzeul Banatului nu va fi gata până în 2016. „Eu zic că de la anul s-ar putea pune în lucru și partea a doua care după capul meu nu ar putea să dureze mai mult de nouă-zece luni. Este partea mai frumoasă, e partea de reabilitare interioară și nu sunt lucrări la care să depindem de timp sau de cum e vremea afară. Totul depinde de cum demarează proiectele. Nici măcar nu s-a făcut încă sesiunea de aprobare de proiecte”, a concluzionat Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu

După ce Nicolae Robu şi-a prezentat de mai multe ori echipa care l-ar susţine la alegeri, contracandidatul său Alin Nica a venit cu propria listă. Sunt nominalizați cei 23 de primari care îl susţin la alegeri, inclusiv toţi cei şapte edili de oraşe. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, şi primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, sunt revendicaţi de ambii candidaţi la şefia PNL Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand

Retim a anunțat, la începutul lunii aprilie, că va împărți gratuit aproximativ 7.000 de pubele galbene noi, destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Toate acestea vor ajunge, în lunile următoare, la blocurile din Timișoara, pentru ca locatarii să nu mai încurce containerele. Compania de salubritate anunță pe ce străzi va distribui, săptămâna viitoare, astfel de pubele.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Retim a anunțat, la începutul lunii aprilie, că va împărți gratuit aproximativ 7.000 de pubele galbene noi, destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Toate acestea vor ajunge, în lunile următoare, la blocurile din Timișoara, pentru ca locatarii să nu mai încurce containerele. Compania de salubritate anunță pe ce străzi va distribui, săptămâna viitoare, astfel de pubele.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand
După ce Nicolae Robu şi-a prezentat de mai multe ori echipa care l-ar susţine la alegeri, contracandidatul său Alin Nica a venit cu propria listă. Sunt nominalizați cei 23 de primari care îl susţin la alegeri, inclusiv toţi cei şapte edili de oraşe. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, şi primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, sunt revendicaţi de ambii candidaţi la şefia PNL Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu
Cele câteva zeci contestații depuse la lista tinerilor care vor primi gratuit teren de casă de la Primăria Timișoara nu au fost soluționate. Nu există o comisie de analizare a contestațiilor, iar regulamentul pentru atribuirea terenurilor nu conține nici o referire la așa ceva. Printre fericiții cu punctaje bune se numără Sanda Greblă sau Cătălin Iapă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca nu se stie cine primeste teren de casa! Contestatiile depuse la PMT sunt in aer
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top