Creştinii au intrat, astăzi, în postul Crăciunului. Timp de şase săptămâni, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos.
Mica reformă în justiţie, dezbătută la Timişoara
Legea privind accelerarea proceselor şi instituţia recunoaşterii – acestea au fost câteva dintre prevederile Legii micii reforme, despre care a vorbit, astăzi, la Timişoara, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Lidia Barac.
Staţie unicat de producere a biogazului
Agricultorii timişeni vor putea face bani frumoşi din cultura plantelor industriale. În viitorul apropiat, în Timiş va funcţiona, în premieră naţională, o fabrică-pilot de producere a biogazului.
Instituţia prefectului ar putea deveni amintire
Instituţia prefectului s-ar putea transforma radical, în cazul unei reforme administrative a României. Scenariul în ceea ce priveşte rolul reprezentantului guvernului în teritoriu nu este deloc roz, cel puţin în viziunea Institutului Regiunilor Europei.
Joburi pe alese pentru doctori
Oferte de nerefuzat pentru medici şi asistente! La sfârşitul săptămânii, peste 5.000 de locuri de muncă în domeniul sanitar sunt prezentate, la Timişoara, de firmele de recrutare de personal. Salariul unui medic poate ajunge, în Anglia, şi la 200.000 de euro pe an.
Bal de caritate pentru Spitalul de Oftalmologie
Clubul Lions – Iris Timişoara organizează un bal de caritate, care are ca scop strângerea de fonduri pentru renovarea ambulatoriului de specialitate şi a Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Municipal.
Pantilimon şi Alexa, convocaţi la naţională
Tricolorii au plecat, în această dimineaţă, spre Klagenfurt, unde naţionala României va juca un amical cu Italia. Selecţionerul Răzvan Lucescu a convocat, pentru acest meci, şi doi alb-violeţi: portarul Costel Pantilimon şi căpitanul Dan Alexa.
Integrarea indienilor în societate, între Sarkozy si Old Shatterhand
Săptămâna trecută, strada mi-a fost invadată de un grup masiv de „indieni” din tribul „Picioarele Negre”, cred. Au descins din trei sau patru maşini vreo 25 de persoane, de loc din Craiova.
Fertilizare in vitro, din nou, la Timişoara
Cuplurile cu probleme de fertilitate pot beneficia de servicii de înaltă clasă, cu medici foarte bine pregătiţi, la cele mai mici preţuri din Europa. Se întâmplă la noul centru de fertilizare in vitro, deschis la Spitalul Athena.
„În vizită”, la Sala 2
Marţi, 16 noiembrie, de la ora 18,30, Teatrul Naţional Timişoara va fi prezent în Festivalul European de Teatru „Eurothalia”, organizat de Teatrul German, cu piesa „În vizită”, de Roland Schimmelpfennig, în traducerea lui Ciprian Marinescu.
Întreruperi de curent
Enel are şi astăzi întreruperi programate de energie electrică, în Timişoara şi alte câteva localităţi din judeţ. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţeaua electrică şi pot fi mai scurte decât au fost anunţate iniţial.
Iar au clacat pe final
Baschet Club Municipal Timişoara a pierdut, din nou, în deplasare, la Sibiu. CSU Atlassib s-a impus cu 91-81, într-un meci pe care oaspeţii l-au controlat la început, dar nu au reuşit, nici de această dată, să-l ducă la bun sfârşit cu capul sus.
Fâsâiala lui Grindeanu
„La noi, în PSD, e democraţie, nu ca la PD-L, unde preşedinţii sunt schimbaţi de la centru”, afirma, cu ceva timp în urmă, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, cu aluzie la schimbarea lui Dorel Borza cu Constantin Ostaficiuc.
Flic-flacuri
Îl cheamă Balaş. Nelu Balaş. Îndrăgostit peste poate de cel mai cantitativ poet român din toate timpurile, taman după moartea acestuia, a avut o idee. Genială, în mintea lui. A băgat Cenaclul Flacăra la tot poporul.
„E-Night”, succes deplin la Iulius Mall
Iulius Mall a fost neîncăpător, sâmbătă noapte, pentru cei care au ales să intre în lumea virtuală „E-Night”, creată cu ocazia evenimentului „Veniţi la Miezul Nopţii!”.
Egy, két, három, négy, rumuneşte şase: Ce are neamţu’ şi n-au „ungurile”?
Pe această cale ţin neapărat să atrag atenţia politicienilor ce stau de strajă patriei pentru păstrarea filonului lingvistic al neamului că un fenomen „regretabil” se produce de multă vreme la Liceul „Nikolaus Lenau”.
Furt de 60.000 lei la Topolovăţu Mare
Furt de 60.000 de lei de la o fermă din Topolovăţu Mare! Azi noapte, hoţii au plecat cu toate încasările din ultima săptămână ale unei societăţi agricole.
Studenţi în practică la instanţele timişorene
Studenţii de la Facultatea de Drept vor face practică pe lângă judecătorii timişoreni. Profesorii de drept şi magistraţii timişorenii vor să-i aducă pe tineri faţă în faţă cu realităţile din sălile de judecată.
Înfrângere la 20 de puncte, la Sfântu Gheorghe
Baschetbalistele de la BCM Bega Danzio Timişoara au pierdut, sâmbătă seara, la LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 43-63.
Completări în cel de-al doisprezecelea ceas
Consilierii locali revin, în plenul de marţi, asupra unor hotărâri mai vechi. Este vorba despre cele referitoare la lucrările de reabilitare la ambulatoriile de specialitate ale Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială şi Spitalului „Victor Babeş”.